Felicia Gherman, jurnalist: „Întâlnirea cu măreața cultură chineză este o aventură uriașă”

Felicia Gherman (foto dreapta) în vizită la o grădiniță privată din Beijing/ Foto: arhiva personală

INTERVIU

Dorința sa de a vizita China a existat de mult, dar a fost păstrată în suflet, ca un adevărat tezaur. La momentul potrivit, ocazia s-a ivit, iar după mulți ani în care s-a dedicat presei din România, Felicia Nina Gherman a primit o ofertă de nerefuzat: aceea de a lucra în China, tot în domeniul mass media. Sunt cinci ani de când Beijingul i-a devenit a doua casă, cinci ani plini de experiențe, povești și personaje inedite, cinci ani de când vine doar în vizită în România. S-a redescoperit pe sine, iar umând îndemnul plin de tâlc din Templul Lama: „Să-ţi laşi inima uşoară, pentru ca extraodinarul să apară”, a început să simtă altfel bucuria vieții. Iar lucrurile extraordinare nu au întârziat să apară.

Vă invităm să descoperiți în cele ce urmează  povestea Feliciei, cea care a devenit o adevărată „punte” între cultura chineză și cea românească, atât prin natura meseriei, radioului și a revistei „Puntea” al cărui redactor șef este, cât și pe plan personal, prin felul în care le împărtățește celor din jur propria experiență.

Reporter: De ce aţi ales China? Care este povestea plecării dumneavoastră acolo?

Felicia Gherman: Dacă eu am ales China sau China m-a ales pe mine ? Este o întrebare la care nu am un răspuns clar. Sunt de cinci ani și patru luni la Beijing și încă îl mai caut. Înainte să ajung aici, nici nu știam că există Radio China Internațional și că acest post de radio are și un departament în limba română. A fost o surpriză minunată și o șansă extraordinară, pentru că încă din anii studenției mi-am dorit să descopăr China și să vizitez această țară.

Îmi amintesc și acum, cu nostalgie, momentul în care, în anul 1996, am primit cadou o cutie în formă de inimă, îmbrăcată în interior în mătase roșie, cu trei cești pentru ceai, pe care erau desenate motive chinezești, adusă tocmai din marele stat asiatic. O păstrez și astăzi ca pe un mic tezaur, pentru că m-a făcut să visez și mai mult la această țară îndepărtată. De fiecare dată când o țineam în mâini, simțeam în suflet ceva cald. Astfel, curiozitatea și dorința de-a ajunge aici au crescut în mine și am început să caut informații, cărți, documentare despre China, tot ce puteam găsi la acea vreme, descoperind o cultură fascinantă.

La Ceremonia de decernare a premiilor Concursului Internaţional de Scurtmetraje din China, desfăşurată anul trecut, în oraşul Chifeng din Regiunea Autonomă Mongolia Interioară. Unul din scurtmetrajele "Povești cu români în China" a obținut marele premiu/ Foto: arhiva personală

La Ceremonia de decernare a premiilor Concursului Internaţional de Scurtmetraje din China, desfăşurată anul trecut, în oraşul Chifeng din Regiunea Autonomă Mongolia Interioară. Unul din scurtmetrajele „Povești cu români în China” a obținut marele premiu/ Foto: arhiva personală

Însă, în anul 1997, am început să lucrez în televiziune și cum munca într-o redacție de știri din România te suprasolicită, am pus deoparte acest vis. L-am închis în acea cutie. Însă nu am renunțat, niciodată la el, mocnea oricum în mine și, mai mult decât atât, nu l-am împărtășit nimănui niciodată.

La sfârșitul anul 2010, după aproape 15 ani, aceeași persoană care mi-a dăruit cutia cu ceștile de ceai, pe care eu o consider, acum, mesagerul lui Dumnezeu, îmi scria un e-mail, în care îmi spunea că este în China, că lucrează la Radio China Internațional și că departamentul de limba română are nevoie de un jurnalist cu experiență, inclusiv în televiziune și că dacă sunt interesată, să trimit un CV. Vă puteți ușor imagina ce sentimente m-au încercat în acel moment. Am trimis CV-ul și după maximum o săptămână, eram anunțată că dintre toate CV-urile primite al meu a fost ales și mă întrebau dacă îmi doresc să începem procedurile pentru venirea mea în China, în calitate de expert străin în departamentul de limba română.

Bucuria mea a fost fără margini, la care se adăugau emoțiile, dar și o oarecare teamă, știind că vin într-o lume atât de diferită de cea în care trăiam. Procedurile au durat aproximativ șase luni. La 1 iunie 2011, începeam primul an de contract în China. Astfel, visul închis în cutia de cești pentru ceai a prins aripi și, iată, a devenit realitate. Și trebuie să recunosc că a fost probabil un yuanfen, cum spun chinezii, o întâmplare fericită sau o întâlnire frumoasă între mine şi China, întâlnire de care mă bucur și o gust în fiecare zi.

