Vacanţa pentru români: între 120 şi 3.500 de euro

Reprezentanţii agenţiilor de turism spun că românii preferă Grecia și în acest an/ Foto: Calibra Travel

Clujenii preferă să îşi petreacă vacanţa de vară în Grecia şi în acest an. Cele mai multe vacanţe care s-au vândut în această vară de către agenţiile de turism clujene sunt cele în insulele greceşti. Reprezentanţii agenţiilor de turism spun că românii preferă aceste destinaţii datorită preţurilor accesibile dar şi a faptului că au transport cu charterul din Cluj.

Insulele greceşti Creta, Rhodos, Mykonos au avut mare căutare şi în această vară. „Cele mai multe cereri am avut pe Grecia, dar trebuie spus că şi Turcia, Spania şi Italia sunt cerute în continuare. Oamenii preferă să aibă confortul de a porni chiar de la Cluj aşa că şi faptul că există charter direct pe anumite destinaţii cântăreşte destul de mult în decizia lor şi bineînţeles un criteriu foarte important sunt preţurile, care în Grecia sunt foarte accesibile”, a spus Adriana Man, director al agenţiei Calibra Travel. „Destinaţia externă Grecia înregistrează cea mai ridicată dinamică. Totuşi în continuare pe locul întâi ca vînzări rămâne Turcia, care însă stagnează în acest sezon”, a explicat şi directorul general adjunct Eximtur, Radu Morariu.
„Preferate rămân de departe insulele greceşti, dar sigur şi Turcia deşi aici se înregistrează o mică scădere din cauza faptului că turcii au crescut preţurile”, spun şi reprezetanţii Sfara Tours din Cluj.

Excursiile individuale, mai atractive

Reprezentanţii agenţiilor de turism spun că românii se orientează tot mai mult şi spre excursii individuale atunci când aleg destinaţii apropiate. „Foarte mulţi preferă oferta de apartamente de închiriat pentru că se duc cu maşina proprie cu întreaga familie sau cu prietenii. De exemplu în Italia la staţiunile de la mare foarte frumoase am avut cereri foarte multe pentru apartamente, unde preţul ajunge la 600 de euro cazarea la un apartament cu 2-3 dormitoare, asta pentru un sejur întreg. Iar faptul că ai bucătărie la dispoziţie e un avantaj. Asemenea oferte au fost căutate şi pe Grecia dar şi Croaţia, aşa că în prezent chiar nu prea mai avem locuri”, a spus Adriana Man. Şi Spania este o destinaţia căutată pentru astfel de excursii individuale, completează reprezentanţii Sfara Tours. „Din vânzările noastre, clujenii s-au orientat şi către Spania, dar au mers mai mult pe excursii individuale, preţurile fiind foarte accesibile”, spun aceştia.

Egiptul uitat din cauza tensiunilor policite şi sociale
Deşi în sezonul precedent Egiptul făcea încă furori, în acest an românii nu au mai ales această destinaţie recunosc agenţiile de turism. „Destinaţia Egipt este grav afectată pentru că este percepută ca o destinaţie nesigură. Vânzările au scăzut drastic. De altfel, s-au anulat o serie întreagă de zboruri charter în acest sezon”, explică directorul Eximtur, Radu Morariu. „Nu am mai avut cereri pe Egipt şi Tunisia pentru că, din cauza tensiunilor politice şi sociale, companiile au decis să scoată zborurile directe din România. Exista o legătură de la Budapesta, dar au fost foarte puţini cei care au ales această destinaţie”, a precizat Adriana Man de la Calibra Travel.

Litoralul românesc, în creştere

Reprezentanţii agenţiilor de turism spun la unison că în această vară românii s-au uitat şi în ograda proprie. „Litoralul românesc a crescut uşor, staţiuni ca Mamaia sau Venus având mai multă căutare. E puţin suprinzător dat fiind că preţurile faţă de litoralul bulgăresc au crescut”, a spus Adriana Man.

„Litoralul românesc se înscrie pe trend-ul pozitiv înregistrat în ultimii doi-trei ani. La aceasta concură anumiţi factori, între care: accesul ceva mai rapid şi mai confortabil pe cale rutieră, oferta comercială mai flexibilă legată de durata sejourului, facilităţi mai extinse pentru familii cu copii, creşterea nesemnificativă a preţurilor de circa 5-8%, apariţia unor structuri de cazare în sistem all inclusive, anumite intervenţii, pe alocuri, legate de starea domeniului public, de exemplu la Neptun şi aici ne referim la alei, iluminat public, carosabil, spaţii verzi”, spune Radu Morariu, director Eximtur.

Vacanţe scumpe, vacanţe ieftine

„Cea mai scumpă vacanţă pe care au vândut-o în acest sezon este circuitul din Peru de 11 zile, la 2.600 de euro care includ destinaţiiu foarte interesante inclusiv temple ala incaşilor, participări la ceremonii spirituale oficiate de şamani, dar oferta e completă adică include transport, cazare, masă taxe. Cea mai ieftină vacanţă a fost cam la 100 de euro de persoană în Italia şi Grecia, la apartamente individuale”, spune Adriana Man, Calibra Travel.

„Am avut o excursie de lux la un hotel din Muntenegru care s-a ridicat la 3.500 de euro, dar comparabil am vândut şi sejururi la hoteluri de lux în Turcia la circa 3.000 de euro. Cel mai ieftin a fost o excursie de 120 de euro pe persoană cu autocarul în Grecia”, au precizat reprezentanţii Sfara Tours.

 


Publicitate

Postaţi un comentariu