Nu ratați noul număr Transilvania Reporter: „PSD sacrifică pionul ca să avanseze regina”

Un premier care abia intrat în funcţie era să scufunde PSD executând un ordin al partidului îi aplică  încă o lovitură când refuză să se supună şefului său politic şi să plece recompensat cu o sinecură din fruntea guvernului. Scurta carieră de vârf a unui politician tânăr servil şi dispensabil care pendula între  stăpâni în loc să guverneze se încheie. Asta chiar dacă va mai ocupa o vreme cabinetul de la Palatul Victoria din care până şi mobila îi va fi probabil scoasă. Domnul Grindeanu este istorie. Mai interesantă este discuţia despre viitorul maşinistului acestei noi crize, omul care îşi torpilează propriul guvern din motive nu într-atât de clare cât sunt riscurile politice pentru PSD generate de acţiunile sale.

Domnul Dragnea a decis să arate că este singura autoritate în partid şi a executat o păpuşă care dădea semne că se însufleţeşte.  Dar despre ce partid e vorba? Evoluţia halucinantă a PSD după câştigarea inteligentă a alegerilor arată cât de dăunătoare sănătăţii politice este absenţa opoziţiei. Dar atunci când puterea absolută sminteşte, tocmai sminteala restabileşte echilibrul. PSD şi-a vândut miercuri capitalul obţinut în alegeri pentru iluzia de putere a preşedintelui partidului. Domnului Iohannis îi revine acum sarcina de a numi un nou premier şi cine i-ar putea reproşa şefului statului refuzul nominalizării propunerii venite de la un partid care a dovedit în şase luni că îi lipseşte seriozitatea şi maturitatea actului guvernării.

Poate că liderii PSD au analizat şi au ajuns la concluzia că girând un guvern condus de Grindeanu sunt în imposibilitate să câştige prezidenţialele din 2019. Să ne uităm puţin în urmă, când şi alţii gândeau la fel. PNŢCD şi Emil Constantinescu l-au executat pe Radu Vasile în acelaşi chip, instalând în loc un guvern categoric mai competent (nici o garanţie că PSD va reuşi asta, presupunând că va continua să guverneze). Cu toate acestea, alegerile care au urmat i-au scos din joc pe toţi „ucigaşii de premier”.

O mulţime de necunoscute vor jalona viitorul teren de joc politic. Preşedintele reintră în joc, de nevoie,  căci îi sunt luate lunile de vacanţă. N-ar fi rău dacă şi Ardealul va părăsi banca de rezerve. Altfel, asistăm la o altă încăierere derutantă şi iraţională al cărei deznodământ nu trece Carpaţii. 

Sumarul ediției:

ACTUALITATE. Cutremur la Palatul Victoria. „PSD face opoziție la propriul Guvern”. Ajunși la putere deplină după o victorie zdrobitoare în alegerile parlamentare de la finele anului 2016, PSD a ajuns după doar șase luni la un moment deja clasic pentru istoria sa: etapa în care liderul este devorat de către oamenii din interior. Grindeanu și Guvernul său sunt deja o poveste a trecutului, dar nu pentru că PNL sau USR au pornit o mașinărie a opoziției, ci pentru că însăși partidul de la Guvernare s-a pus pe făcut opoziție. Din toată agitația și lupta dintre liderii social democrați, Grindeanu iese personajul simpatic. E și complicat în contextul în care adversarii săi, adică Liviu Dragnea, Olguța Vasilescu și Gabriela Firea captează antipatie din toată zonă de electorat care nu este fidelă PSD. Chiar mai bine decât Grindeanu se pregătește să iasă Klaus Iohannis.  (Radu Hângănuț)

Sociologul Ioan Hosu: Dragnea face un joc de imagine, să arate la cine e puterea. Sociologul Ioan Hosu crede că preşedintele PSD, Liviu Dragnea, face un joc de imagine şi vrea să arate cine deţine puterea, prin demersurile de schimbare a Guvernului Grindeanu.