Reporter: Aţi lucrat în presă în România, lucraţi în presă în China. Care sunt principalele diferenţe?

Felicia Gherman: O să vă descriu puțin munca mea aici. Imaginați-vă o clădire imensă, cu 15 etaje, în care lucrează aproape 2.000 de oameni, 200 sunt experți veniți din toate țările lumii, restul sunt chinezi. Redacțiile principale sunt, bineînțeles, în limba chineză, apoi urmează cele în 65 de limbi străine în care are programe și transmite Radio China Internațional. Fiecare redacție este alcătuită din chinezi și experți străini.

În redacția de limba română, programele sunt pregătite de o echipă formată din 17 chinezi şi doi români. Ca informație demnă de reținut, secţia de limbă română a Radio China Internaţional a sărbătorit, în 29 august 2016, 48 de ani de la prima emisie destinată publicului din România. Într-o atmosferă familială, la eveniment au participat, alături de actuala echipă redacţională şi veteranii secţiei, cei care în noaptea de 29 spre 30 august 1968 au realizat prima transmisie în limba română. În acești ani, programul în limba română a evoluat şi s-a diversificat. În prezent, secţia asigură și emisia pentru Republica Moldova.

Redacția română a Radio China Internațional, la aniversarea a 48 de ani de la prima emisie destinată publicului din România / Foto: arhiva personală

Redacția română a Radio China Internațional, la aniversarea a 48 de ani de la prima emisie destinată publicului din România / Foto: arhiva personală

Limba română este promovată și prin intermediul new media, redacţia furnizând informaţii şi programe pe Internet, dar şi în format tipărit, prin intermediul revistei „Puntea” distribuită în România. În fiecare zi, colegii chinezi traduc știri, rubrici, emisiuni din chineză în română.

Misiunea mea este aceea de a le edita, de a fi corect scrise în limba română, de a-i ajuta pe colegii chinezi la realizarea programelor de radio, cât și la cele de pe site-ul redacției. Împreună cu colega mea, Li Xin (pe numele românesc Alina), care este directorul adjunct al secției, realizez la fiecare sfârșit de săptămână,  emisiunea intitulată Cultura Chinei într-o ceașcă, cu Alina și Nina, care a obținut Premiul II (în 2014) și Premiul III (în 2015)  la categoria relatări speciale ale Radiodifuziunii internaţionale din China, la decernarea celor mai importante premii din China acordate emisiunilor realizate pentru străinătate.

În această emisiune depănăm povești din China, avem invitați oameni minunați, descriem locuri speciale, întâmplări fantastice, călătorii imaginare. De asemenea, pe site-ul redacției susțin rubrica Fereastră spre China, care cuprinde relatări și articole despre obiectivele turistice și locurile pe care le vizitez în China. Am fost implicată în realizarea unor dicționare și cărți traduse în limba română, este vorba chiar despre o enciclopedie intitulată China în oglinda timpului, care a apărut la Editura Junimea din Iași. De altfel, a și fost lansată în România. Apoi, am lucrat și la proiecte video. Unul dintre acestea, Povești cu români în China a și fost difuzat în China și în România și a obținut numeroase premii la competiții internaționale.

Într-o fotografie de promovare a emisiunii "Cultura Chinei într-o ceașcă" cu Alina și Nina. Eu sunt îmbrăcată în Qi Pao, rochia tradițională chinezească, iar Alina (Li Xin) poartă o ie românească / Foto: arhiva personală

Într-o fotografie de promovare a emisiunii „Cultura Chinei într-o ceașcă” cu Alina și Nina. Eu sunt îmbrăcată în Qi Pao, rochia tradițională chinezească, iar Alina (Li Xin) poartă o ie românească / Foto: arhiva personală

În linii mari, cam așa arată munca mea aici și puteți observa că nu există diferențe pe plan jurnalistic. Marea diferență constă în modul în care se face munca. Lipsită de stresul și de presiunea care există în redacțiile din România. Aici nu se caută senzaționalul, absurdul, exclusivitatea, nu te lovești de concurență, liniștea și bunacuviință domnesc în fiecare redacție. Fiecare coleg știe clar ce are de făcut, niciunul nu se amestecă în treaba celuilalt. Aș îndrăzni să spun că se face presă … în tihnă, ceea ce a fost și este pentru mine, un balsam pentru suflet. Am învățat enorm de multe lucruri de la colegii chinezi, așa cum cred că și ei au învățat din experiența acumulată de mine în presa din România și pe care le-o împărtășesc zilnic. Așa că, împreună, încercăm să promovăm prin programele realizate relațiile dintre România și China, schimburile dintre cele două țări, să facem cunoscută România în China și China în România.

