George Jiglău, politolog, membru al Centrului pentru studiul democraţiei: „Toate guvernele şi toţi premierii puteau să facă mai  mult pentru România”

La scurt timp după ce justiţia, luându-i încă un imobil,   l-a dezbrăcat de haina primarului gospodar doar pentru urbe, preşedintele Klaus Iohannis a îmbrăcat cu încântare haina de şef executiv al statului. Discursul de la învestirea guvernului Cioloş şi participarea la ceremoniile de preluare a mandatelor de către câţiva miniştri cheie arată un preşedinte revigorat. La un an de la alegeri, am început să fac ceea ce am promis, a spus Iohannis. Ca prim pas: instalarea unui guvern al său.

Poate doar Ion Iliescu în vremea când l-a aşezat la Palatul Victoria pe Nicolae Văcăroiu să fi fost un preşedinte cu atâta autoritate asupra guvernului cum este astăzi Klaus Iohannis în relaţia cu Dacian Cioloş. S-a văzut de altfel că mai mulţi miniştri i-au venit premierului în plic. Cioloş nu avea habar cine sunt unii dintre ei, în schimb a avut bărbăţia să-i retragă la semnalele publice.

Guvernul Cioloş aduce o premieră în politica românească din ultimii 25 de ani. Nu e doar un guvern fără partide, ci este unul îndreptat împotriva modului lor de funcţionare. Când preşedintele a rezistat tentaţiei de a instala un guvern format din PNL şi oastea în degringoladă a UNPR el a pus asupra partidelor o presiune suplimentară celei a străzii, obligându-le cel puţin să mediteze la reformarea internă.

Cabinetul tehnocrat condus de domnul Cioloş are un mandat prea scurt pentru a opera reforme, însă poate stabili standarde de conduită guvernamentală şi de credibilitate care să fie menţinute şi după revenirea previzibilă la un executiv politic. Revenire probabilă, dar nu obligatorie dacă partidele nu trag învăţăminte istorice. În 1938, tot un guvern condus de un „tehnocrat”, şi acela din Ardeal, patriarhul Miron Cristea, consemna decesul democraţiei interbelice prin adoptarea unei constituţii care desfiinţa partidele politice.


Error: Your Requested widget "Easy Related Posts " is not in the widget list.
  • [do_widget_area footer_1]
    • [do_widget id="text-7"]
  • [do_widget_area footer_2]
    • [do_widget id="search-2"]
  • [do_widget_area footer_3]
    • [do_widget id="archives-2"]
  • [do_widget_area footer_4]
    • [do_widget_area homepage]
      • [do_widget id="wpzoom-widget-cat-15"]
      • [do_widget id="text-10"]
      • [do_widget id="wpzoom-widget-cat-14"]
      • [do_widget id="text-11"]
      • [do_widget id="wpzoom-widget-cat-19"]
      • [do_widget id="wpzoom-widget-cat-16"]
      • [do_widget id="wpzoom-widget-cat-21"]
      • [do_widget id="wpzoom-widget-cat-20"]
      • [do_widget id="wpzoom-widget-cat-17"]
    • [do_widget_area side-left]
      • [do_widget_area side-right]
        • [do_widget id="text-7"]
      • [do_widget_area sidebar]
        • [do_widget id="rss-4"]
        • [do_widget id="text-16"]
        • [do_widget id="wpzoom-feature-posts-13"]
        • [do_widget id="oio-widget-11"]
        • [do_widget id="text-14"]
        • [do_widget id="rssimport-2"]
        • [do_widget id="oio-widget-13"]
        • [do_widget id="wpzoom-feature-posts-2"]
        • [do_widget id="wpzoom-feature-posts-8"]
        • [do_widget id="oio-widget-18"]
        • [do_widget id="wpzoom-feature-posts-7"]
        • [do_widget id="oio-widget-19"]
        • [do_widget id="rss-2"]
        • [do_widget id="oio-widget-14"]
        • [do_widget id="wpzoom-feature-posts-11"]
        • [do_widget id="oio-widget-15"]
        • [do_widget id="rpwe_widget-3"]
        • [do_widget id="oio-widget-16"]
        • [do_widget id="text-13"]
        • [do_widget id="oio-widget-17"]
        • [do_widget id="wpp-6"]
      • [do_widget_area widgets_for_shortcodes]
        • [do_widget_area wp_inactive_widgets]
          George Jiglău

          George Jiglău

          Rep: Cum vedeţi guvernele Ciorbea şi Radu Vasile? Faceţi, vă rog, o caracterizare a lor.

