Orașul meu, orașul nostru…curat

Text realizat de Petru Iluț

Sunt două tipuri de probleme legate de curățenia orașului: cea administrativă, a colectării și depozitării resturilor menajere, a gunoaielor, cu momentele ei de criză cum se întâmplă în prezent, și unde înafară de superficialitate, incompetență, e vorba (foarte probabil) și de interese individuale și grupale; a doua chestiune este lipsa de curățenie endemică, curentă, de fundal, mizeria noastră stradală cea de toate zilele. Aceasta din urmă trebuie privită nu doar ca nocivă estetic și igienic, dar și ca expresie vizibilă a unui substrat mai adânc de habitusuri disfuncționale, de lipsă de civilitate și morală, manifestate și în alte numeroase comportamente cotidiene: începând de la desfășurarea traficului, parcarea mașinilor, până la comunicarea și relațiile dintre vecini și colegi. Componenta centrală a unei stări mentalități este nepăsarea față de ceilalți, ignorarea efectelor negative ale acțiunilor noastre asupra celorlalți.

Totuși, nu e corect să plasăm întreaga cauzalitate asupra indivizilor abstracți, necivilizați, eventual imorali. Sunt trei mari categorii de factori care explică, de altfel, determinarea reciprocă a conduitelor noastre în spațiul public, din care fac parte și cele referitoare la curățenia orașului: mentalitatea, resursele și oportunitățile (inclusiv oportunitățile și dotările stradale, cum sunt de exemplu coșurile de gunoi sau toaletele publice) și sistemul de recompense și pedepse – aici avem în special sancționarea prin amenzi.

Privitor la condiționarea prin mecanismul recompensă – pedeapsă, în zilele noastre este promovată cu obstinație filosofia renunțării nu doar la pedepse, dar chiar la recompense de ordin material și în formă extremă, și la cele simbolice. Spiritul curățeniei și esteticului urban ar trebui construit, prin toate formele de educație, ca totul să vină din interior, din convingere personală, dintr-o motivație intrinsecă și din pasiune, din identitatea proprie. Este de dorit un asemenea ideal, și anume practicarea regulilor – indispensabile pentru viața oricărei comunități – însă este greu de închipuit fără inducerea lor prin condiționările exterioare.

La nivel simbolic, orașul nostru ne reprezintă, este orașul meu, al fiecăruia dintre noi. O  parte esențială din identitatea de sine o constituie apartenența la comunitate, iar mândria (sau rușinea) de a fi membru al orașului sunt forțe reale ale prezentării de sine. Este măgulitor să primești referințe bune, ca oraș (și ca locuitor al orașului, implicit) pe site-uri de prezentare pentru turiști, dar umilitor să fii criticat, cu atât mai mult pentru mizerie. Dacă sărăcia sau proasta administrare a unui oraș (vizibilă prin fațadele nerenovate ale caselor, calitatea slabă a transportului în comun, amenajarea precară a parcurilor, carosabilului sau trotuarelor etc.) nu se datorează de cele mai multe ori dezinteresului cetățeanului, mizeria stradală îi poate fi imputată acestuia fără prea multe scuze care să fie și plauzibile…aceasta ține de noi, de educația civică și grija, interesul față de identitatea noastră urbană. 

Revenind însă la peisajul dezolant al ambalajelor, peturilor, mucurilor de țigări care se aruncă în zona centrală și cu atât mai mult în cartiere, din acest tablou face parte și mizeria lăsată de câini, bunii noștri prieteni de care suntem nu doar atașați, ci și răspunzători. De multe ori, stăpânii lor nu doar că nu strâng respectiva mizerie, dar la întrebarea de ce plimbă cîini masivi fără lesă și botniță prin oraș sau prin parcuri unde sunt și copii mici, unii cetățeni răspund atât de convingător: „Dar nu mușcă!”. Mă întreb dacă și câinele e întotdeauna la fel de convins de această afirmație….

Consider că se cuvine să închei, întemeiat, într-o notă optimistă: de mai multe decenii, Cluj-Napoca este considerat un oraș curat, dar această calitate s-a accentuat mai ales în ultimii 10-11 ani (apropo și de integrarea noastră în UE, proces descris de Transilvania Reporter într-un număr anterior) și, mai mult, cred că se va continua astfel. Bineînțeles, nu de la sine, ci inclusiv prin continua presiune (pozitivă) a opiniei publice asupra autorităților. În acest spirit, mă întreb dacă, alături de atât de îndreptățitele manifestări stradale împotriva corupției, am putea vedea și proteste pentru lipsa de respect și grijă față de oraș, față de familie, de comunitate, față de „celălalt” în general. Să manifestăm pentru civism și civilizație, care să vizeze toate nivelurile societale, inclusiv propria personalitate. Sunt impresionate mișcările organizate în spațiul public, pe stradă sau pe rețelele de socializare dar, și mai importante sunt cele mai puțin spectaculoase, prin conduitele practicate în viața curentă, de zi cu zi. 


Publicitate

Postaţi un comentariu