În vizită la cei fără casă

Edit Laszlo și Cristian Frătean / Foto: Dan Bodea

Uneori, între a avea totul și a nu avea nimic nu este decât un singur pas. Unul dureros, inexplicabil poate pentru cei care nu au trecut prin aceeași situație. „De ce ai ajuns în stradă?” este o întrebare firească, al cărui răspuns se poate pierde pe drum. Alteori, exact acel moment, când independent de voința ta ai ajuns în stradă, îți poate da coșmaruri noapte de noapte. „De ce eu? De ce familia mea?” Întrebările te copleșesc. Apoi, te cuprinde frigul. Simțurile îți paralizează. Picioarele îți amorțesc. Mintea, îți fuge departe. Păturile groase, singura ta avuție în lupta cu gerul, nu fac față. E tot mai frig, tot mai noapte. Gândurile îngheață și ele încet. Unul singur rămâne de veghe: „Oare mâine va fi mai bine?”

12 ani sub cerul liber

Fosta poștă din Grigorescu, o clădire impunătoare, situată pe strada George Enescu, a fost scoasă la vânzare. Dacă urci treptele de la intrare, ajungi „acasă” la Viorel Totolici. Ca o gazdă ospitalieră, Viorel te întâmpină cu o vorbă bună și cu o cană de ceai sau chiar cu un biscuite sau o bucățică de ciocolată. Nu că ar avea din plin, dar așa e frumos: să își servească „oaspeții” cu ceva. Stă întins pe o saltea crem, acoperit cu o plapumă și două pături. Poartă haine groase, căciulă neagră și soarbe din ceaiul fierbinte adus de un om cu suflet într-o sticlă de plastic. Are și un mic termos pentru a putea păstra lichidul cald și pentru mai târziu. Cățelușa Linda, îi ține companie. Stă și ea pe saltea, până când vecina, Rodica, o doamnă de vârsta a doua, care doarme lângă scări, o ceartă pentru îndrăzneală. „Hai acasă, Linda!” „Acasă” înseamnă o altă saltea și un naylon pe post de acoperiș. Rodica nu dorește să vorbească.

În schimb, vecinul e mult mai sociabil. „Soția mea adevărată, prima, e în Ungaria. A doua e în Italia. A doua a plecat pentru trei luni la lucru și a venit acasă după șase ani. Atâta a fost de corectă. Atâta m-a putut prosti de cap, de nu e adevărat! Am așteptat-o. M-a tot dus cu zăhărelul, că vine, că facem una alta. Nu a putut să recupereze ceva bani și a renunțat la viză. A băgat ea la divorț. Între timp a rămas gravidă și a făcut un copil acolo. Nici în ziua de astăzi nu știu cum îl cheamă pe copil. Știu doar că e băiat. A câștigat la divorț și apartamentul meu, iar eu am ajuns să dorm în stradă”, povestește acesta.

Viorel / Foto: Dan Bodea

Viorel / Foto: Dan Bodea

Sunt ani buni de când stă afară. Vreo 12 în total. „Casa mea e goală, iar eu dorm în stradă. Nici nu știu cum să spun, că mi-e rușine să povestesc. Atâta am fost de prost. Prost grămadă!”, spune acesta. Îi e rușine de ce a ajuns. Dacă până nu demult se lupta pentru o viață mai bună, acum se mulțumește să supraviețuiască. „Am 12 ani de când stau afară. Am stat în pădure, am stat peste tot. Aici îmi sunt bagajele. Am luat acum pentru cei care vin la mine, pahare de unică folosință să le fac un ceai. Pentru cine mă ajută, un ceai cald. Nu pentru banii primiți. Așa se cade. Am și căniță. Dacă vor le fac ceai, din toată inima”, spune acesta. Are vase și o mică butelie pentru gătit sau încălzit mâncare. Oamenii sunt darnici și îi mai aduc mâncare gătită. Din când în când mănâncă o masă caldă oferită de biserica reformată din cartier. „Nu putem sta mult acolo, că riscăm să rămânem fără pături și saltea. E rău când ți se fură ceva. Mai ales când e frig”, spune Viorel.

