Maratonul Internațional Cluj, povestea unei pasiuni

Horațiu Morar/ Foto: Dan Bodea

De șase ani Clujul are propriul maraton. Dacă evoluția celui mai mare concurs sportiv dedicat maselor din Transilvania s-a putut vedea cu ochiul liber, povestea sa a rămas în umbră. Cum anume a început totul? Cine a inițiat această competiție și mai ales de ce?

Povestea celui care a transformat alergarea într-un adevărat fenomen la Cluj-Napoca, e la fel de interesantă ca cea a maratonului. Horațiu Morar, căci despre el este vorba, a fost pasionat de alergare de mic, dar nu s-a gândit niciodată că va ajunge să organizeze în fiecare an cel puțin zece competiții sportive dedicate celor pasionați de alergare, mai mari sau mai mici, printre care și un maraton internațional, întrucât prima lui dragoste a fost fotbalul.

„Când aveam șase ani, mergeam la înot aproape de casă. Într-o zi, pur și simplu nu am mers. Am rămas să joc fotbal în parc cu băieții. Mi-am udat slipul și prosopul pentru a le demonstra părinților că am fost la înot. Mama m-a văzut de pe geam. A fost prima dată când am mințit. M-a certat, dar după am mers doar la fotbal”, povestește Horațiu cum și-a început cariera sportivă. Acesta a jucat fotbal până la 25 de ani, fiind legitimat de-a lungul timpului la mai multe echipe: „U” Cluj, CFR Cluj, Sârma Câmpia Turzii, Armătura Zalău, Arieșul Turda. Și-a încheiat cariera la Târgu-Mureș. A fost atât de pasionat de fotbal, încât a crezut că viața se va termina dacă va renunța. Dar, viața l-a surprins: i-a oferit o altă pasiune pe care a fructificat-o din plin. A participat la diverse maratoane în afara țării și se antrenează aproape zilnic și acum. Își organizează propriile concursuri pentru a-și atinge limitele, dar momentan se concentrează mai mult pe organizarea competițiilor.

Foto: Dan Bodea

Foto: Dan Bodea

Reporter: Ai făcut fotbal de performanță. Când s-a produs acel declic cu alergarea? Cum a pornit acest proiect de fapt?

Horațiu Morar: Tot proiectul acesta a pornit dintr-o pasiune. Pasiunea mea. Eu alerg dintotdeauna. Eu sunt un om foarte norocos pentru că eu mi-am găsit pasiunea de mic copil. Alții nu își găsesc pasiunea o viață întreagă. Eu am pasiunea asta de mic. Jucând fotbal, mă antrenam singur. Fiind foarte pasionat, știam mai multe generații de fotbaliști, atât mai mari decât mine, cât și mai mici. Pot să spun, fără modestie că  nu am cunoscut pe cineva să se antreneze mai mult ca mine. Eram nebun! Și când eram la școală mă trezeam dimineața mai devreme să alerg. La școală am fost printre primii. Am fost singurul care am intrat la Științe Economice, când se dădea examen, deci am făcut și școală. Așa de mult mi-a plăcut fotbalul că am crezut că nu voi putea fără el. Dar mi-am dat seama la un moment dat că am muncit enorm, că am pus suflet și pasiune și nu am făcut diferența.

Am ajuns un jucător de divizia B, iar eu nu mi-am dorit asta. Nu am vrut să continui și să sper că viitorul an e anul meu. Așa zic fotbaliștii. A fost și vina mea și conjunctura. Tatăl meu s-a îmbolnăvit de tânăr, iar pe mine m-a marcat mult. Nu am făcut saltul unde am vrut. Am renunțat la fotbal și am început să lucrez în vânzări. Am găsit niște porți care mi-au deschis ochii spre economie. De mic copil am spus că vreau să fiu fotbalist și să am propria mea afacere, fără să știu ce înseamnă. Asta s-a întâmplat. Am ajuns să am afacerile mele, dar nu am renunțat niciodată la alergat.