Reporter: Mai colaboraţi cu presa din România în prezent?

Felicia Gherman: Am avut câteva propuneri de colaborare, însă niciuna nu s-a concretizat din diverse cauze. Lipsa de interes sau interesul prea mic pentru ceea ce înseamnă, astăzi, China în lume, fiind unul dintre ele, presa din România preferând să ia informații de ici de colo despre China, unele chiar neadevărate și îndoielnice. Și spun acest lucru cu o mare tristețe în suflet. Este revoltător să văd atât de mulți așa-ziși specialiști în spațiul chinez, care își dau cu părerea sau, și mai grav, chiar scriu cărți, după ce au petrecut doar câteva săptămâni, zile în China sau luând pur și simplu informații de pe Internet și punându-le în ceva care se vrea a fi un articol, fără nicio minimă documentare.

Mă revoltă astfel de lucruri, în condițiile în care România nu are nici măcar un corespondent acreditat în China, așa cum au celelalte țări ale lumii. Trăiesc de peste cinci ani la Beijing și nu am pretenția că știu totul despre această țară, despre acest popor, care niciodată nu e suficient de deschis pentru a fi înţeles complet de restul umanităţii, dar nici atât de închis în sine încât să nu se întrevadă forţa şi profunzimea sa. Poporul chinez are o mândrie justificată de milenii de trudă şi sacrificii, în demersul său de a căuta adevărul. Acesta ţine pasul cu restul lumii, dar nu încetează nicio clipă să rămână fidel valorilor care îl reprezintă.

Reporter: Cât de bine închegată este comunitatea de români din China? Cât de ascultate sunt ştirile în limba română?

Felicia Gherman: Comunitatea de români din China este mică. Sunt în jur de 500 de români în toată China, peste 100 la Beijing. Majoritatea sunt studenți, masteranzi, doctoranzi, care vin, stau o perioadă scurtă de timp și apoi pleacă. Majoritatea întâlnirilor comunității de români au loc la evenimentele organizate la Ambasada României la Beijing și la Institutul Cultural Român, deschis în vara anului trecut.

După reacțiile și mesajele care vin în redacție, cred că programele în limba română sunt ascultate. Acestea pot fi recepționate nu doar în China de către românii de aici și chinezii vorbitori de limba română, ci și în România, chiar și pe site-ul redacție, la adresa www.romanian.cri.cn. În plus, în România există cluburi ale ascultătorilor Radio China Internațional înființate în multe județe, ca să nu mai vorbim de institutele și clasele Confucius. China investește enorm de mult în promovarea culturii, civilizației sale milenare peste hotare.

Redacția română a Radio China Internațional, la aniversarea a 48 de ani de la prima emisie destinată publicului din România / Foto: arhiva personală

Redacția română a Radio China Internațional, la aniversarea a 48 de ani de la prima emisie destinată publicului din România / Foto: arhiva personală

Reporter: Pe lângă munca în cadrul radioului, vă ocupaţi de revista Puntea care este editată de secţia de limba română a Radio China Internațional. Ce subiecte vă place cel mai mult să abordaţi în cadrul revistei?

Felicia Gherman: Începând din luna iulie a acestui an, sunt redactorul-șef al publicației, poziție care înseamnă o mare responsabilitate, în primul rând, și în al doilea rând înseamnă respectul și aprecierea colegilor chinezi pentru munca pe care o fac în redacție. Împreună, încercăm să facem conținutul acesteia cât mai bogat, subiectele să varieze de la schimburile bilaterale dintre China și România, dintre China și Republica Moldova, situația economică și socială a Chinei, istoria și cultura acesteia, până la sănătate și faimoasa bucătărie chinezească și multe altele.

Răsfoind paginile revistei Puntea, puteți descoperi o serie de interviuri interesante, povești legate de sărbătorile tradiționale ale chinezilor, despre locuri din China care lasă amintiri de neuitat în memoria celor care le vizitează, despre arta populară tradițională, despre arhitectura chineză, puteți descoperi tradițiile și obiceiurile chinezilor și chiar puteți citi poezie chineză tradusă în limba română.

Ultimul număr al revistea Puntea este o ediție specială dedicată orașului Hangzhou din provincia Zhejiang, situată în estul Chinei, unde a avut loc recentul Summit G20. Hangzhou este una dintre cele şapte capitale antice ale Chinei. Aici se găsesc numeroase situri istorice şi culturale de patrimoniu, dar şi nenumărate locuri pitoreşti, naturale, apreciate de vizitatori, oraşul fiind considerat „Paradisul pe Pământ”. Cultura ceaiului Hangzhou este de neegalat, sute de ceainării găsindu-se peste tot în oraş. Cel mai popular soi de ceai din Hangzhou este Longjing, remarcat pentru culoarea verde profundă şi parfumul revigorant. Legendele țesute în jurul Lacului de Vest dau și mai multă culoare acestui oraș. Despre toate acestea puteți citi în ultimul număr al revistei Puntea.

