Fetele ”dure” din sportul clujean

Ioana Lavinia Mera / Foto: Dan Bodea

Despre halterofili se spune, pe drept cuvânt, că sunt urmașii lui Hercule pe pământ. Lumea îi privește admirativ. Ridică deasupra capului tone de greutăți în fiecare zi. Strâng din dinți atunci când încheieturile le cedează. Lasă bara jos, inspiră, respiră, se apleacă asupra ei și cu mișcări precise o ridică din nou deasupra capului. Sunt genul de ”uriași blânzi”. Dar cine a spus că doar ei, băieții practică această disciplină? Și fetele pot să ridice greutăți, iar Clujul are o reprezentantă de seamă în haltere. Se numește Dana Berchi și este multiplă campioană a țării. Și nu e singura reprezentantă a „aripii dure”. În aceeași categorie o vom încadra și pe Ioana Mera, la rândul ei multiplă campioană la … box.

Hercule e de fapt…Dana

Dana va împlini la sfârșitul acestei săptămâni (sâmbătă, 11 martie) 27 de ani. De 15 ani a uitat câte tone a ridicat, a uitat și numărul medaliilor pe care le-a câștigat, dar pasiunea nu a trecut. A ajuns la haltere dintr-o întâmplare, dar nu regretă nicio secundă alegerea făcută. În fond sportul este printre puținele activități care aduc individualitățile în prim plan. Altfel ele s-ar pierde în marea masă a celor fără vocație. Departe de a fi „băiețoasă”, Dana a ales să practice acest sport care îi face invidioşi şi pe cei mai puternici bărbaţi. La doar 12 ani, a ridicat o halteră în faţa garajului lui Vladimir Voivod, cel care avea să-i devină, ulterior, antrenor. Din dorinţa de a face performanţă, a rămas fidelă unui sport de care multe fete de vârsta ei s-ar fi speriat. „Am grijă de aspectul meu fizic, la fel ca oricare fată, dar asta nu înseamnă cu nu pot practica un sport atât de greu. M-a atras de la început ideea de a mă lua la trântă cu greutăţile, chiar dacă mulţi prieteni au spus că nu este un sport prea feminin“, povestește Dana.

”Îmi aduc aminte parcă ar fi fost ieri. Pe la începuturile anilor 2000, la începutul carierei mele de antrenor, organizam ședinte de pregătire la mine în garaj. Pe stradă era plin de copii, făceam selecții momindu-i cu bomboane și ciocolată. Eram super încântat de fiecare dată când găseam câte o speranță. Însă pe Dana am ochit-o imediat”, rememorează antrenorul Voevod. Sportiva, care avea mai apoi sa-i aduca atâtea și atîtea bucurii, era inimoasă în antrenamente și foarte ascultătoare. S-a legitimat la CSM Cluj, iar rodul muncii ei nu a întârziat să apară. În 2003, a câştigat primul titlu de vicecampioană naţională de junioare I, iar apoi a cucerit ani la rând competiţia internă, doborând chiar şi recorduri care datau de mai mulţi ani.

În 2006, a fost medaliată cu bronz la Campionatele Europene de Cadete, apoi a urmat argintul şi aurul la Europenele de Junioare I și enumerarea performanțelor ar putea continua. Credeți că e ușor să performezi într-o disciplină în care necesită şi efort financiar, dar şi unul fizic? ”Am renunţat complet la copilărie, am dus o viaţă ordonată, care s-a axat pe sport. Am format o mică familie cu antrenorii şi colegii de la lot, dar în continuare nu regret. În orice sport ai nevoie atât de talent cât și de voință, iar eu consider că am ambele calităţi. Cu atât mai mult la haltere, unde te lupţi cu nişte greutăţi foarte mari. Eu consider că am câte ceva din fiecare. Talentul îl am din naştere, dar am muncit mult pentru a ajunge la acest nivel şi nu am de gând să mă opresc aici”, încheie Dana Berchi.

Cu nimic inferioară bărbaților

Un alt exemplu de femeie puternică este Ioana Mera. De profesie pugilistă, sau pe înțelesul tuturor bexer. Practică boxul din 2008. Ioana Mera a început nobila artă în Irlanda, acolo unde a fost alături de părinţii plecaţi la muncă. S-a întors în România și a fost ani la rând campioana țări. Primi pași i-a făcut sub îdrumarea fratelui ei. ”Eram o fire foarte, foarte agresivă. Eram bătăuşă, mereu îmi plăcea să mă bat cu cineva, indiferent că era fratele meu sau orice băiat sau fată. Eu am început în Irlanda cu fotbalul, dar am fost mereu o fire individualistă şi-mi plăcea să fac totul pe cont propriu. De aceea nu aveam nevoie de un sport de echipă. Fratele meu făcea box şi m-a chemat cu el la sală. M-am gândit că dacă aş practica un astfel de sport, poate nu aş mai fi atât de zburdalnică pentru că mi-aş consuma energia”, își amintește Ioana. Recunoaște că trăiește pentru box, chiar dacă nu toate amintirile sunt frumoase.

”Pasiunea pentru box pot să spun că a început dintr-o ambiţie prostească, după primul meci, în care am luat o bătaie zdravană. De atunci m-am pus serios pe treabă ca să îmi iau revanşa şi normal că după o lună de zile am boxat din nou cu ea şi am bătut-o aşa rău, că s-a şi lăsat de box. Sunt multe amintiri ce mă leagă de box, majoritatea amintirilor mele sunt din box pentru că în box mi-am petrecut cel mai mult timp şi mi-am consumat cea mai mare parte din energie. Sunt multe amintiri frumoase, dar şi foarte dureroase, de când am fost furată de arbitrii în Bulgaria şi în alte meciuri, de când am pierdut cu adversare mai bune ca mine, dovedindu-mi că trebuie să muncesc şi mai mult, dar şi amintiri dintre cele mai frumoase de pe cele mai înalte trepte ale podiumului, unde mi-am dovedit toată munca şi tot efortul, atât fizic cât şi psihic”, spune Ioana.

O zi obişnuită din viața Ioanei este mai degrabă banală, dar sportul cere sacrificii, nu-i așa. Dimineaţa antrenament, după care odihnă, apoi dacă mai reușește acordă puțin timp problemelor personale, iar după amiază din nou antrenament. Câte o plimbare de relaxare după antrenamentul de seară este una dintre puținele plăceri pe care Ioana și le oferă. Asta nu înseamnă că a uitat cume să te comporți ca o domnișoară. Este suplă ca un model, nu are nasul spart, nici vânătăi pe faţă şi este la fel de cochetă ca orice femeie. Nimic din înfăţişarea ei nu trădează faptul că ar fi poate cea mai valoroasă pugilistă din Europa la categoria ei. ”Pot sa spun că îmi iau rolul de domnişoară destul de în serios. Mereu în pas cu moda, aranjată, pusă la punct, aşa încât nimeni nu ar crede niciodată că fac box sau mai ales că am rezultatele acestea în spate. Toată lumea mă întreabă cum de nu sunt foarte solidă, nu am nasul spart sau vânătăi pe faţă. Nu are cum să fie aşa, pentru că eu mereu am grijă de imaginea mea. Sunt fată şi niciodată nu uit asta, îmi place să fiu îngrijită în afara sălii de antrenament, chiar dacă practic un sport de contact”, mai spune Ioana.

Aş vrea ca toţi oamenii să realizeze că femeile pot fi cu mult mai bune ca bărbaţii în toate domeniile acestei lumi”, Ioana Mera, multiplă campioană a României la box.


Publicitate

Postaţi un comentariu