Piaţa muncii, bolnavă de lene?

Foto: Dan Bodea

Ofertă este, candidaţi nu prea

Una dintre cele mai mari probleme cu care se confruntă în prezent antreprenorii clujeni este lipsa forţei de muncă. Sunt angajatori care investesc enorm în anunţuri pe site-uri de specialitate în speranţa că îşi vor găsi candidatul potrivit pentru postul oferit, dar candidatul se lasă aşteptat luni de zile, timp în care întreaga activitate a firmei este îngreunată. Situaţia nu este nicidecum singulară şi din păcate sunt vizate din ce în ce mai multe domenii. De la magazinul de la colţul străzii, la atelierele de croitorie, atelierele auto, brutării, magazine de haine, depozite, la diverse firme care angajează persoane cu studii medii, toate au avut la un moment dat această problemă.

Ciudat este faptul că tinerii susţin de multe ori faptul că nu îşi găsesc un loc de muncă sau că joburile existente sunt slab plătite, fapt pentru care preferă să mai rămână o perioadă acasă în aşteptarea jobului ideal. Pe de altă parte, dacă ar fi să luăm un singur site de anunţuri, găsim sute de joburi. Mai exact, în momentul redactării acestui articol, pe Piaţa de la A la Z, varianta online, existau 335 de anunţuri doar pe judeţul Cluj. Am sunat câţiva angajatori din diverse domenii pentru a vedea cum stau lucrurile din punctul lor de vedere şi de cât de greu (sau uşor) reuşesc să găsească persoane potrivite pentru joburile oferite.

Sabina Cozma este antreprenor. De patru ani deţine două magazine de articole vestimentare sub brandul Stop Boutique, unul în cartierul Mărăşti, iar celălalt în cartierul Mănăştur. În prezent are două posturi de vânzătoare disponibile. Programul de lucru este de la 9:00 la 17:00, de luni până vineri, cu două sâmbete pe lună în intervalul orar 10:00 la 16:00. Oferă în mână 1.400 de lei, plus bonuri. Cerinţele? „Chef de muncă şi stabilitate”. Oricât de ciudat sună „cheful de muncă” în acest context, veţi vedea de ce anume a decis să precizeze acest lucru în cadrul anunţului de angajare.

„Parcă nimeni nu mai vrea să muncească”

„Găsim nu greu, ci foarte greu persoane dispuse să muncească. Oamenii emit pretenţii nu mari, ci foarte mari. Sunt nişte puturoşi, îmi cer scuze pentru expresie, dar aceasta descrie cel mai bine ceea ce vreau să spun. Începând cu tinerii şi terminând cu cei peste 40 de ani,  parcă nimeni nu mai vrea să muncească. Vor să stea şi dacă se poate, să ia bani mulţi. Să nu facă nimic, să stea toată ziua pe telefon, pe Facebook sau pe Instagram. Să vă dau un exemplu concret. Din 15 ianuarie, am un anunţ pentru două posturi de vânzătoare. Nu e nu ştiu ce de făcut. Suntem în luna mai şi am avut aşa: o persoană care a venit, a stat cinci zile şi a plecat pe motiv că nu îi place, următoarea persoană a stat şapte zile, următoarea două. Apoi am avut o fată care a stat o săptămână, după care nici nu a mai apărut la serviciu, nici nu m-a anunţat că a renunţat. Cum motivează acest dezinteres? Mă mut din oraş, merg la iubitul meu în Franţa, m-am gândit şi în cele cinci zile mi-am dat seama că nu îmi place de fapt ceea ce fac. Aberaţii peste aberaţii”, explică Sabina. Cu toate că au lucrat două, cinci sau şapte zile, fetele au cerut bani pentru efortul depus. „Până la urmă e normal să pretindă şi au fost şi plătite pentru perioada scurtă pentru care au muncit în cadrul magazinului. Nu poţi să nu îi dai la om bani dacă a fost la lucru. A fost plătit pentru că a fost înregistrat şi aşa este normal”, spune tânăra.

