Clujul pe harta mondială a sportului

După 40 de ani România ar putea găzdui o nouă ediție a Universiadei de vară

România şi-ar putea depunde candidatura pentru organizarea Universiadei de vară din anul 2021, competiţie pe care a mai găzduit-o în 1981. Asociaţia Student Sport a iniţiat memorandumul pentru organizarea Universiadei de Vară 2021 în România, urmând ca proiectul să fie adresat Guvenului şi ministerelor de resort care trebuie implicate în acest demers.

București și Cluj-Napoca vor fi orașele în care se vor desfășura disciplinele sportive din calendarul înyrecerilor. Împreună cu Asociaţia Vasile Tomoioagă, Asociaţia Student Sport anunţă lansarea oficială a candidaturii României pentru găzduirea Universiadei de Vară 2021 în ţara noastră. Această lansarea precede depunerea memorandumului către Guvernul României, pentru găzduirea competiției.

Lansarea oficială va avea loc în 10 martie, de la Bucureşti, în cadrul unui eveniment la care au fost invitatți preşedintele Klaus Iohannis, dar și foştii sportivi Nadia Comăneci, Andreea Răducan, Mihai Covaliu, sau Eric Saintrond, secretarul general al Federaţiei Internaţionale a Sportului Universitar (FISU).

România a primit în luna septembrie a anului trecut invitaţia oficială de a participa la procedura de depunere a candidaturii pentru organizarea Universiadei de Vară din 2021. Universiada este o manifestare sportivă şi culturală adresată studenţilor organizată la fiecare doi ani într-o altă ţară pe baza unei proceduri de selecţie elaborată de FISU, fiind al doilea eveniment ca anvergură, după Jocurile Olimpice.

Programul sporturilor Universiadei de vară include zece sporturi obligatorii (totalizând 13 discipline) şi până la trei sporturi opţionale. Disciplinele obligatorii sunt: atletism, baschet, scrimă, fotbal, gimnastică artistică, gimnastică ritmică, judo, nataţie, sărituri în apă, polo, tenis de masă, tenis, volei. La lista sporturilor obligatorii, se va adăuga taekwondo din 2017, iar din 2019 tirul cu arcul.

România a organizat până acum o singură ediţie a Universiadei, în anul 1981, la Bucureşti, acesta fiind cel mai mare eveniment sportiv organizat vreodată în ţara noastră. La evenimentul din 1981 au participat 2.930 de sportivi din 86 de ţări şi peste 200.000 de spectatori. În acel an, sportivii români au obţinut medalii la toate cele 10 discipline ale Universiadei şi au ocupat locul 2 în clasamentul final.

Distribuie:

Postaţi un comentariu