Lecție de istorie, etnografie și management muzeal

După ce ani la rând s-au călcat în picioare ca să viziteze gratuit muzeele deschise o noapte pe an, acum clujenii au început să fie mai puțin interesați de acest eveniment. La Muzeul Etnografic al Transilvaniei, de pildă, numărul vizitatorilor nici nu a ajuns la 4.000. Puțini, dacă stăm să ne gândim că în 2012, zece mii de oameni s-au călcat în picioare ca să intre în muzeu. La Cluj, printre muzeele cele mai vizitate, au fost cel de Artă, muzeul Farmaciei sau muzeele din cadrul Universității Babeș-Bolyai. Motive suficiente pentru a discuta despre situația muzeelor clujene, împreună cu Tudor Sălăgean, istoric și director al Muzeului Etnografic al Transilvaniei.

Transilvania Reporter: Ce le lipsește muzeelor pentru a fi atractive în general, nu doar atunci când se organizează Noaptea Muzeelor? Ce atuuri au muzeele clujene? 

Tudor Sălăgean: Pentru atragerea publicului nu există soluții facile. Soluțiile sunt profesionalismul, implicarea permanentă, reformarea continuă a ofertei culturale, dezvoltarea sectoarelor de marketing muzeal, accesibilizarea, realizarea de master planuri de dezvoltare integrate și orientate spre public. Și, nu în ultimul rând, respectul față de vizitatori, deschiderea față de semnalele și sugestiile primite din partea comunității. Cel mai important atu al muzeelor clujene, pe lângă patrimoniul de care se îngrijesc, este comunitatea clujeană. Muzeele reprezintă moștenirea istorică și cartea de vizită a Clujului, iar toate acestea nu au nici un sens fără clujeni. Este foarte important să îi aducem pe clujeni alături de muzee. Dacă putem face acest lucru, toate celelalte se vor rezolva în timp.

– Cum stați cu publicul? Vizitatorii sunt mai mulți străini, sau români?

– În ultimii trei ani, numărul vizitatorilor muzeului s-a fixat în preajma cifrei de 60.000 de vizitatori, fără fluctuații majore, fapt care poate fi considerat îmbucurător. Pentru comparație, aș vrea să reamintesc aici că, în urmă cu 10 ani, muzeul abia dacă reușea să depășească cifra de 20.000 de vizitatori anual. Cred că putem spune că muzeul este o prezență culturală semnificativă în comunitate, reușind să fie, în același timp, și cel mai atractiv muzeu clujean din punctul de vedere al vizitatorilor din străinătate. Această stabilizare a numărului de vizitatori reprezintă baza de la care vom putea realiza saltul din perioada următoare, prin implementarea Master Planului de dezvoltare a Parcului Etnografic, realizat în colaborare cu experții de la Nordic Urban Design Association, și prin dezvoltarea sectorului de marketing muzeal.

– Ce înseamnă o zi obișnuită la Muzeul Etnografic al Transilvaniei? Dar o zi festivă?

Dorința mea secretă, pe care v-o dezvălui acum, este ca, la Muzeul Etnografic, zilele „obișnuite” să devină, de fapt, zilele cu activitate intensă. Există încă destul de multe zile în care la muzeu nu se desfășoară manifestări culturale. În aceste zile, numărul vizitatorilor fluctuează în funcție de sezon sau de condițiile meteo, mai ales în cazul Parcului Etnografic. Un exemplu din ultimele zile: sâmbătă, de ziua muzeelor, care a fost o zi cu activități interesante și cu acces gratuit, Parcul Etnografic a avut aproape 1000 de vizitatori. Duminică, în schimb, am avut în jur de 450 de vizitatori care au achitat biletul de intrare. Există variații mari în funcție de anotimp, motiv pentru care ne străduim să propunem publicului un număr mai mare de activități în lunile ianuarie-februarie, când vizitarea se află la un nivel mai redus. Evenimentele sunt cele care atrag publicul, iar noi ne propunem să organizăm mai multe evenimente, pentru că ne dorim ca publicul să fie alături de noi.

– Aveți desigur și probleme cu care vă confruntați. Care ar fi acestea?

Problemele noastre sunt problemele întregului sector muzeal din România. Muzeele din țara noastră nu au trecut, practic, printr-o reformă radicală după 1989, astfel încât ele păstrează, în continuare, elemente de organizare învechite și neperformante, care le împiedică să se modernizeze. Se adaugă, evident, problemele salariale, semnalate în întreaga țară în cadrul protestelor care au avut loc cu ocazia Nopții Muzeelor. Marea problemă este însă reprezentată de sistemul anacronic și lipsit de flexibilitate în care funcționează aceste instituții. Un sistem care să încurajeze performanța ar fi, de exemplu, acela în care un muzeu ar putea să renunțe la o parte dintre angajați, și să folosească fondurile astfel rezultate pentru a-și putea stimula salariații competenți și activi. Din păcate, însă, muzeele trăiesc încă, în România, într-un postcomunism care se prelungește la nesfârșit, iar realizarea de performanțe este, în aceste condiții, dificilă.   