          George Jiglău: Ne amintim că au fost multe aşteptări, mai ales de la Ciorbea, pentru că era primul guvern non-FSN, non-Iliescu. Deci, imediat după alegea preşedintelui Emil Constantinescu erau aşteptări enorm de mari şi poate că asta explică şi dezumflarea foarte mare legată de dreapta, ţărănişti, CDR. Au fost aşteptări foarte mari, speranţe multe din partea oamenilor şi au fost două guverne care trebuiau să rezolve multe din lucrurile care nu se rezolvaseră până atunci, în special pe chestiuni de natură economică. Ne amintim că în acea perioadă, din punct de vedere economic, a avut loc aşa-numita mare privatizare, începută pe vremea lui Văcăroriu, dar de la care rămăseseră neprivatizate foarte multe din întreprinderile mari de stat, care consumau multe resurse de la buget. Pe vremea guvernării CDR s-au făcut nişte paşi care erau necesari, dar problema e că toţi aceşti paşi s-au făcut destul de prost. O altă chestiune foarte importantă la momentul respectiv era povestea despre proprietate, legile proprietăţii, restituirea lor.

          Rep: Era acel slogan-principiu „restitutio in integrum”…

          GJ: Exact. Deci, erau nişte restanţe pe care România le avea, care au fost abordate, dar au fost abordate prost. Acum, nu ştiu cât de mult putem să punem vina pentru neajunsurile guvernărilor, pe primii miniştri, pentru că ne amintim că erau guvernări foarte fărâmiţate, erau coaliţiile acelea mari, unde era şi CDR, dar şi în CDR erau multe partide. Sigur că PNŢ era cel mai vizibil, dar mai era PNL, era Petre Roman cu PD-ul său de atunci, iar asta s-a văzut. Dacă e să dăm un exemplu despre neajunsurile guvernărilor de coaliţie, de coaliţii mari, pe undeva România e un exemplu foarte bun în perioada 1996-2000. Pe de altă parte, sigur că nu exista altă variantă ca să poţi trece PSDR în opoziţie. Cred că cea mai mare parte din problemele de atunci –legile proaste, politicile proaste pe domenii foarte importante- sunt din cauza neînţelegerilor din cadrul guvernării. Acum, sigur, că dacă îl vedem pe Victor Ciorbea cum se comportă azi ca Avocat al poporului şi chiar înainte de asta, poate că ne explicăm unele din lucrurile de atunci, incapacitatea de a lua decizii.

          Victor Ciorbea

          Victor Ciorbea

          Rep: Faptul că acele guverne au făcut puţin –mai ales raportat la aşteptări- ţine şi de sistemul în care am trăit sau numai de jocurile politice? Mă refer la faptul că şi în alte ţări din est au fost coaliţii şi lucrurile au mers mai bine decât în România, au făcut mai multe progrese şi mai repede decât la noi.

          GJ: E adevărat. Dar sunt două explicaţii care s-ar putea da. Prima –comunismul din România a fost mai rău decât comunismul din alte state în ceea ce priveşte capacitatea unor mişcări, să le spunem underground, de opoziţie, de a se dezvolta şi care apoi să preia, în momentul în care pică regimul, conducerea statului. În Polonia a fost Solidaritatea, era pregătită. În Ungaria erau o serie de mişcări care au stat la acele mese rotunde, cum se chemau pe vremea respectivă, şi automat au preluat. La noi nu era nimeni. De asta s-au şi putut instala Iliescu şi eşaloanele 2-3 din PCR şi din fosta securitate. Deci, odată că regimul avea mai multe metehne care trebuiau rezolvate şi, apoi, noi am început mai târziu, tocmai pentru că conducerea statului a fost capturată de aceiaşi oameni în alte haine.

          Rep: Dar aveam şi noi destui oameni buni, alţii deât cei din eşaloanele 2-3 ale fostului PCR. Apoi, mai erau cei din diaspora, care ar fi putut să preia frâiele ţării.

          GJ: Da, dar nu erau coagulaţi într-o mişcare, cum era Solidaritatea.

          Rep: Sau cum era în Ungaria, unde premierul de acum, Viktor Orban, era într-o astfel de mişcare.