După ce m-am lăsat de fotbal am început să alerg cu câțiva prieteni, pe care îi antrenam. Am început să diversificăm antrenamentul, să vin cu conceptul meu de la fotbal, să ne simțim bine. Până când mi-am rupt ligamentele la genunchi și a trebuit să mă operez. Cumva de acolo s-a schimbat totul. Am avut program de recuperare, iar după șase luni ne-am propus să alergăm undeva la 10-12 km. A început să ne placă atât de mult și dintr-o joacă ne-am dus la semimaratonul de la Amsterdam.

În 2009 nu prea erau maratoane în România. Le-am spus băieților atunci că și eu voi face un club. Nu știam ce înseamnă asta… Am făcut clubul, apoi asociația Runners Club. Am făcut câteva evenimente în 2010 și mi-am dat seama că nu vine lumea cum mi-aș dori. Am zis că dacă tot fac ceva, să fac asta la o scară mare. Mi-am propus să organiz un maraton. Nimeni nu mi-a dat nicio șansă. Pentru cei de la poliție, maraton însemna orice concurs de alergare. La prima întâlnire cu poliția mi-au spus să aleg traseul că e ca și rezolvat. Când le-am spus că sunt 42 de kilometri, mi-au spus că nu se poate, dar am avut noroc. În perioada aceea, mergeam la un curs de engleză. Am ajuns la primărie și acolo am dat exact de o colegă de la cursul de engleză. I-am spus că am o singură rugăminte: „Nu îmi spune că nu se poate!”. Ne-am uitat împreună pe hartă și am găsit un traseu. A fost primul om care mi-a dat o șansă. Prima ediție a fost pe la Iulius Mall, prin centru, avea un traseu total diferit. Nimănui nu i venea să creadă că am închis centrul.

R: Te-ai așteptat ca proiectele Runners Club, în speță Maratonul Internațional Cluj să ia așa amploare?

H.M: Anul trecut am avut 3.500 de oameni la startul Maratonului Internațional Cluj, ceea ce înseamnă că e o muncă zi de zi, lumea nici nu își închipuie ce înseamnă. Ziua mea este să nu zic 24 de ore, dar 20 de ore, dedicată Runners Club. Eu dacă mă trezesc noaptea că un copil vrea la baie sau cere apă, eu nu mai adorm, pentru că îmi trec prin cap idei, probleme care pot să apară și vreau să le găsesc rezolvare și asta mi se întâmplă de luni de zile. De multe ori spun că trebuie să fac un pas în spate, pentru că poate fi periculos pentru sănătatea mea. Mă implic 105%.

R: Cât timp durează pregătirea maratonului?

H.M: Eu pregătesc maratonul de anul viitor de când se termină cel din anul în curs. De când se termină îmi notez pe hârtie tot ce a fost bine, ce a fost rău. Îmi notez tot, îmi fac un rezumat și trag concluziile cu bune, cu rele pentru a reuși să aprofundez totul pentru următoarea ediție. Încercăm de la an la an să îmbunătățim calitatea maratonului. Lumea trebuie să înțeleagă că noi de abia mergem în clasa zero, suntem la a șasea ediție, facem pionerat. Alții au 30, 40 de ediții, să nu mai vorbesc despre cei care au peste 100 de ediții, care au masterat, doctorat și experiență în muncă. Noi abia mergem în clasa zero, avem multe de îmbunătățit, de învățat. Suntem așa se departe, dar poate că asta e frumos. Evoluăm împreună și noi și alergătorii și publicul. Nu s-a născut nimeni învățat.

Foto: Dan Bodea

Foto: Dan Bodea

R: Ce ar trebui îmbunătățit în primul rând?