Deși gerul de afară nu e deloc prietenos, adăposturile existente nu par a fi o soluție demnă de luat în seamă. A fost și nu i-a plăcut deloc atmosfera de acolo. „Sunt adăposturi superbe, dar nu sunt pentru mine. Cum mă vezi pe mine acum, o să mă vezi și mâine. Dacă mă duc sus la Zăvoaie, mâine vin prost. Acolo nu ai ce căuta. Aici stau pe o saltea, cu plapumă. Acolo să stau în fund și dimineața la opt trebuie să plec. Dacă mergi la baie, îți fura bagajele. E plin de hoți. Nu ai ce povesti cu cei de acolo. Sunt persoane care merg frecvent, mie nu îmi place. E greu, dar mă descurc bine aici. Și acum sunt desculț. E cald aici sub plapumă. Am 20 de grade constant. Nu o să mor. Deși dacă mor, nu cred că îi pare rău la nimeni”, spune acesta.

În timp ce discutăm o doamnă se apropie. A adus o sticlă de ceai. „Cât ai pensie?”, întreabă Viorel. „400 de lei”, răspunde femeia. „Cu 400 de lei pensie vine și îmi aduce mie ceai!” Vrea să o servească cu ceva. Doamna refuză. Merge în povești la Rodi, care acceptă o cană de ceai în locul doamnei.

„Țara asta e superbă. Îmi vine să plâng iar pentru că voi, tineretul, nu meritați soarta asta. Eu ar trebui să vă dau bani de o cafea, de o ciocolată, nu să vină copiii sau bătrânii să îmi dea mie de mâncare. Nu se poate. Sistemul e.. nu știu cum să spun. Tineretul e superb, dar sistemul de sus se împute. Avem un președinte superb. Ar trebui să îi schimbe pe toți. Pe toți! Să aducă nemți. Poate așa am avea vreo șansă!”.

Foto: Dan Bodea

Foto: Dan Bodea

Buletin „de brad”

Viorel are 59 de ani. A lucrat la Flacăra, la Unirea II, la Carbochim, la Porțelanul și sus la Dacia Service. Nu își amintește exact care a fost ultimul an în care a lucrat pe carte de muncă. Mărturisește că a muncit câțiva ani și la negru, mai ales după divorț. „Am lucrat în turnătorie. Am 13 ani de gradul I, 14 ani de gradul II. Nu îmi găsește nimeni cartea de muncă. La vârsta asta cine mă mai ia la lucru? Cinstit. Aștept pensia, cum aștept lumina de pe cer, dar nu știu cum pot să o obțin. Nu am luat niciodată pensie. Nici cinci bani. Va veni o studentă la mine și mi-a promis că mă ajută să îmi fac rost de cartea de muncă. Eu nu știu unde să caut și unde trebuie să merg. Am plătit cotizații la stat, mi s-a tras pentru pensie, pentru boală, pentru crucea roșie. Eu nu am văzut nici un ban de la stat”, spune acesta.

Ce ar face cu prima pensie? „De bucurie, aș dona-o! Aș da-o la persoane și mai greu încercate de soartă! Când munceam era bine. Pe vremea aceea mi-am luat apartament, mobilă în rate, direct din fabrică. Mi-au zis acum unii că îmi aduc mobilă. Unde să îmi aducă? Ce sa fac cu ea? Nu e păcat că o cară omul încoace și eu nu am unde să o țin? Nu e păcat de banii omului care vrea să îmi facă un bine? Foarte păcat”, spune acesta.

Viorel/ Foto: Dan Bodea

Viorel/ Foto: Dan Bodea

Viorel are o fată din prima căsătorie. E stabilită în Ungaria, unde a plecat împreună cu mama ei când avea 12 ani. Clujeanul ar dori să meargă la ea, dar spune că nu poate, din cauză că nu are acte. „Am văzut-o acum doi ani. E drăguță. A fost campioană olimpică la înot. S-a căsătorit, dar nu am fost la nunta ei. Nu pot să merg la ea dacă nu am acte. Cum e bradul acel, așa sunt și eu. Nu am buletin! Nu am nimic. Trebuie să mai dau șase lei să îmi facă buletin de brad, de iarbă verde, nu știu cum să zic… Carte de identitate provizorie, fără spațiu locativ. Cu aia nu am cum să merg afară. Îmi trebuie buletin cartelă. Ca să fac rost de cartelă, ar trebui ca cineva să mă ia în spațiu. Ca să mă ia în spațiu, nu are rost să povestesc cât costă. Și atunci toate amenzile mele, luate tocmai pentru că nu am buletin, ar veni pe capul acelei persoane. Ultimul buletin cartelă mi-a expirat demult și de atunci am buletin de brad, provizoriu. Acum mi-a expirat și acela. Amenda e 200 de lei. Mă tot amendează de parcă eu sunt fabrică de bani!”, spune acesta.

