Triatloniștii clujeni de la Ironteam, printre cei mai buni sportivi români la concursul Ironman din Austria

De la dreapta la stânga: Cătălin Sânpetrean, Tudor Șofron și Szatmari Daniel/Foto: Arhivă personală

11 români au încheiat cu succes ediția cu numărul 28 a triatlonului organizat în weekendul 4-6 septembrie la Podersdorf, în Austria, dintre aceștia trei clujeni clasându-se în prima jumătate din peste 250 de participanți. Cătălin Sânpetrean, Tudor Șofron și Szatmari Daniel, membri ai echipei Ironteam au încheiat probele de 3, 8 kilometri înot, 180 de kilometri bicicletă şi 42 de kilometri alergare pe locurile 43, 68, respectiv 103, timpi foarte buni raportați la cei obținuți până în prezent în România.

Dintre sportivii români, cel mai bun timp a fost obținut de Răzvan Staicu, din București, respectiv 9 ore și 23 de minute, urmat de clujeanul Cătălin Sânpetrean. De asemenea, Rareș Răducu, un alt concurent din Cluj, aflat la prima sa competiție Ironman a obținut timpul de zece ore și 27 de minute. Pe locul întâi la triatlonul de la Podersdorf s-a clasat cehul Petr Vabrousek, care a scos timpul de opt ore și 15 minute.

Cătălin Sânpetrean/Foto: Arhivă personală

Cătălin Sânpetrean/Foto: Arhivă personală

„Anul acesta am obținut un timp de sub zece ore, respectiv 9 ore și 42 de minute, cu 50 de minute mai bun decât în 2014, ceea ce de fapt mi-am și propus. În momentul în care am terminat proba de bicicletă și am văzut că trecuseră șase ore și jumătate și mai aveam trei ore până la pragul meu de nouă ore, am alergat maratonul mult mai relaxat. Când m-am aflat pe bicicletă permanent m-am gândit la modul în care trebuie să îmi împart resursele. Mult prea puțin m-am uitat la ceilalți competitori. Până la urmă fiecare aleargă pentru el”, a declarat Cătălin Sânpetrean, care a obținut al doilea cel mai bun timp dintre participanții români și s-a clasat al nouălea în categoria sa de vârstă. Un vis al lui Cătălin este să ajungă la Campionatul Mondial de Triatlon din Kona, Hawaii. „Ca să ajungi acolo trebuie să participi la competiții de triatlon cu licență și să te clasezi printre primii pentru a prinde un loc. Ceea ce urmează pentru mine este mult antrenament pentru că vreau să ajung acolo până voi împlini 30 de ani, pentru a avea mai mari șanse în această categorie de vârstă care este mai puțin competitivă”, a spus Cătălin Sânpetrean, care a participat la primul său Ironman în urmă cu doar un an, în prezent ajungând la patru concursuri de acest fel. Anul acesta, la triatlonul de la Oradea, Cătălin s-a clasat pe locul trei la grupa lui de vârstă, iar progresul este vizibil la fiecare competiție.

Tudor Șofron a participat în decursul a două săptămâni la două concursuri Ironman. „Nu știam dacă  voi reuși să mă refac după triatlonul de la Copenhaga având în vedere că acolo a fost un concurs relativ greu, cu vânt din față aproape 70% din cursă. În Austria, în schimb, condițiile au fost mult mai bune. Am vrut să obțin timpii pe care i-am obținut și la Copenhaga și am reușit să scot un timp de 10 ore și un minut având un parcurs foarte constant”, a declarat Tudor Șofron pentru Transilvania Reporter. Anul viitor, Tudor nu exclude posibilitatea să participe la un triatlon pe distanță dublă, respectiv, 7, 6 kilometri înot, 360 kilometri bicicletă și 84 de kilometri alergare. „Stau acum și evaluez, dar din punctul meu de vedere participarea la două Ironman-uri în două săptămâni este deja o confirmare. Antrenamentul de anul acesta, după o nouă metodă de antrenament la bicicletă, a funcționat și am simțit progresul”, a declarat Tudor Șofron, care s-a aflat la al șaselea concurs Ironman.