Fragmente din cartea de memorii „Cursa pe contrasens. Amintirile unui prim-ministru”, de  Radu Vasile. În noiembrie 1999 am fost la Bruxelles şi am reuşit să-i conving pe comisarii Uniunii Europene că România să fie invitată la negocierile pentru aderare într-un singur val, alături de celelalte ţări candidate. Apoi, în decembrie a avut loc vizita în Rusia şi întâlnirea cu Putin. Începusem să mă mişc prea larg şi prea dezinvolt pe harta Europei că Emil Constantinescu să mai poată aştepta mult. Fiind eficient pe plan extern, căpătasem succes în cel intern. Aşa că preşedintele a început să se precipite. A urmat reuniunea de la Helsinki, când invitarea României ca să înceapă negocierile de aderare a devenit un fapt împlinit. Greşeala mea e că nu m-am dus alături de preşedinte acolo, lăsându-l doar pe el să reprezinte România. Îmi amintesc că i-am telefonat: „Mergeţi numai dumneavoastră, domnule preşedinte, este bine că felicitările să le primiţi dumneavoastră. Eu doar mi-am făcut datoria, şi îmi ajunge”.

Bianca Albu, profesoară de engleză: Învăț de la elevii mei să fiu din nou copil. A intrat în învățământ în urmă cu 15 ani, dar a ales meseria de dascăl pe când avea 8-9 ani. Își petrecea vacanțele transformând toate încăperile casei părintești în săli de clasă și cel mai mult iubea zilele când avea ocazia să „predea” surorilor ei ore de istorie, matematică și limba engleză. Toate trei erau determinate să devină profesoare, însă doar Bianca a optat în final pentru această carieră. (Cristina Beligăr)

Lavinia Buda, profesoară de istorie în Bonțida: „Ne jucăm, doamna profesoară?Da, la istorie ne și jucăm”. Este profesoară de istorie în mediul rural și face naveta în fiecare zi la cele două școli din județul Cluj unde predă. De șapte ani de zile este profesoară de istorie în Bonțida și de cinci ani în Răscruci. Cum este să predai istoria într-un sat, cunoscut oricum pentru frumosul ansamblu arhitectonic construit de familia Bánffy, a cărui notorietate a explodat în ultimii ani datorită unor festivaluri precum Electric Castle sau TIFF? (Cristina Beligăr)

Lucia Cojocaru: „Guvernanților noștri nu le pasă de personalul din învățământ”. Profesorii clujeni erau decişi în urmă cu circa o săptămână să protesteze faţă de anumite prevederi ale legii salarizării printr-o grevă generală, care ar fi afectat inclusiv examenul de bacalaureat. Circa 3.000 de dascăli din judeţul Cluj ar fi urmat să participe la această grevă. Însă la nivel naţional nu s-a atins procentul cerut de lege pentru declanşarea grevei, aşa că această formă de protest a fost anulată şi la Cluj. Dascălii sunt indignaţi că de la 1 iulie toți demnitarii, primarii, consilierii locali și județeni vor avea salarii mărite, dar pentru ei nu sunt bani decât din 2018. (Claudia Romitan)

Lecția de după ore. A trecut bine de 80 de ani, dar acest lucru nu este ceva inedit printre locuitorii din Iclod. E ”verde” cum se spune, nu-și trădează vârsta și ar putea povesti ore în șir despre pasiunea lui, despre vacanțele de vară petrecute alături de elevii lui răscolind pământul și istoria. Aurel Bulbuc este de meserie profesor de istorie. A fost director al școlii din Iclod și a pus bazele unui ansamblu folcloric pe care l-a condus vreo 20 de ani. Și-a dorit o carieră militară și chiar a fost ofițer în armata română. Problemele de sănătate l-au obligat să renunțe la uniforma militară și viața lui s-a schimbat radical. A absolvit Facultatea de Istorie din cadrul Universității Babeş-Bolyai și a fost repartizat la școala din Iclod. Flămând de informație, curios să știe totul despre strămoșii lui, Aurel Bulbuc a început să organizeze șantiere arheologice, alături de elevii lui. Descoperirile pe care le-a făcut au dus inevitabil la deschiderea singurului muzeu de Etno-Arheologie din țară.  (Patrice Podină)