Viorel nu are domiciliu, dar are telefon. Numai el știe unde îl încarcă. Cert e că astfel ține legătura cu cei care îl ajută. „Aici sunt la patru. Nu plec nicăieri. Poți veni liniștit!”, îi transmite persoanei ce tocmai l-a apelat.

„Știu! Pașaportul e soluția! Costă 350 de lei. Cu pașaport aș putea să merg la fetița mea!”, spune acesta după o vreme. După scurtul moment de entuziasm, se întristează: „La vârsta asta să aștept ceva, în loc să dau, e o problemă”. Își amintește cu lacrimi în ochi de o fetiță de cinci ani care a venit să îi aducă o rudă de salam. „M-a impresionat până la lacrimi. Tineretul merită ceva mai bun”, spune acesta.

Un nou vizitator mai animează atmosfera. Viorel se revoltă împotriva sistemului. Mai ceva ca împotriva frigului. Picioarele îi sunt amorțite, sufletul la fel. Se încăpățânează să reziste, dar în stilul său.

Casa „bântuită”

Lângă „casa” lui Viorel, pe George Enescu nr. 6, este o casă bântuită. Cel puțin asta spun trecătorii văzând în ce hal a ajuns fosta locuință a familiei Frătean. Povestea celor patru e complicată. După ce au fost evacuați din această locuință, au ajuns să trăiască sub cerul liber, într-un cort improvizat din afișe electorale, sub un copac din grădina vecinilor. Au trecut trei ani de când au fost evacuați, dar lucrurile nu par să se schimbe prea mult în bine.

Casa „bântuită” / Foto: Dan Bodea

Casa „bântuită” / Foto: Dan Bodea

Dar să o luăm cu începutul.  Edit Laszlo (mama), Eugen Frătean (tata), Eugen Cristian Frătean (fiul celor doi) și Carol Hajdu (fiul lui Edit din prima căsătorie) locuiau în chirie, în subsolul  casei de pe George Enescu 6. Casa respectivă aparținea Primăriei Cluj-Napoca. Totul a fost bine până când, imobilul a fost retrocedat. Noul proprietar, Gyorgy Bereczky i-a dat în judecată, dorind ca cei patru, precum și ceilalți chirași ai imobilului să plece, deși aceștia aveau un contract de închiriere valabil. Câștig de cauză au avut chirașii, așa că Gyorgy Bereczky a fost nevoit să îi lase pe aceștia să locuiască acolo în continuare până la expirarea contractelor. Le-a spus chiriașilor că pot locui acolo până când casa va fi vândută. Casa a fost vândută unei firme, SC Yahala SRL, reprezentată de Abu Abied Rawhy. Arabul a încercat să îi scoată pe chiriași cu forța din casă, bruscând-o chiar pe Edit Lazlo.

„«Ieși, că e casa mea!», mi-a spus. A venit cu translator. Nu știam dacă e sau nu proprietar pentru că nu mi-a arătat niciun act. A zis că mă scoate cu forța afară din casă. M-a bruscat, a făcut scandal. Am chemat poliția la un moment dat. Pe 10 mai 2013, la ora 8:00, au venit cei de la primărie și un executor. Ne-au scos afară la patru zile de la majoratul copilului meu mai mic. Ne-au dat afară și ne-au dus la Cojocna. Acolo a zis arabul că ne plătește chiria pe un an, după care trebuie să o plătim noi. A plătit chiria pe două luni. Nu aveam apă, curent, gaz și alte condiții acolo. Nu am reușit să ne ducem toate lucrurile acolo. Soțul lucra, eu la fel. Făceam naveta la Cluj. Într-o zi mă sună o vecină și îmi spune că ni s-a spart casa în care stăteam la Cojocna. Și hainele ni s-au furat! Atunci a murit și mama. Nu am mai rămas la Cojocna. Ne-am întors la Cluj pentru a nu mai face naveta. Lucram la o firmă de curățătorie, făceam curat la o bancă. Nu m-au mai ținut. A trebuit să vină altcineva în locul meu. Directorul spunea că miros urât și mi-a făcut povești, cu toate că știa că nu am locuință. De trei ani suntem sub cerul liber. Acum doar soțul lucrează. La negru. Eu și copilul ne căutăm de lucru. Dar și o chirie unde să ne mutăm”, povestește aceasta.

Edit și fiul său povestesc că arabul dorea să transforme inițial casa într-un casino, apoi într-un loc pentru oameni ai străzii. „Ne-am gândit că măcar vom avea și noi un loc acolo!”, glumește Edit.  „Dar au trecut anii și nimic. Casa e în paragină! Cei care trec pe stradă și nu știu despre ce e vorba spun că e o casă bântuită”, spune aceasta.

