Mobilizare generală, urmează CFR – ”U” Cluj

Luni seara pe arena din Gruia "U" Cluj şi CFR îşi vor disputa un nou derby din "clasicul" Clujului / FOTO: Dan Bodea

Istoria confruntărilor oficiale dintre CFR şi Universitatea Cluj îşi va derula, luni 24 februarie, episodul cu numărul 46 şi, dată fiind situaţia din clasament a celor două rivale locale meciul va fi încă o dată mai mult decât interesant. Cu Vasile Miriuţă antrenor, CFR Cluj nu a câştigat niciun meci, în vreme ce „Şepcile roşii” au şi uitat cum e să te bucuri de un succes în faţa „vişiniilor”, ultima victorie datând tocmai din 1972.

”U” a început mai bine anul, CFR nu se regăseşte
Privind retrospectiv peste rezultatele înregistrate în acest an de cele două combatante ar trebui să ne aşteptăm la un meci egal. Cu Miriuţă pe bancă CFR a obţinut trei astfel de rezultate, 0-0 cu FC Vaslui, 1-1 cu Viitorul Voluntari şi 2-2 cu Corona Braşov. Feroviarii au suferit o singură înfrângere, scor 0-1 cu Steaua, la precedenta apariţie în faţa propriilor suporteri.

De partea cealaltă ”U” a disputat 5 partide, patru conform ţintarului Federaţiei Române de Fotbal, plus restanţa cu Steaua, din etapa a XIV-a. O victorie, două rezultate de egalitate, ambele în deplasare şi două înfrângeri este bilanţul „Şepcilor roşii” în 2014. Situaţia din clasament, locul 16, cu 21 de puncte, arată însă, că universitarii sunt obligaţi să joace ofensiv în partida cu rivalii din Gruia însă, în partidele anterioare s-a remarcat foarte clar că ”U” depinde în foarte mare măsură de forma de moment a lui Valentin Lemnaru.

„Ultimul joc, cel cu Dinamo a fost poate cel mai slab al nostru de când am venit eu la echipă însă, sunt şi astfel de momente în activitatea unui club. Trebuie să uităm acel meci şi să privim cu încredere meciul cu CFR. Îmi doresc să fie o partidă frumoasă, care să se ridice la aşteptările noastre şi ale suporterilor şi cel mai bun să învingă, un rezultat de egalitate nu avantajează pe nimeni, cu atât mai puţin pe noi”, a declarat administratorul special al Universităţii, Vlad Munteanu.

Victoria este cuvântul de ordine şi în vestiarul celor de la CFR, antrenorul Vasile Miriuţă fiind restant la acest capitol. „Am avut timp suficient să pregătim acest meci şi până la ora de start vom continua să ne pregătim şi mai intens decât am făcut-o până acum. Este cea mai importantă partidă pentru toţi clujenii, fie că sunt suporteri ai CFR-ului sau ai Universităţii. Este tot odată cel mai important meci pentru mine şi pentru echipa mea şi trebuie să-l câştigăm. Este un derby de tradiţie, jucăm în Gruia şi vom face totul pentru victorie. Băieţii sunt concentraţi total la acest joc şi trebuie să obţinem prima victorie din acest an”, a punctat Miriuţă.

Tehnicianul “vişiniilor” nu va putea conta în aceasta partidă pe Felice Piccolo, italienul fiind suspendat pentru cartonaşul galben din meciul cu Corona Braşov. Vor reveni însă Najib Ammari şi Rui Pedro. Partida dintre CFR şi Universitatea Cluj este programată luni, 24 martie, de la ora 21:00 pe stadionul Dr. Constantin Rădulescu.
”U” nu a mai câştigat de 42 de ani

Fără a lua în calcul meciurile disputate la alte niveluri fotbalistice decât primele două eşaloane şi Cupa României, CFR şi Universitatea Cluj s-au întâlnit de 45 de ori. 14 întâlniri s-au derulat în Divizia B, 29 în prima ligă, alte două înfruntări consemnându-se în Cupa României. La general „vişinii” s-au impus de 19 ori, de 10 ori au triumfat alb-negrii, iar 16 meciuri s-au terminat la egalitate.

Şi golaverajul este favorabil echipei antrenate de Vasile Miriuţă, cu 58 de goluri marcate şi 44 primite. Ultima victoriei a Universităţii în faţa CFR-ului, în prima divizie, s-a consemnat în 13 mai 1972. În acel sezon „Şepcile roşii” au câştigat ambele întâlniri, cu acelaşi scor 1-0, autorul ambelor goluri victoriase pentru ”U” fiind Ion Munteanu I, tatăl lui Vlad Munteanu, actualul administrator special al clubului „studenţesc”.

“Am în birou articolele din ziarele apărute în presă la acea vreme, sunt înrămate şi fac parte din <vitrina cu trofee> a clubului nostru. Din păcate nu mai jucăm nici eu nici tata, dar pentru ceea ce a făcut el la Universitatea eu sunt foarte mândru. Mi-ar fi plăcut să fi avut şi eu şansa să joc la <U>, dar nu a fost să fie”, a declarat Vlad Munteanu. Ultimul meci dintre „”U” şi CFR s-a jucat la data de 15 septembrie 2013, pe Cluj Arena şi s-a terminat la egalitate, scor 0-0. La finalul acelei confruntări oficialii echipei din Gruia aveau să recunoască superioritate formaţiei universitare.

Palmaresul întîlnirilor directe (oficiale) dintre CFR şi ”U” Cluj
Divizia B 14 4 4 6 10-12
Divizia A 29 15 11 3 43-25
Cupa României 2 0 1* 1 5-7
Total 45 19 16 10 58-44 În Cupa României ambele partide s-a disputat în faza 16-imilor de finală, ultimul meci, din 14 octombrie 2008, terminat la egalitate scor 3-3 a fost câştigat de CFR cu 14-13, după executarea loviturilor de departajare (11-10).

Cifre ale derby-ului “U” – CFR în Liga I
(ultimul meci U – CFR 0-0 / tur 2013-2014)
– 29 întâlniri directe
– 68 goluri marcate
– 5 meciuri încheiate cu scor alb (0-0)
– 6 meciuri la rând încheiate cu scor egal, în perioada mai 1973 – septembrie 1975
– 6 este numărul celor mai multe goluri înscrise într-un meci: CFR – “U” 4-2 disputat la data de 9 mai 1948 şi CFR – “U” 3-3 în 5 mai 1974
– 2 autogoluri s-au marcat în istoria întâlnirilor directe: Roman (CFR) în “U” – CFR 2-2 / 13 mai 1973, respectiv, Suciu (“U” Cluj) în CFR – “U” 3-3 / 5 mai 1974
– aproape 42 de ani au trecut de la ultima victorie a Universităţii Cluj în faţa CFR-ului în prima ligă de fotbal a României, dar trebuie ţinut cont de faptul că vreme de 31 de ani, între 1976 şi 2007 cele două rivale nu s-au întâlnit în primul eşalon fotbalistic.

“Putem să batem orice echipă. Depinde de atitudinea jucătorilor şi de forma acestora de moment. Nu am făcut un meci foarte reuşit cu Dinamo, am luat un gol stupid, asta-i viaţa. Îmi pare rău că a fost prima înfrângere în faţa propriilor suporteri. Urmează un meci important la CFR pe care sperăm să-l câştigăm”, Mihai Teja, antrenor “U” Cluj.


Publicitate

Postaţi un comentariu