Domnul Ampermetru. De mic copil devora cărţile cu profil tehnic, desena circuite, gândea diverse aparate sau soluţii prin care să le facă pe cele existente mult mai eficiente. A ştiut dintotdeauna ce profesie îşi va alege când va fi mare. Niciun moment însă nu şi-a imaginat că va ajunge la catedră, să îi înveţe şi pe alţii măcar o bucăţică din ceea ce a reuşit să acumuleze de-a lungul timpului pe băncile facultăţii şi apoi lucrând ani buni ca inginer electronist. Recunoaşte totuşi că la un moment dat a existat în adâncul sufletului său o mică dorinţă de a preda, iar viaţa l-a ascultat. După anii de facultate, a predat câţiva ani în cadrul unui liceu cu profil tehnic, fără a se gândi că va face carieră în învăţământ. A evoluat ca inginer, a acumulat experienţă, iar la un moment dat, destinul l-a aşezat din nou în faţa elevilor. (Maria Man)

OPINIE. O scurtă incursiune în istoria dobânzii. Comerțul cu bani a existat încă din antichitate iar perceperea unei dobânzi părea a fi un lucru la fel de firesc ca și vânzarea în profit a mărfurilor aduse de la mari distanțe. Bancherii acordau o sumă iar după o anumită perioadă, datornicul sau debitorul rambursa acea sumă la care se adăuga dobânda. Statutul bancherilor antici era foarte departe de a fi unul aristocratic. Așa zișii bancheri ai vremurilor îndepărtate ședeau răbdători pe o bancă, în fața unei tejghele pe care erau înșirate diferite feluri de monede, oferite spre împrumut sau pentru schimb. Erau o prezență discretă în piețele orașelor romane sau grecești, în templul din Ierusalim, sau în centrele comerciale din Egipt sau Mesopotamia. (Septimiu Moga, economist)

CULTURĂ. Jazz in the Park 2017: Din drag de jazz, cu drag pentru public. Mai puțin de două săptămâni ne despart de o nouă ediție a celui mai mare festival cu suflet Jazz din România, o ediție care se anunță a fi o mică enciclopedie dedicată jazz-ului. A cincea ediție a Festivalului Jazz in the Park, desfășurată în săptămâna 26 iunie-2 iulie, cuprinde o secțiune pe bilete și abonamente pentru concertele de la Opera Maghiară, concerte cu intrarea liberă, dar cu bilete neobligatorii de susținere a Fondului Jazz in the Park, atât în Parcul Central, pe malul Someșului, dar și în alte locuri din oraș. (Cristina Beligăr)

COMUNITATE. Someșul prinde viață în weekend. Weekendul acesta aduce la Cluj zeci de evenimente și noi amenajări pe Someșului, în cadrul celei de‑a treia ediții Someș Delivery. Evenimentele includ concerte de jazz în parteneriat cu Smida Jazz Festival, DJ sets, ateliere pentru copii alături de MiniREACTOR, lansări de carte alături de Cărturești, proiecții de filme, board games și un mini-târg. Someș Delivery va avea loc la sfârșitul acestei săptămâni pe tronsonul de râu aflat între podul Garibaldi și „Podul zburător” (puntea pietonală ce leagă bulevardul 1 decembrie de parcul „Iuliu Hațieganu”). (Cristina Beligăr)

REPORTAJ. Alain Delon, la Cluj. Actorul francez Alain Delon, a primit sâmbătă seara, în cadrul Galei Festivalului Internațional de Film Transilania, a 16-a ediție, Premiul pentru întreaga carieră, el explicând publicului prezent în Sala Mare a Teatrului Național din Cluj că ceea ce și-a dorit cel mai mult în viață a fost să facă doar ceea ce vrea și că actoria este cea mai frumoasă meserie din lume. (Cristina Beligăr)