– Cum pot fi scoase din uitare muzeele clujene?

Muzeele clujene sunt pe cale de a depăși etapa în care se aflau în pericol de a cădea în uitare. Ele au capacitatea de a crește, dispun de un patrimoniu remarcabil și de specialiști valoroși. Este adevărat, sunt încă foarte multe lucruri de făcut, atât la nivel instituțional, cât și din punctul de vedere al finanțării. Înainte de toate, oamenii muzeelor trebuie să fie convinși că scoaterea din uitare a muzeelor trebuie să fie făcută. În momentul de față, însă, este destul de greu să explici convingător acest lucru, în condițiile în care cei care sunt obligați să interacționeze zilnic cu sute de vizitatori, care fac lucruri frumoase și semnificative sunt plătiți de multe ori la fel ca aceia care dormitează în muzee în care nu intră nimeni și care, la sfârșitul programului de lucru, pleacă acasă odihniți.

– Câți bani se încasează din bilete muzeele clujene? Și, sunt încasările cu adevărat relevante pentru bugetul de funcționare sau își pot autoritățile asuma asigurarea acestor fonduri încât intrarea să fie gratuită?

Pentru muzeele orientate spre public, încasările din bilete și taxe sunt importante și motivante. Ele stimulează performanța, și oferă muzeelor un anumit grad de autonomie, care le permite să dezvolte proiecte, să achiziționeze bunuri de patrimoniu sau chiar să realizeze investiții. Accesul gratuit la muzee nu a fost practicat, în România, nici măcar în perioada stalinistă. Există doar două țări în care accesul în muzee este gratuit: Marea Britanie și Suedia. Sunt țări cu resurse cu mult mai mari decât cele din România, iar rezultatele nu pot fi considerate încurajatoare. Chiar în condițiile accesului gratuit în muzeele naționale, muzeele din Marea Britanie și Suedia nu au putut evita trendul descendent înregistrat, în ultimii ani, în muzeele europene.

– Dacă intrarea ar fi gratuită ar fi muzeele clujene mai atractive pentru public?

Dimpotrivă, accesul gratuit ar putea duce la scăderea calității ofertei culturale. În general, accesul gratuit este oferit doar pentru expoziția permanentă, nu și pentru cele temporare. În mod concret, o asemenea măsură ar duce, inevitabil, la diminuarea radicală a spațiului alocat expoziției permanente și la creșterea spațiilor alocate expozițiilor temporare. Ar trebui făcute, cu siguranță, și alte modificări. Am văzut, în Anglia, muzee cu acces gratuit în care cele mai bune spații erau alocate magazinelor de suveniruri sau spațiilor în care se desfășoară activități taxabile, de multe ori fără legătură cu muzeul însuși. Accesul gratuit este o idee proastă, care pleacă fie din partea unor politicieni incompetenți, fie din partea unor manageri de muzeu care nu au soluții. Acești oameni văd în accesul gratuit o alternativă facilă la adevărata performanță. Celor care susțin asemenea idei vreau să le dau o veste proastă: accesul gratuit nu va reuși să le aducă mai mulți vizitatori, cu excepția poate a primului an. Dimpotrivă, publicul se va îndrepta tot către muzeele care sunt vizitate și în condițiile actuale, dar le va crea acestor muzee care încearcă să facă perfomanță probleme din ce în ce mai mari. Trecerea la accesul gratuit presupune investiții semnificative pentru asigurarea securității patrimoniului, dar și o modificare a structurii activităților muzeelor.

– Muzeul Etnografic al Transilvaniei împlinește, peste mai puțin de o lună, 95 de ani de existență. Ce reprezintă această instituție pentru cultura românească?