Foto: Dan Bodea

Foto: Dan Bodea

Au acte pentru a dovedi ceea ce spun. „Viața merge mai departe. Sunt și zile mai rele și zile mai bune”, spune Cristi, fiul în vârstă de 21 de ani, care își păstrează optimismul în orice situație.

Edit, împreună cu soțul său și cu Cristi, locuiesc împreună pe strada Eremia Grigorescu. Fiul cel mare s-a mutat după evacuare în Turda. Cei trei sunt de nedespărțit. Și-au construit o încăpere cu ajutorul afișelor electorale găsite pe stradă. Au trei saltele, pături și o butelie. Au încercat să își amenajeze într-un mod plăcut noua „locuință”. Edit și-a aranjat o mică „bucătărie” în cadrul cortului, unde pregătește mâncarea. Pe post de candelabru au o improvizație care funcționează cu o baterie de 9V.

„Decât separat, mai bine în frig!”

„Uneori e foarte frig noaptea. Saltelele sunt ude, păturile la fel. A plouat la un moment dat în cort și cum a venit frigul nu au apucat să se usuce păturile. Câteodată nu îmi mai simt picioarele”, explică Edit.

Se spală afară, cu apă de ploaie. „Încălzim apa și ne spălăm. La lighean spăl și hainele. Le pun pe sfoară la uscat. Acum, iarna, durează ceva până se usucă”, spune aceasta.

Cei trei nici nu vor să audă de adăposturile pentru oamenii nevoiași. „Nu vrem să ne despărțim. Acolo bărbații stau cu bărbații, femeile cu femeile. Eu nu mă despart de ai mei. Nu se poate să stăm împreună. Ni s-a spus. Noi vrem să avem o cameră, a noastră, să ne gospodărim singuri. Dacă fac o oală de mâncare, să mâncăm toți din ea. Acolo nu poți să te gospodărești cum vrei. Decât separat, mai bine în frig!”, spune Edit.

Foto: Dan Bodea

Foto: Dan Bodea

Chiria pe care o achitau în perioada în care stăteau în imobilul primăriei de pe George Enescu era una modică: 40 de lei pe lună, plus cheltuielile. „Noi nu ne permitem să plătim o sumă mare pe chirie. Suntem dispuși să plătim chirie, cheltuieli, dar nu ne permitem o chirie mare. Noi vrem o cameră unde să stăm împreună. Ne-au promis cei de la biserica reformată că ne ajută să plătim chiria dacă găsim ceva, dar nu vrem să profităm”, explică femeia.

Edit are 47 de ani, soțul său 59. Din cauza frigului, ambii au probleme de sănătate. Speră ca ziua de mâine să fie mai bună. Până atunci, se întorc în cortul improvizat, casa lor din ultimii trei ani. Toți se ghidează după vorba lui Cristi: „Mergem înainte orice ar fi”.

Acasă/ Foto: Dan Bodea

Acasă/ Foto: Dan Bodea

Citiți și: Acasă la oamenii străzii

Acțiuni ale Poliției Locale

Ieri seară,  polițiștii locali au fost pe teren pentru o nouă acțiune de identificare a persoanelor fără adăpost din Cluj-Napoca. Având în vedere temperaturile scăzute de pe timpul nopții, Primăria Cluj-Napoca prin Poliția Locală a Municipiului realizează verificări periodice pentru depistarea persoanelor fără adăpost. Există 68 de locuri la Centrul de Găzduire Temporară de pe str. Oaşului nr. 298 și 50 de locuri la Centrul social de urgență situat pe str. Dragoș Vodă 36-38.

De la începutul anului și până acum, polițiștii locali au identificat 35 de persoane fără adăpost, care au fost legitimate și conduse la aceste centre de găzduire. Aici beneficiază de o masă caldă și tratament medical, fiind în grija lucrătorilor de la Direcția de Asistență Socială.

Polițiștii locali vor continua aceste acțiuni pe tot parcursul sezonului rece.

Poliția Locală face un apel către clujeni: în cazul în care observați persoane fără adăpost în oraș, sunați la 0264-984 – telefonul primarului – sau la numerele de telefon 0264/955 sau 0264/598784-Dispeceratul Poliţiei Locale, pentru a putea interveni în timp real să luăm măsurile ce se impun.

Pentru că mai mulți cititori ne-au întrebat cum pot să ia legătura cu Viorel sau cu familia Frătean, am decis să le publicăm numerele de telefon: 0745837024 – Totolici Viorel | 0743645337 – Frătean Cristi.


Publicitate

Postaţi un comentariu