COMUNITATE. Viitorul 3D printing, în premieră națională la Cluj-Napoca. Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei găzduiește, începând de vineri, în premieră națională, prima expoziție de obiecte realizate cu ajutorul tehnologiei de imprimare 3D, vizitatorii putând să vadă și să interacționeze cu brațe robotice realizate în scopuri medicale, să vadă macheta Castelului Bran, dar și să participe la ateliere interactive de inițiere în fabricație de obiecte prin folosirea tehnologiei 3D printing. (Radu Hângănuț)

MICILE AFACERI ALE MARELUI ORAȘ. L’éclair magique, locul în care gustul domneşte. A copilărit în laboratorul de cofetărie al părinţilor săi, acesta fiind situat în spatele casei din cartierul Iris unde locuia. Acolo a descoperit gustul adevărat, neştiind că la un moment dat tocmai pasiunea pentru acesta îi va conduce paşii spre un nou business în domeniul celei mai dulci industrii. Tudor Varga este student în anul trei la Facultatea de Automatică şi Calculatoare din cadrul Universităţii Tehnice din Cluj-Napoca. Din luna aprilie a acestui an, tânărul a devenit anteprenor, punând pe picioare propriul laborator. Nu de cofetărie, ci de gust, pentru că L’éclair magique înseamnă mult mai mult decât un produs dulce. E  poveste, experienţă, pasiune şi trăire. Toate, într-o singură farfurie. Sau mai multe, după ce prinzi gustul.  (Maria Man)

STAREA UNIUNII. Europa nelimitată. De astăzi dispar taxele de roaming în cele 28 de țări al Uniunii, plus Norvegia Islanda și Liechtenstein. Începând din 15 iunie, tarifele de roaming în țările membre ale UE, plus țările Norvegia, Islanda și Liechtenstein dispar, ca urmare a unei decizii luate în acest sens de Uniunea Europeană, la care au aderat și celelalte trei state. Totuși, în unele cazuri se vor aplica anumite suprataxe. Chiar și așa, normele care intră în vigoare astăzi reprezintă una dintre marile realizări ale UE, alături de Acordul Schengen, Zona Euro, sau Programul Erasmus. (Bogdan Stanciu)

DOCUMENTAR. Idei de vacanţă: Cele mai tari parcuri de distracţii din Europa. Străzile pline de flori şi de copii fericiţi ne indică destul de clar faptul că anul şcolar se apropie de sfârşit – aşadar, e cazul să ne facem şi planuri de concediu, dacă nu ne-am făcut deja. Pentru părinţi, e puţin mai complicat, pentru că trebuie să găsească o destinaţie care să fie şi pe placul celor mici. În acest caz, pe lângă clasicul concediu la mare, o idee foarte bună poate fi un city break alături de copii într-un parc de distracţii. Avem câteva sugestii, culese de pe site-urile de călătorii şi din topurile celor mai „cool” parcuri de distracţii din Europa. Distracţia şi amintirile frumoase sunt garantate. (Mădălina Kadar)

SPORT. Clujul fără Dragan. Dragan Petricevic, până luni antrenorul echipei feminine de baschet Universitatea Cluj, a plecat. Bosniacul și-a făcut retragerea la fel de discret, precum a fost momentul revenirii la ”U”, clubul pentru palmaresul căruia a contribuit cu un titlu național, în 1996 cu echipa masculină și cu o medalie de argint în ediția recent încheiată a Ligii Naționale de Baschet Feminin. Nu există fan al baschetului din țara noastră care să nu fi auzit de Dragan Petricevic. În România el este antrenorul cu cele mai multe titluri și trofee, este omul care și-a lăsat amprenta peste tot pe unde a lucrat. (Patrice Podină)

Distribuie:

Postaţi un comentariu