Băsescu spune că Europa nu e casa oricui, ci a creştinilor

Foto: Dan Bodea

Preşedintele Mişcării Populare (MP), Traian Băsescu, a declarat, sâmbătă, la o întâlnire a formaţiunii sale, că Europa nu este casa oricui, ci casa creştinilor, şi că nu există obiectiv mai important în Europa decât siguranţa cetăţenilor europeni.

Foto: Dan Bodea

Foto: Dan Bodea

„Întâlnirea noastră de astăzi are loc într-un moment tragic, vă mărturisesc că toată noaptea am butonat televizorul să văd transmisiile legate de dezastrul de la Paris. Nu vreau să-mi arog nici un merit al unor semnale care oricum s-au dus în vânt, dar trebuie să înţelegem că în Europa nu există obiectiv mai important decât siguranţa cetăţeanului european. Ce s-a întâmplat la Paris noaptea trecută este proba că demagogia nu ţine loc de siguranţă, de securitate. Toţi eram convinşi că integrarea unei culturi, a unei credinţe atât de diferite de creştinism este imposibilă. Şi e recunoscut la nivel de lideri europeni cu ani în urmă, inclusiv dna Merkel a recunoscut că integrarea culturală a fost un eşec în Germania şi Europa. Valul de migranţi din acest an a găsit Europa nepregătită şi, mai ales, i-a prăbuşit sisteme de securitate a frontierelor. (…) Ce s-a întâmplat la Paris ne confirmă că Europa nu poate fi casa oricui. Europe este în primul rând casa europenilor, casa creştinilor. (…) Nu este suficient să-i apărăm pe români dacă ne apărăm frontierele României. La Paris au murit doi români. Asta înseamnă că pentru a apăra românii, trebuie să apărăm Europa”, a declarat fostul preşedinte al României.

El a mai spus că există şi soluţii pentru rezolvarea problemei, iar una dintre ele e înfiinţarea unei agenţiii europene pentru riscuri precum terorismul şi traficul de droguri şi de persoane.

Foto: Dan Bodea

Foto: Dan Bodea

„Avem soluţii. Totul este să luăm decizia politică. Cum a fost posibil ca într-un stat să se organizeze 6 atentate simultan fără ca structurile de securitate ale Franţei să sesizeze acest lucru? (…) Cred că Europa are nevoie să pună în primul rând, în prioritatea zero, siguranţa cetăţenilor europeni. (…) Se pot face lucruri extrem de eficiente. În primul rând, trebuie făcută o selecţie din milionul de migranţi islamişti care au intrat în Europa încălcând toate regulile (…) Trebuie văzut cine poate şi cine nu poate să rămână în Europa. Avem avioane, avem nave, îi ducem înapoi de unde au venit. (…) Trebuie creată o agenţie europeană pentru riscuri asimetrice, în care să intre traficul de droguri, traficul de persoane, terorismul. Iar această agenţie trebuie să cumuleze informaţii de la toate serviciile de informaţii ale statelor membre ale UE. (…) Primul lucru pe care trebuie să-l facem la nivel european este să creăm agenţia capabilă să integreze informaţii pe cele trei mari riscuri asimetrice. Dacă fiecare ţară ar pune într-un coş informaţiile despre oameni suspecţi a se ocupa cu activităţi teroriste, vă asigur că ar fi analişti la agenţie care ar reuşi să vadă firul roşu al riscului şi să fie prevenite evenimente ca cel de la Paris. Dar atâta timp cât fiecare stocăm informaţia şi o ţinem numai pentru noi şi n-o împărtăşim celorlalte state, de bună seamă riscurile sunt majore”, a completat Traian Băsescu.

Potrivit acestuia, şi flotele militare din Marea Mediterană trebuie să fie folosite, pentru a nu lăsa ambarcaţiunile cu migranţi să ajungă în Europa.

„Al doilea lucru care trebuie făcut. Avem nişte flote extraordinare (…). Şi noi nu putem opri bărcuţe la limita apelor teritoriale ale Siriei, ale Italiei, ale Libiei, ale Marocului? Totul este să avem decizia politică să ne utilizăm flotele militare pentru securitatea noastră. (…) Avem nişte flote gigantice în Mediterana, avem resurse s-o facem, dar nu luăm decizia politică”, a menţionat Băsescu.

El s–a referit şi la premierul desemnat Dacian Cioloş: „În ceea ce priveşte noul guvern, am avut o discuţie cu prim ministrul desemnat, dl Dacian Cioloş (…), i-am expus premierului priorităţile noastre, estimând că vom intra în opoziţie cu guvernul imediat după ce votăm însă instalarea guvernului, ca un semn de încredere pentru Dacian Cioloş, un specialist admirabil. Dar convingerea mea este că îi va fi foarte greu să ţină cont de priorităţile pe care le-am enunţat”, a menţionat Traian Băsescu.

Foto: Dan Bodea

Foto: Dan Bodea

MP a avut, sâmbătă, o întâlnire a CEN al organizaţiei de tineret a formaţiunii, urmată de Colegiul National al Mişcării Populare şi de o întâlnirea organizatorică zonală.

În cursul serii de vineri, Traian Băsescu s-a întâlnit şi cu primarul Clujului, Emil Boc (PNL).

 

 


Publicitate

Postaţi un comentariu