          GJ: Da, el era unul dintre liderii mişcărilor de protest ale tinerilor şi partidul lui, FIDESZ- ul de astăzi, azi superanaţionalist, din ce în ce mai naţionalist, iniţial era un partid liberal, care s-a format imediat după 90. În România nu exista aşa ceva. Atunci, întârzierile au fost cu atât mai mari. Când am început noi să rezolvăm din lucruri, eram cu mult întârziaţi faţă de ceilalţi. Dar poate că mai trebuie spus un lucru important: în perioada aceea, a guvernărilor Ciorbea şi Radu Vasile, s-au rezolvat multe din problemele de politică externă ale României –deschiderea faţă de instituţiile nord-atlantice. Sigur că semnale s-au dat şi înainte, dar şi noi am fost priviţi cu rezervă, ca stat, iar mişcările erau cumva şovăielnice. Să nu uităm că eram la 4-5 ani după mineriade. Imediat după schimbarea din 96, era clar România e capabilă să treacă printr-o alternanţă paşnică la guvernare, că putem înlocui partide, regimuri etc. Un alt element foarte important care s-a făcut atunci –dar e mai degrabă la nivel de principiu, nu de politică în sine- a fost deschiderea faţă de minorităţi, prin cooptarea UDMR la guvernare. România era într-o tensiune continuă, am avut violenţele acelea din 90, dar apoi, mai ales pe scena internaţională, au existat multe tensiuni între România şi Ungaria, care, din fericire, au fost instituţionalizate, în Consiliul Europei. Tot în acea perioadă a venit şi Clinton în România, ca să dea un mesaj de încredere pentru România. Acestea sunt lucrurile bune, dar, concret, pentru viaţa cetăţenilor, să spunem, şi guvernele acelea au rămas cu multe restanţe.

          Rep: Rezultatele slabe ale guvernelor Ciorbea şi Radu Vasile au ţinut şi de personalitatea celor doi? N-au fost destul de puternici, de aşezaţi, cum au fost, de exemplu, Walesa în Polonia sau Havel în Cehia? Cum erau ca oameni Victor Ciorbea şi Radu Vasile?

          GJ: De atunci se vedeau cumva metehnele semiprezidenţialismului, cum e el în România, pentru că lumea se uita mai mult la Constantinescu decât la cine e prim ministru. Ciorbea fusese ales primar la Bucureşti, deci avea ceva capital de imagine, stilul lui de a fi şi de a comunica era cel pe care-l vedem şi azi, dar nu cred că a contat atât de mult asta, pentru că, repet, lumea se uita la Constantinescu şi el însuşi avea probleme, pe măsură ce înainta în mandat s-a văzut din ce în ce mai clar că e un lider slab. Şi poate că inclusiv cearta lui cu Radu Vasile, când l-a suspendat, a arătat că toţi au fost atunci lideri slabi.

          Radu Vasile

          Radu Vasile

          Rep: Dacă facem un joc proiectiv, dacă în locul lui Ciorbea sau al lui Radu Vasile ar fi fost politicieni mai puternici, cum a fost Traian Băsescu, de exemplu…

          GJ: Din cauza lui Băsescu a picat atunci Guvernul Ciorbea…

          Rep: Atunci era doar ministrul Transporturilor, dar cum ar fi fost situaţia dacă Băsescu sau unul ca el ar fi fost în fruntea guvernului?

          GJ: N-aş zice să fi fost ca Băsescu, fiindcă el e superconflictual. Dar aveam nevoie de un lider important, de cineva care să se impună în faţa miniştrilor şi în faţa partidelor, mai ales într-un context de coaliţie, cum era atunci. E clar că felul de a fi al celor doi, Ciorbea şi Radu Vasile, n-a ajutat, niciunul nu era luaţi foarte în serios. De altfel, Ciorbea şi de asta a picat, fiindcă în momentul în care s-a confruntat cu acea criză guvernamentală pornită oarecum din greşeală, cred, de Băsescu, a fost incapabil să reacţioneze.

          Rep: Sau unul ca Adrian Năstase, că şi el a fost o personalitate puternică…

          GJ: Da, Năstase a fost. Dacă e să ne uităm la guvernarea lui, e una pe care n-ar trebui să ne-o mai dorim, în ce priveşte lipsa transparenţei, corupţia, dar din punct de vedere economic –asta, sigur, şi sub presiunea negocierilor cu UE- guvernarea lui Năstase a reparat mai multe decât a făcut guvernarea CDR. Revenind la cei doi premieri, în perioada lor au fost nişte ani, nu pierduţi complet, dar în care se putea face mult mai mult.

          Rep: Guvernarea Boc?

