George Jiglău, politolog: „Alegerile s-au transformat într-un fel de referendum pentru Dacian Cioloș”

George Jiglău, politolog (foto stânga)

Politologul George Jiglău a analizat pentru Transilvania Reporter modul în care s-a desfăşurtat campania electorală, dar şi cele trei elemente definitorii pentru aceasta: schimbarea legislaţiei, Dacian Cioloş ca personaj cheie, dar şi teoriile conspiraţiei ce au acaparat ultima parte a campaniei.

“A fost o campanie ceva mai aptică să spunem față de celelalte campanii parlamentare cu care eram obișnuiți pentru că în trecut era plin de afișe electorale, zbura cu promisiuni electorale în toate părțile, acum au lipsit aceste elemente. De ce? În primul rând s-a schimbat legislația. Este prima campanie parlamentară care se desfășoară după cadrul legislativ care interzice publicitatea out-door. Am întâlnit această restricție și la prezidențiale. În această situaţie, automat, dacă nu am mai văzut competitorii pe stradă așa cum era în trecut, ni s-a părut o campanie slabă. Nu știu dacă e neapărat un lucru rău faptul că nu au mai existat aceste afișe. În trecut ne plângem că suntem asaltați sau că rămâne orașul murdar pentru că nu se strâng afișele la finalul campaniilor. Nici atunci nu era bine. Legea finanțării este cea care a imprimat dinamica această vizuală ceva mai ștearsă.

Îl mai vrei sau nu pe Cioloş?

În al doilea rând, a fost prima campanie de parlamantare care a avut cumva o figură centrală, în persoana lui Dacian Cioloș, care a polemizat competiția. Practic, puterile politice majore s-au separat de la început: împotriva lui Cioloș sau în favoarea lui Cioloș. Alegerile în sine s-au transformat într-un fel de referendum național pentru Dacian Cioloș. Îl mai vrei sau nu îl mai vrei? Dacă îl vrei, știi cu cine să votezi, dacă nu îl mai vrei, din nou, știi cu cine să votezi. Din acest punct de vedere, s-a văzut foarte bine felul în care partidele și-au formulat mesajele în raport cu figura lui Cioloș. Am avut PNL și USR care practic i-au pus poza pe siglele lor și a contat mai puțin ce au avut în programul politic. Nu s-a mers pe promisiuni politice, ci s-a mers pur și simplu cu figura lui Dacian Cioloș, pe principiile din „România 100”.

În partea cealaltă, din zona PSD și ALDE,  încă de la început au fost atacuri constante la adresa lui Cioloș, iar în mod secundar și la ideea de tehnocrat și a Guvernului tehnocrat. Din partea aceasta au venit și mai multe promisiuni electorale, la modul tradițional: mii de kilometri de autostradă, salarii și așa mai departe.

Simțim parcă faptul că a lipsit ceva din cadrul campaniei, pentru că una dintre tabere nu a marșat foarte tare pe genul acesta de mesaje, cu multe cifre şi promisiuni care de care mai extravagante. Am avut acest lucru doar din partea contra Cioloș. De la început s-a văzut că întreaga campanie s-a deviziat în două, datorită figurii lui Cioloș. În anii trecuți nu am avut așa ceva.

Soros şi teoria conspiraţiei

În al treilea rând, pe finalul campaniei, mai ales, s-a întețit tipul de mesaj „anti străin”, cu Soros,   devenit o parte la fel de importantă a campaniei precum Dacian Cioloș. Pe de o parte, e foarte trist că s-a întâmplat acest lucru, dar pe de altă parte cred că e bine. E trist pentru că după 26 de ani de la căderea comunismului, după atâtea experiențe electorale, încă avem o parte a clasei politice care se pretează la mesaje de genul acesta. E josnic  felul în care s-a instrumenetat un mesaj de genul acesta din categoria teoriei conspirației care crează un fel de sperietoare de ciori care caută să nască o serie de frici în rândul electoratului, profitând de faptul că o parte a a acestuia are mai puține filtre prin care să judece toate aceste informații care vin și iau pe bune aceste lucruri.

Faptul că sunt în continuare partide politice care au pretenții de partide politice mari, care vor să conducă România, se pretează la genul acesta de mesaje, mi se pare foarte trist. Partea bună, din punctul meu de vedere e faptul că aceastea separă apele. Indiferent dacă ne place sau nu de Cioloș și indiferent de ce simpatii politice avem, pentru mine, orice partid care se pretează la mesaje de genul acesta, care prezintă un miliardar octogenar care nu are habar cât de discutate e numele lui în campania din România, se descalifică din start. Orice partid își pierde orice urmă de credibilitate. Cred că la asta se rezumă campania: cine foloseşte acest tip de mesaj, se descalifică. Eu, în calitate de politolog şi analist politic consider că orice partid care încearcă să reducă competiţia politică la nişte teorii ale conspiraţiei trebuie sancţionat drastic prin vot, indiferent de ce simpatii politice avem. Cred că e datoria mea să accentuez acest lucru.

Cine va obţine cele mai multe procente?

Este clar că cele mai multe procente va obţine PSD, după care urmează PNL, depinde ce procent va lua, s-ar putea să sară de 25% sau nu. O altă miză este cine trece pragul electoral. PMP e la limită, chiar şi ALDE e la limită. USR cred că va lua undeva la 10%. Vom vedea în ce măsură vor reuşi aceste partide să treacă pragul electoral. Dacă nu trec, va deveni mai puţin complicat la negocierile de după, pentru că nu vor fi atât de multe variabile în joc.

Distribuie:

Postaţi un comentariu