Lumea la feminin

Psihosociologul Petru Iluţ

Psihosociologul Petru Iluţ face, pentru Transilvania Reporter, o trecere în revistă a diferenţelor sociale dintre femei şi bărbaţi, tot mai estompate în societatea actuală, şi o proiecţie asupra evoluţiei statutului celor două sexe. 

Apropierea între statutul femeii şi al bărbatului 

R: Domnule profesor, cum a evoluat statutul femeii până în ziua de astăzi, pornind de la prima femeie care se consideră că a purtat pantaloni în public, acum peste 100 de ani, la sfârşitul secolului al 19-lea?

Petru Iluţ: Problema feminităţii şi a masculinităţii ca şi concepte a apărut în anii 70, tocmai ca o reacţie la ideea că diferenţele dintre bărbaţi şi femei nu sunt numai cele de ordin sexual. Şi, pentru a scăpa de conotaţia aceasta, s-a instaurat ideea că e mai bine să spunem gen, de la gen gramatical. În paranteză, în limba română avem un fel de noroc, pentru că în engleză sunt numai două genuri, masculin şi feminin, în limba română e şi genul neutru sau, cum se spunea înainte, ambigen. Ca o primă constatare, vă spun că există şi în literatura de specialitate conceptul de androgenie, adică, fie bărbaţi care consideră că au şi trăsături care se atribuiau clasic femeilor, fie femei cu trăsături care se atribuiau clasic bărbaţilor. Acum, comparativ cu trecutul, este evident că s-a  produs o apropiere în societate între statutul femeii şi cel al bărbatului. Clasic, sunt patru mari domenii în care exista mai mult decât o inegalitate între bărbaţi şi femei. Anume, în muncă şi pe piaţa muncii, în sensul că la aceeaşi pregătire, aceeaşi muncă, femeile, în medie, sunt plătite mai slab. Apoi, în educaţie, în sensul că, în trecut, dar şi acum, în foarte multe ţări, mai ales în învăţământul superior, femeile au acces mult mai limitat. În învăţământ s-a produs însă un salt extrordinar. Iarăşi, apoi, în spaţiul domestic, unde încă există multe inechităţi, în sensul că, având slujbă, acasă femeile lucrează mai mult decât bărbaţii. Ţin să remarc că şi în România, cu cât oamenii sunt mai educaţi -şi văd la tinerele perechi-, sarcinile domestice încep să fie distribuite mult mai echitabil. Şi al patrulea domeniu, spaţiul public, unde rămâne o problemă; vedeţi că încă sunt rare femeile, comparativ cu bărbaţii, care sunt preşedinţi, miniştri etc. Un alt aspect -şi acuză, pe drept, feministele- e că în general femeile îşi asumă această condiţie de nemanifestare şi chiar de inegalitate. Ele spun, de exemplu: nu las pe bărbatul meu să facă treabă în bucătărie; îşi asumă cumva ele condiţia de inferioritate.

-În felul acesta, nu chiar femeile determină societatea să se comporte ca atare faţă de ele, să răspundă comportamentului lor?

– Exact. Diferenţele de anatomie, fiziologie etc sunt de necontestat. Dar e o problemă dacă, din punct de vedere psihic, a performanţelor intelectuale, a emoţiilor, sentimentelor şi a comportamentelor efective există deosebiri. Şi aici există deosebiri. Dar întrebarea merge mai departe: deosebirile acestea au o bază genetică, sunt înnăscute? Aici feministele spun, şi şi o parte a sociologilor, că feminitatea şi masculinitatea sunt două constructe sociale, realizate de-a lungul istoriei, cultural, şi că nu există o bază biologică pentru aceste deosebiri. E adevărat că dacă la început se spunea, se constatau diferenţe, pe bază de teste şi alte probe, diferenţe în ce priveşte calculul aritmetic etc, din ce în ce mai mult se arată că nu există diferenţe semnificative în performanţele cognitive între bărbaţi şi femei. Se pare că singurele diferenţe care au mai rămas e că bărbaţii au o mai mare abilitate geometrică, tehnică şi că femeile au un creier mai mult social. Dar şi aici sunt discuţii. Rămâne, pe de altă parte, de constatat –lucru valabil pentru multe alte fenomene- faptul că tehnologia, civilizaţia, dezvoltarea fac să putem depăşi şi să ştergem în multe domenii diferenţele biologice.