Muzeul Etnografic al Transilvaniei este prima instituție culturală înființată în Transilvania după Marea Unire și, prin aceasta, este o instituție mai mult decât simbolică. Alte instituții culturale din Transilvania sunt, de fapt, continuarea unor instituții mai vechi, care funcționau de decenii sau chiar de secole, și care, după 1918, au ajuns să dobândească un caracter românesc. Muzeul Etnografic al Ardealului a fost, în schimb, un proiect nou, un proiect românesc și transilvănean, și, de asemenea, un proiect care a avut din capul locului puternice trăsături multiculturale. Inițiat de Consiliului Dirigent al Transilvaniei în anul 1919, proiectul Muzeului Etnografic a fost pus în practică, după 1922, de Casa Regală a României, prin Fundația Culturală Principele Carol. Muzeul Etnografic este o instituție emblematică, pentru că acesta a propus un model cultural original, care a reușit să facă istorie. Muzeul din Cluj este primul muzeu etnografic din România și, de asemenea, primul muzeu în aer liber din România. Prin crearea Parcului Etnografic, în anul 1929, România se înscria în grupul select al primelor zece state europene care dezvoltau muzee în aer liber. Modelul Muzeului Etnografic s-a dovedit unul de succes, el dezvoltându-se ulterior la scara întregii Românii, cu contribuția nemijlocită a specialiștilor clujeni. 

– Instituție de referință a spiritualității românești, Muzeul Etnografic al Transilvaniei a avut mai multe etape în dezvoltarea lui. Prin ce s-au caracterizat fiecare? Și mai ales cât de important este acest nou proiect de extindere și modernizare?

În istoria Muzeului Etnografic există, într-adevăr, mai multe etape care merită să fie reținute. Foarte interesanți au fost, desigur, anii de început, în care muzeul funcționa în cadrul Fundației Culturale conduse de principele Carol, viitorul rege Carol al II-lea. A fost o perioadă în care au fost achiziționate cele mai importante colecții etnografice din Transilvania și a început să se contureze proiectul muzeului în aer liber, care a plecat de la dorința principelui Carol de a aduce două biserici de lemn transilvănene în curtea reședinței sale de la Pelișor. Condus de la început de eminentul etnograf Romulus Vuia, muzeul s-a bucurat de sprijinul marilor savanți ai epocii: Sextil Pușcariu, George Vâlsan, Emil Racoviță, Grigore Antipa și mulți alții. Întreaga perioadă interbelică a fost, de fapt, una de dezvoltare pentru muzeu, mai ales după deschiderea Parcului Etnografic din Hoia, un muzeu în aer liber bazat pe o concepție extrem de modernă pentru epoca respectivă. O altă perioadă care merită să fie reținută este cea în care și-a desfășurat activitatea remarcabilul etnograf Valer Butură, care poate fi considerat un al doilea fondator al acestui muzeu. Butură a redefinit conceptul muzeului în aer liber, în conformitate cu cerințele epocii, și a contribuit la transformarea Muzeului Etnografic într-una dintre cele mai importante instituții de cercetare din domeniul demo-etno-antropologic din România. Actualul proiect de extindere a Parcului Etnografic se înscrie, în mod firesc, în continuarea proiectului inițial de dezvoltare al Parcului Etnografic, punând accentul atât pe realizarea la un nivel superior a activităților de cercetare, conservare și restaurare a patrimoniului, cât și pe creșterea gradului de interactivitate a activităților noastre și pe accesibilizarea patrimoniului cultural unic pe care îl administrează acest muzeu.

– Ne pregătim și vă pregătiți de aniversare. Ce evenimente aveți în plan pentru acest moment? În luna iunie se împlinesc 95 de ani de la inaugurare. Sigur, este o dată aproximativă, mai mult, sau mai puțin oficială.

În realitate, Muzeul Etnografic al Ardealului a început să funcționeze ca instituție la data de 1 ianuarie 1923, care trebuie considerată adevărata dată de naștere a acestei instituții. Există însă, și pe parcursul anului 1922, o serie de momente importante, adevărate repere a istoriei instituției. Pot fi amintite aici câteva date: 1 mai 1922, când a fost constituită comisia de organizare a muzeului, sau 22 iunie 1922, când a fost adoptat programul științific de dezvoltare a instituției. Aniversarea de 95 de ani de la adoptarea programului științific va coincide cu realizarea unei expoziții de cămăși și costume tradiționale din Munții Apuseni, care valorifică una dintre colecțiile importante ale muzeului și care va fi, de asemenea, realizată cu ocazia Zilei Universale a Iei (24 Iunie). Ne-am propus să oferim publicului un program expozițional special în anul 2018, pentru a marca Centenarul României Mari, prin readucerea în atenția publicului a câtorva dintre colecțiile de excepție din perioada respectivă.

– Ce înseamnă Muzeul Etnografic al Transilvaniei pentru dumneavoastră?

Este primul muzeu pe care l-am vizitat vreodată, sau cel puțin primul din care am amintiri. Îmi amintesc foarte bine sentimentul mister, de pătrundere într-o cultură veche, arhaică, și totuși familiară și caldă. Aș vrea ca Muzeul Etnografic să fie, pentru fiecare vizitator, locul în care să se poată întoarce în timp, dar să se simtă, în același timp, aproape de casă.  

Distribuie:

Postaţi un comentariu