Prodvinalco se mută în afara oraşului şi intră pe piaţa imobiliarelor

Foto: Dan Bodea
Foto: Dan Bodea

Prodvinalco, cunoscutul producător de băuturi alcoolice, şi-a mutat complet sediul de pe strada Traian numărul 36, în Baciu şi s-a asociat cu o firmă care să ridice pe cei peste 4.000 de metri pătraţi un ansamblu cu funcțiuni mixte (comerț, servicii, locuințe). Prodvinalco se alătură altfel şi altor foste fabrici care au trecut printr-un proces de reconversie şi s-au transformat în spaţii de birouri ori locuinţe.

Partea administrativă a fost mutată deja în acelaşi spaţiu cu unitatea de producţie din Baciu, iar constructorii au început demolarea pe strada Traian. „Noi ne-am asociat cu cei de la SDC Imobiliare SRL care se ocupă de acest proiect. Am luat decizia să mutăm şi partea administrativă în acelaşi loc pentru că nu era eficient să fim despărţiţi de unitatea de producţie. De fapt, noi mai avem şi alte terenuri în municipiu, cum e cel de pe Horea şi în toate aceste locuri vrem să facem proiecte imobiliare. Pe strada Traian este vorba de nişte locuinţe, iar compania primeşte procentual locuinţe în contravaloarea terenului”, a precizat directorul general al Prodvinalco, Andi Dascăl. Acesta nu a dorit să spună procentual cât îi va reveni companiei din totalul proiectului, dar a spus că acesta este cel mai avansat dintre proiecte. „Avem circa 4.000 de metri acolo şi terenul este evaluat undeva la 400 de euro per metru pătrat. Pot spune doar că vom primi locuinţe. Proiectul este deja în derulare, este cel mai avansat, avem aprobări şi de câteva zile a început demolarea”, a adăugat Andi Dascăl.

Locuinţe, birouri şi spaţii comerciale

„Prodvinalco are un PUZ şi PUD aprobat pentru terenul de pe strada Traian încă din 2009. Într-adevăr acum în 10 octombrie au depus documentaţia pentru eliberarea autorizaţiei de construire pe baza avizelor şi a certificatului de urbanism deja eliberate”, au precizat reprezentanţii biroului mass-media din primăria Cluj-Napoca.

Proiectul a obţinut la începutul anului şi avizele necesare de la Agenţia de Mediu. Astfel, avizul de mediu a fost eliberat pentru un proiect care prevede dezafectarea celor 10 corpuri de clădiri și anexe existente pe amplasament (sediu administrativ, magazii, birouri, vinotecă, atelier, casă-poartă) cu regim de ȋnaltime S+P, P, P+E, P+2E, cu o suprafața construită totală de 2.428 mp, din suprafața totală de 4.162 mp şi construirea unui ansamblu cu funcțiuni mixte (comerț, servicii, locuințe), cu regim de ȋnălțime S+P+3E+ E4R, S+P+4E+ E5R și S+P+5E+ E 6R, cu suprafața construită totală de 2.079 mp. De asemenea, se prevede amenajarea accesului de pe strada Traian prin intermediul unui gang carosabil, la rampa de acces ȋn subsolul ansamblului, unde se vor amenaja toate parcările necesare.

Potrivit PUZ-ului şi PUD-ului aprobat prin HCL17/2009 pe terenul de pe strada Traian numărul 36 aici urmează să se ridice un ansamblu cu funcţiuni mixte: comerţ, birouri şi locuinţe cu regim de înălţime 2S+P+3E+etaj 4 retras – 2S+P+5E+etaj 6 retras. Directorul Andi Dascăl a precizat că cel care are toate detaliile ete reprezentantul SDC Imobiliare. Contactat de Transilvania Reporter, acesta a precizat că este plecat din ţară şi revine doar peste o lună. Până atunci terenul cel mai probabil va fi eliberat de clădirile care se mai află în prezent acolo, iar investiţia va putea demara. Prin PUZ, pe teren s-a aprobat un procent maxim de ocupare a terenului de 50% cu un coeficient de utilizare a terenului de maxim 2, 96. Planul Urbanistic de Detaliu prevede amplasarea pe teren a cinci corpuri de clădire, dispuse alipit cu regim de înălţime diferenţiat pentru spaţii comerciale, birouri şi locuinţe şi un parking la subsol. Corpul A va fi aliniat la axul străzii retras cu 5 metri de la stradă, astfel că toată lăţimea frontului va fi alocată circulaţiei publice. Corpul A dinspre stradă şi corpul E din partea posterioară vor ocupa întreaga lăţime a parcelei, alipite de calcanele vecine în regim închis. Corpurile B, C şi D se poziţionează central, astfel că rezultă două curţi interioare ce vor fi amenajate atât pentru circulaţia interioară cât şi pentru agrement.

Accesul auto se va face prin două ganguri carosabile spre parkingul din nivelele de la subsol unde se asigură 156 de locuri de parcare. Totodată proiectul include 1.200 de metri pătraţi de spaţii verzi.


Publicitate

Postaţi un comentariu