Circa 2% din școlile sătmărene au rămas fără autorizații de funționare

Școlile care au rămas în continuare fără autorizații sunt din mediul rural

Dacă la începutul anului școlar sute de elevi au pășit pragul unor unități de învățământ care nu aveau nici măcar apă potabilă, după doar cinci zile, situația s-a mai îmbunătățit. Inspectorul de resurse umane din cadrul IȘJ Satu Mare, Călin Durla, susține că 98% din școli funcționează deja cu autorizații, iar restul le vor primi abia după ce vor ieși din procesul de reabiltare.

Din cele 319 unităţi de învăţământ preuniversitar care funcționează nivelul judeţului Satu Mare, circa 98% la sută au autorizaţie sanitară de funcţionare. Restul nici nu vor avea prea curând din cauză că, ori se află în localităţi fără apă curentă şi canalizare, fie sunt cuprinse în programe de reabilitare.

Conducerea Direcției de Sănătate Publică Satu Mare a susținut că principalele motive pentru care nu s-au emis autorizaţii sanitare au fost lipsa unor reţele de distribuţie a apei potabile în interiorul clădirilor şi existența toaletelor de tip latrină în curtea şcolilor şi a grădiniţelor. Situația s-a remediat însă.


Publicitate

Postaţi un comentariu