Pentru a găsi persoanele potrivite, aceasta investeşte în anunţuri online. „E foarte greu să găsim forţă de muncă. Afişe degeaba punem la magazine pentru că nu au efect. Clienţii care vin în magazin, vin să cumpere, nu vin să se angajeze. Din păcate şi partea de online funcţionează greu, atât OLX, cât şi Piata de la A la Z. Am încercat inclusiv pe eJobs, Bestjobs, dar şi acolo am plătit 150 de euro pe un anunţ, dar din ce am observat acolo intră lume care caută altceva, nicidecum un post de vânzător. Altă variantă nu am. În final m-am gândit să apelez la o firmă de resurse umane, pentru că mă depăşeşte deja situaţia. Am două posturi disponibile, cu salarii decente şi nu reuşesc să le ocup!  Cum ne descurcăm? E complicat să gestionez situaţia. Ca antreprenor, risc să am pierderi de vânzări care nu sunt chiar binevenite. Încercăm să îi motivăm pe oameni din punct de vedere financiar. În sensul că pornesc cu un anumit pachet salarial, după care, dacă au rezultate bune şi sunt implicaţi, în trei – şase luni, putem renegocia. În rest, mutăm oamenii de la depozit la magazin. Nu prea avem cum să gestionăm acest lucru. Încercăm mereu să găsim oameni, dar nu prea avem succes”, spune Sabina.

Magazinele au fost deschise acum patru ani şi jumătate, în perioada crizei. „Problema aceasta e mai nouă, în ultimul an ne confruntăm cu lipsa acută de personal. Noi am deschis în perioada crizei, când toată lumea ţinea de locul de muncă. Acum lucrurile sunt destul de dezechilibrate pe piaţa muncii. Oricât de mult le spun fetelor noi să încerce, să se dedice, să se implice pentru a le oferi mai mulţi bani, nu le motivează nici acest aspect. Vor să nu facă nimic şi să primească bani mulţi. Nu le convine că trebuie să stea în picioare, nu le convine că trebuie să aranjeze umeraşele, să dea numere la cabină şi aşa mai departe. Ar vrea să stea acasă şi să le trimit banii prin poştă! Serios!”, spune antreprenoarea.

Sabina are 32 de ani. A lucrat 10 ani ca supervizor la o firmă, după care a avansat pe postul de director de vânzări. „Avem 12 oameni în subordine, trei judeţe şi luam 3.000 de lei, până în urmă cu doi ani. 1500 de lei pentru ce au de făcut ei,  adică să stea pe sală, să se uite la haine şi să le aranjeze este mai mult decât decent, cred eu. Nu au studii superioare, nici experienţă în câmpul muncii şi nicio pregătire. La acest nivel, nu ştiu negocia. Dacă nu le convine, pleacă şi fără să spună nimic. Nu cer, dar nici nu îţi oferă nimic, nu vezi nicio implicare din partea lor, nu au perspectivă. Eu am lucrat de la 19 ani. Am făcut şi facultate, dar nu am fost aşa iresponsabilă. Nu ştiu ce se întâmplă acum, sincer!  Acest aspect este cel mai mare impediment de care ne lovim în viaţa de antreprenor. Fără oameni e foarte greu să funcţionezi. Oamenii te ajută, dar dacă ei nu vor… Nu ştiu unde să îi mai caut. Avem şi fete implicate care au fost avansate, atât în magazin, cât şi în depozit, cărora le-am oferit alte pachete salariale. Încercăm să motivăm oamenii, nu doar financiar. Vrem să facem teambuilding-uri, training-uri, dar nu ne prea reuşeşte pentru că nu au format acest sentiment de dezvoltare personală”, explică Sabina.  

O altă firmă, aceeaşi situaţie. Firma Vatra de Aur angajează personal pentru brutărie: muncitori necalificaţi, brutari, patiseri, vânzătoare. Salariul este curpins între 1.300 – 1.800 de lei. Dar, la „departamentul de resurse umane” sună doar telefonul. Nu vine nimeni la interviu.  „Găsim foarte greu oameni, nu greu! Oamenii nu vin deloc. Sună, se programează la interviu şi nu mai vin. Suntem un domeniu un pic mai greu, e adevărat, fiind vorba de brutărie, dar avem şi magazine alimentare şi gherete unde vindem pâine, iar situaţia e la fel. Salariile sunt cuprinse între 1.300 de lei şi 1.800 de lei. Angajările se fac cu carte de muncă, nu discutăm altfel, dar tot nu vin. Noi căutăm oameni de ceva vreme. Firma mamă e din Carei şi ne trimit oameni de acolo. Tot mută şi ei săracii cum pot personalul. Problema aceasta s-a acutizat în ultimul an. Nici femei de serviciu nu mai găsim. Nu înţeleg ce se întâmplă, sincer. Eu sunt născută în 1965, am terminat chimia, dar m-am reprofilat dacă am văzut că nu am avut oportunităţi de muncă pe domeniul meu, dar nu mai sunt timpurile cum au fost mai demult. Această problemă nu e doar în acest domeniu. Cred că şi IT-ul scârţâie. Totuşi, acolo pot să îi atragă pe oameni pentru că îşi permit alte salarii. Dintr-o vânzare de pâine nu  poţi să faci mare lucru. Nu poţi să pui adaos nu ştiu cât. Munca e grea şi în brutărie şi într-un magazin, nu e ca într-un magazin de haine unde te duci şi cumperi din Bucureşti şi pui 50% adaos comercial. Noi punem adaos între 5 şi 9%, altfel nu ne permitem. Avem oamenii noştri care lucrează din pasiune, dar e greu. Cine face cu dăruire, face, cine nu, nu. E greu în brutărie”, explică doamna Daniela, cea care se ocupă de angajări. Cu toate că în oraş există elevi care sunt pregătiţi să facă faţă provocărilor din domeniul brutărie-patiserie, în cadrul Colegiului Tehnic „Raluca Ripan”existând ore dedicate acestei meserii, niciun absolvent al colegiului nu s-a prezentat la interviu. „Anul acesta nici măcar un elev nu ne-a trecut pragul. Chiar ne gândeam să mergem să vedem ce se întâmplă acolo. Acum doi ani au fost în vizită elevi, pentru a vedea exact ce presupune munca într-o patiserie, dar acum nu a mai venit nimeni”, explică Daniela.