Masculinizarea femeii, feminizarea bărbatului

– Totuşi, sunt diferenţe fizice între bărbaţi şi femei, din punct de vedere al constituţiei, masei musculare, forţei etc. Probabil că de aceea încă sunt meserii în care femeile nu activează sau activează foarte puţine.

– Sigur că da. Dar vedeţi că, pe măsură ce se dezvoltă tehnica, pe măsură ce tot mai multe munci presupun mai puţină forţă fizică, femeile pot ocupa din ce în ce mai mult şi profesii care erau tradiţional destinate bărbaţilor. Înainte nici nu se putea concepe, dar acum a crescut foarte mult numărul femeilor şi în domenii precum cel militar. Sunt şi femei pompier, sunt şi femei poliţist etc.

Dar o mare problemă e în legătură cu stereotipiile, cu prejudecăţile. Dar şi aici s-au diluat foarte mult. Însă, e de constatat şi în România, şi în societăţile mai avansate cumva democratic că e o diferenţă mare între atitudinile declarate în legătură cu femeile şi atitudinile mai de profunzime şi mai ales comportamentele efective. Adică, de exemplu, dacă te vei duce la un angajator, toţi o să spună că da, angajează femei fără nici un fel de diferenţă, dar când e vorba de angajarea efectivă, atunci sunt mult mai multe reţineri.

– Atitudinile pozitive declarate vin, probabil, şi în legătură cu ceea ce e dezirabil social, cu presiunile sociale.

– Sigur, e presiunea corectitudinii politice. Dar asta e, încă o dată, la nivel declarativ, că asta e de dorit; în fapt, rămâne o atitudine mai tradiţională. Există însă şi un curent feminist extremist, care consideră că e vorba de o simplă convenţie aici, când e vorba de feminitate şi de masculinitate. E şi o convenţie, numai că aproape toate fenomenele sociale şi ce spunem noi când descriem societatea sigur că este o convenţie, o convenţie dată în primul rând de limbă. Numai că nu toate convenţiile sunt la fel de arbitrare. Revenind la întrebarea de început: se vede istoric, cultural, cât de mult s-au apropiat în vestimentaţie, în profesii, în modul de a aprecia şi a te comporta la modul cotidian între bărbat şi femeie. S-au produs apropieri extraordinare.

– Acest lucru s-a întâmplat numai prin urcarea femeii spre o medie între cele două sexe sau şi prin coborârea bărbatului spre aceeaşi medie? Adică, să zic aşa, doar s-au masculinizat femeile ori s-au feminizat şi bărbaţii?

– Corect, s-au feminizat şi bărbaţii. Feminizare, dar, aş spune eu, o feminizare în mare măsură pozitivă, în sensul în care nu e cultivată fragilitatea, inferioritatea în ce priveşte posibilităţile intelectuale etc, ci prin creşterea coeficientului de a avea grijă de propriul corp, de exemplu. Nu întâmplător este o adevărată industrie acum şi pentru bărbaţi –cosmetică, epilare, prezentare de modă etc. Nu e vorba atât de feminizarea propriu zisă a bărbaţilor şi de o feminitate cumva de conţinut, adică în a cultiva în mai mare măsură tandreţea, sensibilitatea, graţiozitatea şi mai puţină violenţă. Şi empatia, atât cognitivă, cât şi în sensul de compasiune.

Vor putea să ajungă cele două sexe la egalitate? Nu e până la urmă o piedică în calea acestei egalităţi şi natura noastră biologică? Pornind chiar de la simplul fapt că femeile nasc, iar bărbaţii nu nasc, cel puţin deocamdată, iar din această stare de fapt derivă o serie întreagă de comportamente care fac diferite cele două sexe.

– E adevărat. Dar vedeţi că, din ce în ce mai mult, se fac apropieri şi în această direcţie, sunt tot mai mulţi bărbaţi care intră în concediu de paternitate pentru îngrijirea copilului. Acest lucru era de neconceput acum câteva decenii, mai ales la noi. Eu cred că se va ajunge la o şi mai mare egalitate, în ciuda unor recidive puternice de misoginism. Dar tendinţa, pe termen mediu şi lung, aceasta este şi e ireversibilă atitudinea faţă de femei.

– Se va putea ajunge, totuşi, la o egalitate completă?

– Egalitate completă e greu de conceput, dar, cum aţi sugerat, cu ingineria aceasta genetică, cu avansul ştiinţei, cu atâtea posibilităţi care există, poate că vor fi produse biologice, umane, pe care nu le putem închipui acum.


Publicitate

Postaţi un comentariu