          GJ: Emil Boc, ca personaj, promitea foarte mult. Era un tânăr deputat, s-a luptat pentru legea transparenţei, era în acea comisie care supraveghea activitatea CNSAS, era foarte vizibil în ce priveşte deschiderea dosarelor fostei securităţi şi, dintr-o dată, în 2004, a ajuns primar la Cluj şi a început să fie din ce în ce mai vizibil. Problema lui, ghinionul lui, să spunem e că a fost contemporan cu Traian Băsescu în ce priveşte funcţiile politice.

          Emil Boc

          Emil Boc

          Rep: Dar dacă nu era Băsescu, probabil că Emil Boc nici nu ajungea premier…

          GJ: E de discutat, probabil că aşa este. Dar cu Băsescu, care acapara tot ce înseamnă  comunicare şi decizii importante, şi căruia PD, PDL îi era subordonat în continuare, era greu pentru Emil Boc să răzbată ca lider politic cu personalitate puternică. De altfel, nimeni din partidul lui Băsescu n-a reuşit să crească în perioada aceea. Asta e o chestie care spune multe de Băsescu în primul rând, pentru că un lider adevărat e cel care creează alţi lideri. Acesta este, deci un ghinion pe care l-a avut Emil Boc şi, al doilea, este că a prins criza economică. Orice guvern ar fi fost atunci, era forţat să ia măsuri nepopulare şi, astfel, lumea probabil că îl ţine minte pe Emil Boc ca prim ministrul care a încercat să taie pensiile şi salariile. Poate că nici aşa mult, pentru că a ieşit Băsescu cu anunţul acela. Dar există un anumit grad de antipatie. Din nou: poate că orice prim ministru ar fi fost atunci ar fi trecut prin asta.

          Rep: Performanţele Guvernului Boc? Economice sau de care or fi. Spuneaţi de celelalte guverne că au făcut progrese pe anumite domenii. Dar guvernarea Boc?

          GJ: Au fost doi ani de guvernare a lui Emil Boc în care performanţa economică era de a nu intra într-o incapacitate de plată, cumva de a supravieţui, economic vorbind. Asta era provocarea majoră, pentru că au fost nişte ani pe care poate că populaţia nu-i percepe cât de grei au fost, cât de grea a fost atunci situaţia pentru România. Din punctul acesta de vedere, putem spune că Emil Boc are un merit. Acum, poate că putea să facă mai mult, mai bine… E greu de spus, pentru că situaţia a fost dramatică, având o economie atât de slab dezvoltată şi necompetitivă. Cred că Emil Boc are meritul că a încercat să gândească nişte politici, cumva sectoriale, pe nişte domenii importante. Atunci s-a pornit discuţia despre legea educaţiei, pe cercetare, atunci s-a vorbit de legea salarizării unice, s-a încercat regionalizarea, reorganizarea teritorială, care e o problemă importantă a României.

          Rep: Dacă bine reţin, ideea regionalizării n-a fost lansată de Năstase?

          GJ: Da, dar nu s-a pus pe masă un plan, aşa cum a făcut-o Boc, apoi a fost reluat de Dragnea, pe vremea USL.

          Adrian Năstase

          Adrian Năstase

          Rep: Faceţi o ierarhizare a guvernărilor şi premierilor României, a performanţelor lor, ţinând seama şi de contextul socio-economic şi politic în care au guvernat?

          GJ: N-aş face o astfel de ierarhizare. Aş spune doar că toate guvernările, toţi prim miniştrii din Transilvania sau nu, toţi puteau să facă mai mult, toate ciclurile electorale, toate guvernele au rămas cu restanţe mari şi nu e în totalitate vina lor. Cu siguranţă că ţine şi de problemele lor de leadership, de competenţă, care de multe ori a lipsit, de problemele care derivă de multe ori din partide, fiindcă partidele îşi trimit oamenii în funcţiile astea publice, persoane slab pregătite sau slabi lideri. Dar trebuie să ne uităm şi la cotext, pentru că fiecare putea să fie mai bun sau mai puţin bun, dacă lucrurile erau diferite în momentul acela.

          Rep: Cum au fost premierii din Transilvania faţă de ceilalţi?

          GJ: N-aş insista aşa demult pe chestiunea că erau din Transilvania sau din altă parte. Faptul că-s din Transilvania sau din altă parte nu e o calitate în sine. Sigur, că de la cei din Transilvania lumea se aşteaptă să fie mai gospodari, mai cumpătaţi etc. Pe de altă parte, înainte de a fi premeri, toţi au fost în politica de la Bucureşti. Victor Ciorbea era, de exemplu, primarul Bucureştiului, oricât de moţ e el. La fel şi Radu Vasile. Iohannis poate că e cel mai ardelean de până acum, măcar pentru că vorbeşte puţin şi rar.