H.M: Evenimentul ar trebui să ia amploare și mai mare. Trendul cu viața sănătoasă se leagă foarte bine cu sportul, dar suntem departe. Uitându-ne doar la maghiari, ei au dublu participanți, deși au jumătate din populația României. Potențial este, dar de abia acum încep și românii să iasă afară pentru a vedea cum e și acolo. Nu e tot una să mergi doar la concursurile de aici și să te gândești ce e bine și ce e rău. Alta e să mergi în afară și să ți se deschidă ochii. Merg afară să învăț de la alții, să văd ce putem prelua noi. Nu putem prelua tot. Noi avem un traseu de 10,5 kilometri, până să primim un traseu de 21 de kilometri, cine știe cât va mai dura. Am făcut un pas acum cinci ani, nu le-a venit nici autorităților să creadă când am închis orașul, au văzut că se poate. Îmi doresc încet, încet să ajungem la un alt nivel și acesta e motivul pentru care am depus documentația pentru a ne înscrie în Association of International Marathons and Distance Races (AIMS). Din start am pune Maratonul Internațional Cluj pe harta maratoanelor internaționale unde ajunge informația la 400.000 de maratoniști de pe întreg globul. Ar fi un salt fantastic.

R: Care sunt condițiile să faci parte din AIMS?

H.M: Lucrurile sunt simple. Oricine poate să adere cu niște cerințe minime, dar nu am vrut să pun căruța în fața boilor. Adică am încercat să facem un concurs, să îl aducem la un nivel. Nu am vrut să intru în AIMS și să ne trezim că ne vin câteva mii de străini și noi să nu știm să gestionăm lucrurile. Am vrut să creștem întâi și apoi să vină străinii și să creștem și mai mult. De șase ani urmăresc statistic și numărul participanților clujeni, care e de la an la an tot mai mare. Vreau să cred că am însemnat ceva și că evenimentele noastre au pus o cărămidă la comunitatea aceasta a alergătorilor. Noi, în cadrul Runners Cluj avem competiții de 10 km, de 2 km, de noapte, de zi, de pădure, de asfalt, tocmai pentru a oferi diversitate.

R: Ți-ar plăcea să alergi la propriul maraton?

H.M: Da, cum să nu. Cu ochii minții sunt prezent peste tot, dar nu se poate. Încă. Poate peste câțiva ani când o să am o echipă mult mai sudată, poate. Sunt atât de multe taskuri de rezlvat, încât trebuie să trăiești cu toți porii, să fii în mai multe locuri odată și e greu să ceri cuiva asta, mai ales dacă acest job nu poate fi renumerat. Eu lucrez opt ore pe zi, îmi iau copii de la școală, îi duc cu mine la întâlniri. Concursul acesta, atât cât produce, nu mi-a permis mie să mă rup de serviciu. Dacă m-aș rupe să îmi pun un salariu cât de cât, aș dezechilibra tot bugetul. Sacrificiile sunt enorme. Dar e pasiunea mea. Dacă nu aș avea pasiune, nu aș face nimic.  Mulțumirea mea vine la finalul concursurilor, când văd lumea fericită. Îmi place să stau într-un colț și să mă uit, să văd rezultatele muncii a câtorva săptămâni, luni, ani. Nu există satisfacție mai mare. Și copiii mei încep să conștientizeze și mă întreabă: „Pe domnul acela de unde îl cunoști? Vine și aleargă la concursul tău?” Cumva încep și ei să conștientizeze de ce pleacă tata de acasă dimineața.

R: Nu vor să vină și ei la alergare cu tine?

H.M: Ba da, dar nu i-am obligat deloc. Eu merg să alerg la 4:30, tocmai pentru că nu vrea să lipsesc din viața lor. Acum, înainte de maraton, nu am mai reușit să fac asta pentru că e consumul foarte mare. Vreau să vin cu lucruri noi mereu. Poate că dacă aș face același lucru an de an, poate că aș intra într-o rutină. De exemplu, anul acesta am schimbat puțin traseul, l-am îmbunătățit pentru a pune în valoare și alte străzi, clădiri. Vom avea un tur ghidat oferit de un partener cu o zi înainte de competiție. Competiția copiilor va avea loc cu o zi înainte, pe 9 aprilie, Crosul BT se va desfășura dimineața și vom da startul diferit între probele de maraton și semimaraton. Vom face asta din două motive: pentru a nu se aglomera atât de mult pista la start, dar și pentru maratoniștii care erau singuri pe traseu o bună bucată din timp. Vom da kiturile de concurs în două locații: Cluj Arena și Sala Polivalentă.