Tudor Șofron,   în timpul probei de bicicletă. Echipamentul sportivilor clujeni de la Ironteam este sponsorizat de CloudTroopers Intl,   360 SPORT și GU Energy Romania/Foto: Arhivă personală

Tudor Șofron, în timpul probei de bicicletă. Echipamentul sportivilor clujeni de la Ironteam este sponsorizat de CloudTroopers Intl, 360 SPORT și GU Energy Romania/Foto: Arhivă personală

Ca în fiecare concurs Ironman, partea cea mai aglomerată la Podersdorf a fost proba de înot unde în jur de 700 de participanți, atât de la proba pe distanță lungă, cât și pe distanță half, au luat startul. La această probă toți cei trei membri ai echipei Ironteam din Cluj au obținut timpi mai buni ca anul trecut. „Eu, personal, dar cred că și colegii mei ar trebui să-mi îmbunătățesc timpul la proba de bicicletă. Am ajuns până aici și de aici încolo trebuie să muncim mult mai mult și mult mai coordonat. Poate vom avea nevoie și de puțin ajutor din exterior”, a spus Cătălin Sânpetrean. Deși au participat deja la numeroase competiții de anduranță, clujenii sunt în continuare sportivi amatori. „Totul facem din plăcere. Dimineața la opt mergem la birou, ieșim la cinci și apoi fiecare ne vedem de antrenamente. Dacă ne ținem de antrenamente nu avem cum să nu evoluăm. De la un punct trebuie să apelăm și la antrenori, însă în Cluj nu avem oameni cu experiență care să fi antrenat până acum sportivi pentru concursurile de triatlon pe distanță lungă”, a mai spus sportivul.

Szatmari Daniel/Foto: Arhivă personală

Szatmari Daniel/Foto: Arhivă personală

La rândul său, Szatmari Daniel a precizat pentru Transilvania Reporter cum a fost pentru el concursul din acest an de la Podersdorf, unde a obținut un timp de 10 ore și 29 de minute.

„În vremurile când frecventam școala, nu neapărat cu plăcere, lumea încerca să mă convingă că rețeta succesului stă în învățătură și teme bine făcute. Dacă îndeplineam aceste condiții, reușita era garantată. Din păcate, în lumea sportului de anduranță nu se mai aplică aceste reguli. Sunt atâtea variabile de care trebuie să ții seama plus o grămadă de necunoscute care îți pot afecta cursa. Plus, mai intervii și tu cu ego și aspirații, ridici miza iar la final o poți da serios în bară. Acestea fiind spuse, e clar că cel puțin pentru mine, cursa și sezonul nu au mers cum am plănuit. Am pus accentul pe proba de bicicleta că de, e cea mai lungă și de departe preferata mea. Am evoluat bine de-a lungul anului la bicicletă dar nu s-a văzut cu adevărat în cursele de triatlon. Într-adevăr, au fost factori externi uneori, de exemplu știm cu toții cât de frumos îți pot transforma cursa temperaturile ridicate. Dar în principiu, la triatlon se aplică, chiar dacă nu la toți, expresia: unde nu-i cap, vai de picioare. Adică execuția fiecărei probe o influențează direct pe următoarea. Și, de obicei, ultima probă, alergarea, îți spune daca ai exagerat sau nu. Iar mie, la triatlonul pe distanta lungă de la Podersdorf, Austria, alergarea mi-a șoptit că am exagerat la înot și bicicleta. Mi-au plăcut ambele probe, înotul a fost OK, bicicleta rapidă și de pe la km 90+ chiar interesantă dar ce a urmat, nu a mai fost deloc plăcut. Trebuie sa știi să îți dozezi energia indiferent de ego, competiție, ș.a.m.d. Daca nu, garantat vei avea o zi lungă și neplăcută. Ca urmare, am făcut cu 20 secunde mai mult decât anul trecut, 10:29:40. Practic ce am câștigat la bicicletă am lăsat pe traseul de alergare”, a precizat Daniel Szatmari la câteva zile după triatlonul din Austria. Clujeanul s-a aflat și el la al patrulea concurs Ironman.

Rezultate sportivi români

Rezultate sportivi români

„Într-adevăr, în competițiile de anduranță e important să termini, sa nu renunți. Dar hai sa fim sinceri, toți vrem mai mult, evoluția ne incită, ne împinge de la spate. Dar, după cum spuneam, lecțiile bine făcute nu garantează întotdeauna un rezultat satisfăcător. Din pacate…”, Daniel Szatmari

Distribuie:

Postaţi un comentariu