          Rep: Ce avantaje şi dezavantaje are un guvern de tehnocraţi?

          GJ: Încep cu dezavantajele, pentru că eu n-am fost convins cu soluţia aceasta pe care o avem cu Guvernul Cioloş. Cred că pentru România ar fi fost mai util acum un fel de guvern de uniune naţională. E un moment în care lumea cere să fie altfel de politicieni sau alţi oameni decât politicieni şi responsabilitatea principală trebuie să rămână tot la partide, pentru că ele sunt cele care au creat situaţia aceasta, prin comportamentul lor, şi este un moment în care responsabilitatea trebuie să fie tot pe umerii lor, pentru că deciziile mari se iau în parlament, iar acolo sunt reprezentate partidele politice. Dacă totuşi s-a mers pe varianta guvernului de tehnocraţi, dezavantajul principal este tocmai faptul că acel guvern nu are un corespondent în parlament. Atunci, pentru fiecare proiect al guvernului trebuie purtate negocieri, discuţii. Nu e musai ca acestea să eşueze, dar cred că vor încetini procesul. Şi e normal să fie aşa, fiindcă sunt oameni în care poate că partidele politice nu au întotdeauna încredere. Acum, pentru România e un experiment.

          Rep: Dar am mai avut guverne de tehnocraţi, Guvernul Isărescu, Guvernul Stolojan…

          GJ: Da, dar Guvernul Isărescu nu era exclusiv din tehnocraţi, nu era ca acum. Isărescu a avut oameni de prin PNŢ, PNL. Era văzut el ca tehnocrat, dar guvernul său nu era ca cel de acum. Şi în Guvernul Stolojan erau oameni din FSN şi chiar şi el era atunci cu FSN. Dar să ai un guvern întreg de tehnocraţi e o situaţie nouă. Cred că va fi o provocare pentru relaţia dintre guvern şi parlament; guvernul nu poate face nimic fundamental fără parlament. Eu sunt precaut, ca să nu zic sceptic. Avantajul e că avem ocazia să vedem cum e, pentru că demult pluteşte în aer ideea aceasta a unui guvern de experţi, care nu sunt politicieni şi n-au interese de partid. Sper din suflet că nu va fi un rateu, pentru că atunci toată ideea aceasta cu experţii care sunt plasaţi în funcţii publice o să dispară, cred, pentru multă vreme de pe agenda publică.

          Theodor Stolojan

          Theodor Stolojan

          Rep: În general credeţi că nu merge un guvern tehnocrat? N-au mai existat astfel de experimente în lume?

          GJ: Într-o democraţie occidentală, să spunem, cum am vrea şi noi să fim, nu-mi amintesc de vreun exemplu de guvern de tehnocraţi la modul acesta şi nu într-o democraţie care chiar funcţionează. Într-o democraţie care chiar funcţionează, lumea nu fuge de partide. Democraţie fără partide nu se poate şi aş spune că suntem oarecum într-o situaţie periculoasă dacă perpetuăm ideea că partidele sunt rele şi că trebuie să vină oameni din exterior. Merge acum, că e un guvern de tranziţie, că mai e un an până la alegeri, dar pe termen lung nu cred că poate fi o soluţie.

          Rep: Dar în Italia a fost, parcă, un astfel de guvern tehnocrat şi undeva prin ţările baltice. 

          GJ: În Italia a fost Guvernul Monti, dar nici acela nu era un guvern exclusiv din tehnocraţi. Guvernul  Monti a venit într-un moment în care era nevoie de nişte politici extrem de simţite, de maximă austeritate, pentru că Italia era pe urmele Greciei şi încă mai e şi acum. Dar şi acel Guvern Monti a durat doar câteva luni, a fost un fel de guvern de tranziţie care trebuia să reducă cheltuielile publice în aşa fel încât Italia să nu intre într-o criză a datoriei publice. Deci, nu era un guvern exclusiv de tehnocraţi şi chiar Monti era din partide, cu traseu politic, care la un moment dat, de ceva timp, era plasat la Banca Centrală Europeană, parcă. A fost vorba, deci, de o filieră politică, ori noi vorbim acum de oameni care musai să nu fi avut legătură cu mediul politic. Nu cred că asta e o soluţie pe termen lung şi n-a fost nicăieri.

           


          Publicitate

          Postaţi un comentariu