R: Crezi că e posibil să câștige la un moment dat și un român Maratonul Internațional AROBS Cluj, având în vedere că edițiile anterioare au fost câștigate doar de străini?

H.M: Eu nu pariez niciodată la maraton, pentru că e o cursă de anduranță. Se pot întâmpla foarte multe. Eu am pățit pe pielea mea, atunci când crezi că ești mai în formă, atunci se întâmplă ceva. Anul trecut, de exemplu, la semimaraton au venit doi alergători din Kenya. Unul dintre ei, deși a avut niște referințe extraordinare a ajuns pe șapte sau pe opt.

Deocamdată, cei din Kenya, din Etiopia stau mult mai bine, au talent, muncesc mai mult, e și o chestiune genetică, dar asta nu înseamnă cu nu pot să fie și români buni. Îl avem pe Marius Ionescu. Sper să crească și mai mult și să avem și noi, încet, încet câștigători. Nu ai cum să ai elită fără masă. Nu ai cum! Federațiile ar trebui să ne mulțumească că noi facem ce ar trebui să facă ele și anume: concursuri pentru mase. Nici nu vreau să conștientizez importanța acestor competiții. Pentru că e foarte ușor să ridici nasul mai sus decât trebuie. Nu vreau asta, dar sunt mulți oameni care au devenit alergători datorită evenimentelor noastre: Crosul Companiilor, Crosul de Noapte, Maratonul Internațional Cluj și așa mai departe. Sunt oameni care nu au alergat niciodată, iar acum aleargă maratoane. Sper să apară și alții care să facă tot felul de competiții, pentru că nu vrem să fim singurii.

traseul maratonului

R: Cum anume a fost modificat traseul?

H.M: Am îmbunătățit traseul anul acesta. Dacă până acum am avut un traseu cu dublu sens, acum am introdus câteva străzi care era păcat să nu le folosim atâta timp cât traficul e închis: I.C Brătianu, Mihail Kolgălniceanu, Iuliu Maniu și Regele Ferdinand. Sunt străzi din centru, cu case frumoase, cu șosele proaspăt asfaltate, aranjate. Cred că va fi un mare plus.

Împreună cu AROBS am inițiat anul acesta și Maratonul Suporterilor, pentru că publicul face parte din spectacol. Aș vrea să ne diferențiem de alte orașe, mai ales din România și să avem un public cât mai numeros. Ar fi frumos ca pe cât mai multe zone să fie public, iar alergătorul să se simtă înconjurat de căldură și încurajat. Contează enorm.  Publicul te ajută mult.

R: Ce „personaje” interesante avem anul acesta?

H.M: Vor fi patru sau cinci alergători din Kenya. Zilele acestea m-a sunat un domn din Statele Unite. Mi-a spus că a alergat de nenumărate ori la Chicago, el locuind acolo și că și-a dorit foarte mult să vină să alerge în România, la Cluj. E român, are 65 de ani și și-a luat bilet să vină alerge la cursa de la Cluj. S-a înscris la ștafetă și era supărat că unul dintre coechipieri renunțase. M-a întrebat dacă pot să îl trec la proba de zece km, în ideea că nu își vor mai găsi înlocuitor. I-am promis că va participa. Vom avea participare internațională din peste 20 de țări și anul acesta.

R: Au renunțat multe persoane din cauza mutării maratonului mai devreme cu o săptămână?

