Sătmarul reînviat – FOTOGALERIE

Expoziția va putea fi vizitată sâmbătă, în Grădina Romei, în cadrul Zilelor Partium

Zilele Partium de anul acesta vor găzdui în premieră o expoziție extrem de interesantă, realizată de doi elevi din Satu Mare. Fotografiile care vor fi expuse sâmbătă, în Grădina Romei, redau modificările care au avut loc în oraș, din 1970 și până astăzi.

Expoziția de fotografie “Sătmarul reînviat!” este o lucrare concepută de doi elevi sătmăreni, Gönczy Tamás de la Colegiul National “Kölcsey Ferenc“ Satu Mare și Szénás Zalán, de la Liceul Reformat , în memoria celor care au suferit în urma inundației din Satu Mare în anul 1970.

expo1

Gönczy Tamás mărturisește că ideea a pornit într-o zi ploioasă, când a găsit între pozele vechi de familie câteva fotografii făcute în timpul inundației din luna mai 1970. Părinții săi, care au fost copii în timpul catastrofei, i-au povestit despre evenimentele petrecute. Someșul ieșit din albie a acoperit partea orașului de pe malul drept, cu excepția centrului vechi, iar străzi și cartiere au dispărut în urma inundației.

„Am mai studiat cartea “Epopee de pe Someș” pentru documentare și am primit ajutor și din partea Consiliului Județean Satu Mare, care ne-a arătat și pozele din arhiva lor. Ne-am gândit că ar fi interesant să identificăm locurile de pe pozele vechi, să le fotografiem din nou, încercând să căutăm aceleași poziții și unghiuri cu cele originale, astfel prezentând modificările zonelor care s-au petrecut în urma trecerii timpului“, susține elevul.


expo3

expo4

expo5

expo6

expo7

 

 


Publicitate

Postaţi un comentariu