Foto: Dan Bodea

Mihai caută electricieni. Acesta susţine că angajează electricieni, chiar şi pensionari, în măsura în care nu au probleme cu alcoolul. A început căutările de mai bine de trei luni, dar jobul e încă vacant. „Nu prea sunt oameni dispuşi să muncească. Cred că au intrat în pământ! Nu ştiu ce s-a întâmplat! Nu sunt oameni, din păcate. Cred că nu vor să muncească sau mai bine spus nu vor să muncească orice. Vor să muncească doar în condiţiile lor, inclusiv cei care vin la interviuri vor să muncească doar ce vor ei şi să câştige cel mai mare salar, neavând sau având o oarecare experienţă. Oricum, în momentul în care treci de la o firmă la alta e imposibil să fi lucrat exact acelaşi lucru, pentru că orice firmă are specificul ei. Vin cu pretenţii prea mari sau nu vin deloc. Au şi pretenţii salariale. Dacă acolo ne mai înţelegem, în ceea ce priveşte munca, mai greu. Nu le place, vor să facă doar ce vor ei. În momentul de faţă încercăm de trei luni să angajăm. Am avut ceva interviuri, dar nu sunt hotărâţi. În special cei tineri nu sunt deloc hotărâţi să muncească. Şi eu sunt tânăr, dar nu îmi explic ce se întâmplă. Probabil îi susţin părinţii, nu ştiu. De undeva trebuie să obţină un venit. Nimeni nu îţi dă extraordinar de mult, dar nici nu e bătaie de joc. Am avut probleme cu persoane care consumă alcool. În special cei în vârstă, care au trăit în perioada comunistă erau învăţaţi să bea la locul de muncă, în unele locuri, iar acum revin la obiceiurile de atunci. În primele 2, 3 luni nu, dar recidivează după perioada de graţie. Am avut un caz grav. L-am concediat pe omul respectiv. S-a angajat la o altă firmă supărat din cauză că l-am dat afară, deşi fusese păsuit deja, avusesem o discuţie în acest sens. A plecat la o altă firmă şi din păcate a decedat chiar din cauza alcoolului”, explică Mihai. 

Pe de altă parte, am discutat şi cu o tânăra antreprenoare, deţinătoarea unui lanţ de magazine, care şi-a creat un sistem de angajare în trei etape, pentru a tria din start persoanele care vor să primească bani stând degeaba. Doar cei care trec de toate etapele, deloc uşoare, ajung să lucreze în magazin, dar şi atunci pot apărea surprize. „Eu de obicei nu am probleme, pentru că prin sistemul implementat, se face cumva selecţia în mod natural. Eu sunt foarte sinceră de la început şi le spun toate detaliile în cadrul interviului. Dacă acceptă condiţiile şi ce au de făcut rămân, dacă nu, pot pleca încă de atunci, eu nu mă supăr. Nu vreau să ne pierdem vremea. Nu e uşor, se munceşte mult. Au fost şi cazuri care nu au făcut faţă şi care au plecat după o săptămână sau două, dar am avut şi un băiat care a trecut de toate etapele şi care nu s-a prezentat la serviciu încă din prima zi. L-am sunat, a răspuns iubita lui, care mi-a spus să îl scuz că încă nu s-a trezit. Apoi m-a sunat el să îmi spună că a fost la o înmormântare. A fost cea mai scurtă angajare. Sunt situaţii şi situaţii, dar cred că e foarte important procesul de recrutare, modul în care îţi alegi oamenii şi apoi modul în care te porţi cu ei, cât de transparent eşti”, explică antreprenoarea care a preferat să rămână anonimă.


Publicitate

Postaţi un comentariu