Adrenalină pe patru roți la Carei

Careienii sunt așteptați la un show de anvergură

În acest week-end, municipiul Carei este gazda unui eveniment automobilistic de anvergură. Etapa a treia a Campionatului Naţional de Rally Sprint, care a ajuns la ediţia a opta, se va desfăşura pe Bulevardul 1 Decembrie 1918, pe un traseu ce include şi parcul de lângă primărie.

Este un concurs deschis pentru orice tip de autoturism, dar va fi și un “Drift Show & Taxi” după cum îl numesc organizatorii. “Sunt invitați să vină toți cei care doresc să vadă cum este să conduci cu viteză mare pe o stradă dintr-un oraș, fără ca cineva să te amendeze” ne-a declarat David Seletye, directorul ACR Satu Mare. Și-au anunțat prezența piloți din Satu Mare, Baia Mare, Oradea, Cluj Napoca, Dej, Deva, Hunedoara.

Înscrierile în concurs se fac sâmbătă de la ora 8.00 la 9.30, după care se va parcurge un tur de recunoaştere, antrenament, iar apoi două manşe cronometrate pentru departajarea câştigătorilor.

Ca şi până acum piloţii vor fi împărţiţi în două categorii, licenţiaţi şi nelicenţiaţi, la fel şi maşinile. La categoria O.N. 1 motoarele nu vor depăşi 1500 cm cubi, O.N. 2 – motoare între 1501 şi 2000, O.N. 3 – maşini cu tracţiune spate, ONLY OPEN – pentru piloţii licenţiaţi şi OPEN, unde pot participa toţi şoferii, indiferent de capacitatea motorului. Vor mai exista şi două categorii rezervate juniorilor, J.N. 1 – până la 15 ani şi J.N. 2 – între 15 şi 18 ani.

Taxa de participare este la fel ca şi anul trecut, de 60 de lei (30 lei pentru membrii ACR). Regulamentul se poate găsi pe site-ul www.acr.ro.

Distribuie:

Postaţi un comentariu