H.M: Cea mai supărată persoană am fost eu. Cum să nu fii supărat? Alergătorii, mai ales cei care participă la semimaraton sau la maraton își fac un program. Nu te decizi astăzi că mergi să alergi la maraton. A trebuit să dăm oamenilor banii înapoi. Am fost foarte supărat când am aflat. Am crezut că va cădea cerul pe mine. După ce s-a luat decizia, am încercat să uit și m-am focusat doar pe ce avem de făcut. Au renunțat câteva zeci de alergători. S-au bucurat alții. Nu trebuia să se întâmple asta. Vreau să cred că muncim la acest eveniment de șase ani, că are notorietate. Am primit aprobare să facem un alt traseu, dar care ne întorcea în urmă cu șase ani. Am luat decizia de a schimba data pentru a putea păstra traseul pe care l-am gândit.

Citiți și: Maratonul Internațional AROBS Cluj-Napoca va avea loc cu o săptămână mai devreme

Organizatorul Maratonului Internațional AROBS Cluj-Napoca (MIACN), Runners Club, a decis schimbarea datei de concurs pe 10 aprilie 2016 urmare a suprapunerii datei inițiale de start cu meciul România – Germania  din play-off-ul Grupei Mondiale a FED CUP by BNP Paribas care se va juca la Sala Polivalentă, lângă Cluj Arena. MIACN era programat să înceapă pe 17 aprilie 2016 cu un start de pe stadionul de la Cluj Arena și ar fi presupus închiderea traficului pe arterele principale de acces la Sala Polivalentă unde sunt așteptați 7.000 de spectatori la Fed CUP pe lângă cei aproximativ 4.000 de concurenți plus susținătorii lor la MIACN.

Foto: Dan Bodea

Foto: Dan Bodea

R: Care sunt competițiile cele mai importante la care ai participat? 

H.M: Am reușit să merg la competiții în primii ani de Runners Club. Pe urmă am început să creștem noi și mi-am dat seama că îmi place mai mult să organizez pentru alții decât să merg eu. Câteodată mă gândesc că ar fi mai bine să renunț, să merg la două, trei competiții pe an, să am mai mult timp pentru mine și familia mea. Dar, am o responsabilitate și eu nu prea dau bir cu fugiții. Și chiar dacă mi-e greu, cred că așa e mai bine. Participările mele la concursuri sunt destul de rare, dar îmi fac concursuri singur. Am alergat 110 kilometri până la Gherla și înapoi, fără concurs. Mi-am făcut curse de sute de kilometri singur, mi-am făcut half -ironman singur tocmai pentru că am vrut să văd cum e. Am luat-o într-o direcție și vreau să fac lucrurile să meargă bine. Dacă nu o să mai pot să fac față și mai mult o să greșesc decât o să fac bine, voi renunța. Nu țin să fiu promotorul alergării dacă nu fac lucrurile bine.

1IMG_5585

R: Am auzit de prea multe ori întrebarea „De ce să dai bani ca să alergi?”, așa că mă simt nevoită să își adresez această întrebare. 

H.M: Pentru că maratonul este un spectacol. Nu dai bani pentru a alerga. Plătești pentru a face parte dintr-un spectacol. Pentru a avea acele trăiri pe care doar în cadrul unei competiții le poți avea. Plătești pentru acea experiență. E ca și cum ai merge la operă sau la un concert. Poți să asculți muzică acasă cât vrei gratis. E altceva când ești în sală sau pe stadion, la un spectacol. Exact așa e și aici.  Niciodată nu am făcut bugetul astfel încât după maraton să rămânem cu bani. Satisfacția mea e la final când îi văd pe participanți cât sunt de fericiți. La primul maraton la care am alergat la Viena, am lăcrimat. Eu nu văd fără ochelari și am zis că dacă mai și plâng, nu voi mai știi pe unde să o iau. A fost o stare fantastică. Știu cum e! Trăind toate aceste lucruri și convins să prin evenimentele noastre dau ocazia și altora să le trăiască, cum să nu fi fericit? Cum să nu ai o împlinire?

