Veste bună: spital regional la Cluj din fonduri europene

Spitalul de urgență proiectat în anii 90 a rămas stadiul de ruină

Trei spitale regionale vor fi construite în România, dintre care unul la Cluj, exclusiv din fonduri europene. Informația a fost dată publicității vineri de ministrul Sănătății, Nicolae Bănicioiu, într-o declarație pentru agenția Mediafax. Celelalte două orașe unde se vor construi spitale regionale din fonduri europene sunt Iași și Craiova.

„Am reuşit să punem la punct un Acord de parteneriat pentru anii 2014-2020, în valoare de un miliard de euro. În cadrul acestui acord, vom avea alocări pe infrastructură, screening, cercetare şi pregătire de personal. Dar cea mai importantă investiţie din cadrul acordului, şi totodată prioritatea noastră, este construirea a trei spitale regionale la Iaşi, Cluj şi Craiova, exclusiv din fonduri europene. Putem spune, în sfârşit, că vom construi spitale”, a spus ministrul Sănătăţii.

Potrivit ministrului, zonele pentru construcţia unor spitale au fost alese ţinând cont de vechimea unităţilor existente şi de adresabilitate.

Distribuie:

Postaţi un comentariu