Puțin și despre fotbal 

R: Așa ca o curiozitate: unde ți-a plăcut mai mult, la „U” Cluj sau la CFR?

H.M: Am crescut cu „U” Cluj. Eu cântam la duș toate cântecele lui „U” Cluj, mi-am făcut junioratul la „U” Cluj.  Mă trec fiorii și acum. Eu când am primit prima pereche de ghete adevărate, am dormit cu ele în pat. De minge, ce să mai spun? Aveam casete video acasă cu meciuri înregistrate. Bunica mea mi-a cumpărat în `86 un video. Mă uitam la meciuri, la jucători ca să învăț. Categoric la „U”.

La pitici la „U” îl aveam antrenor pe Andrei Sepci, cunoscut drept Bandi Bacsi, așa îl știe toată lumea. A fost portarul echipei naționale. Mergem tot timpul la grupele mai mari, iar cei mari mă spuneau tot timpul. Bandi Bacsi m-a chemat la el și m-a întrebat în ce grupă sunt. I-am spus că în cea mare. S-a dus, s-a uitat în caiet și deși a văzut că eram de la o grupă mai mică, m-a lăsat să joc cu ei. Am jucat tot timpul cu copii mai mari decât mine. Am fost mic, dar ambițios. Mi-a plăcut să mă antrenez foarte mult. Nu a fost o povară, a fost un mod de viață. Întotdeauna.

R: Cum a fost trecerea de la „U” la CFR? 

H.M: Am început fotbalul la 8 ani, am terminat junioratul la 19 și am jucat până la 25. Supărarea mea e că am jucat destul de puțin la seniori. Am jucat la CFR la seniori trei ani și apoi la „U”, după care la Turda, Câmpia Turzii, Zalău și Târgu-Mureș.

Pe atunci era nesemnificativă rivalitatea dintre „U” Cluj și CFR. Eu nu am simțit că am trădat pe nimeni când am plecat. Mi-am dorit să joc la CFR, ca apoi să mă întorc la Universitatea.

Am avut o perioadă frumoasă ca fotbalist. Îmi pare foarte rău că nu am ajuns mai sus, dar poate așa a fost să fie. Poate că dacă ajungem fotbalist, nu prindeam această latură și nu puneam bazele unui proiect atât de frumos ca cel pe care l-am inițiat acum șapte ani. Ar fi trebuit să fiu un mare fotbalist pentru a influența alți oameni. Așa cred că ajut mai multă lume, iar satisfacțiile sunt incomparabil mai mari.

Horațiu Morar / Foto: arhivă personală

„Omul care nu are o pasiune, trăiește degeaba. Eu sunt atât de norocos că am avut atâtea. La început a fost fotbalul, acum e alergarea. Îmi dau seama că eu o să las în urma mea ceva mult mai important prin alergare decât prin fotbal”, Horațiu Morar / Foto: arhivă personală

Articole pe aceeași temă:

Daniel Osmanovici: „Copilul meu e parte din hobby-ul meu”

Ambasadorii campaniei „Be GREAT. Inspire others to follow you” aleargă pentru educaţia copiilor defavorizaţi

Adi Dohotaru: Cum alerg de 30 de ani, alergatul e ca respiratul pentru mine

Analiză. Sportul extrem sau riscul inteligent

Voicu Oprean, „omul de fier” de la Cluj: „Nu am ratat nicio ediție a Maratonului Internațional Cluj”


Publicitate

3 Comentarii

  1. Bela Gaspar spune:

    Multumim Horatiu pentru tot ce faci. In 2015 ianuarie abia alergam 5 km, acum sunt inscris sa imi alerg oficial prima distanta de Maraton. Felicitari pentru tot ce faci! Sanatate multa!

  2. Gabriela Martin spune:

    Bravo Horatiu! Faci foarte bine ceea ce faci!

  3. Peer Mirela spune:

    Respect !

Postaţi un comentariu