Care sunt cele mai inedite experiențe de care aţi avut parte de când aţi plecat?

Felicia Gherman: Experiența mea în China este inedită în totalitate. Întâlnirea cu măreața cultură chineză este o aventură uriașă. M-am atașat de această ţară, cu bunele și relele ei, îmi este ca a doua casă. Mi-e ciudă doar că timpul trece şi că anii petrecuţi aici vor deveni amintire. Deja, port zilnic în suflet o bucăţică din această cultură.

Având o anume înclinație spre partea spirituală, pot spune că o experiență inedită pe care am trăit-o aici este momentul în care am pășit, pentru prima dată, într-un templu. Petre Țuțea spunea că – „Templul este spaţiul sacru, în aşa fel încât şi vecinătăţile devin sacre în prezența lui.” Acesta este sentimentul pe care l-am avut în timp ce mă apropiam de Tempul Lama (Yonghe Gong) din Beijing sau Palatul Păcii şi Armoniei, aşa cum mai este cunoscut de chinezi. Am simțit mirosul de santal, scorţişoară şi ghimbir al ofrandelor parfumate de departe. Mii de oameni, din toate colţurile pământului se îndreptau cu smerenie spre acelaşi loc. Pacea şi armonia care m-au cuprins, acolo, m-au făcut să plutesc, parcă, între cer şi pământ. Și nu exagerez deloc. Această trăire am avut-o în acel moment. Și am făcut exact ceea ce scrie, atât de frumos, la Templul Lama – „Să-ţi laşi inima uşoară, pentru ca extraodinarul să apară”.

După ce am străbătut primele patru săli ale templului în care viețuiesc călugări budiști tibetani, am ajuns în înaltul pavilion Wanfu (Wanfu Ge), unde mi s-a tăiat respiraţia. În mijlocul sălii impresionante se află o minunată statuie de 26 de metri a lui Buddha Maitreya sau Buddha Viitorului, desăvârşită ca realizare, dar mai ales impunătoare ca dimensiune şi atitudine. Aceasta a fost sculptată dintr-o singură bucată de lemn de santal alb şi este una dintre cele trei opere de artă cu o valoare inestimabilă aflate în templu. Sala a fost clădită abia după instalarea statuii, fapt, de altfel, cât se poate de raţional, pentru că statuia nu ar fi încăput pe nicio uşă, pe nicio poartă.

De altfel, pentru dimensiunile şi caracteristicile unice, statuia Buddha Maitreya a fost inclusă, în anul 1993, în Cartea Recordurilor. Apoi, a urmat întâlnirea cu călugării budiști, personaje desprinse parcă din poveste. Călugărul budist, cu capul rotund şi barba rasă, cu sutană cărămizie, largă şi lungă, atârnând până în pământ, cu mâneci ample, că abia îi zăreşti braţele, te priveşte în ochi, cu multă semeţie, inspirându-ţi o măreţie specială, măreţia simplităţii, i-aș spune. A fost, cu siguranță, o experiență inedită și unică pentru mine, simțind o puternică admirație pentru arhitectura chineză, pentru arta chineză, pentru spiritualitatea chineză.

În delegație, în insulele Zhoushan din Marea Chinei de Est/ Foto: arhiva personală

În delegație, în insulele Zhoushan din Marea Chinei de Est/ Foto: arhiva personală

Poezia liniștii

Reportajul: Care este povestea/reportajul în care vă regăsiţi cel mai mult?

Felicia Gherman: Îmi este foarte greu să aleg un singur reportaj sau o singură poveste în care mă regăsesc cel mai mult. Fiecare poveste pe care am descoperit-o și am scris-o are frumusețea ei. Fiecare reportaj pe care l-am scris are farmecul lui. Insulele Zhoushan din Marea Chinei de Est au, însă, parcă, un loc aparte în experiența mea de jurnalist în China, unde am ajuns grație unui proiect al Radio China Internațional.

În Zhoushan se găsesc 1.390 de insule cu suprafețe de peste 500 metri pătrați fiecare, dintre care 71 au o populaţie de peste 100 de persoane, fiind cel mai mare arhipelag din China. Insula principală Zhoushan are o suprafaţă de 502,6 kmp, fiind cea de-a patra insulă din China, ca și mărime. Cerul albastru, apa limpede, aerul deosebit de proaspăt, budismul şi fructele de mare constituie împreună cartea de vizită a turismului în această zonă. Arhipelagul este locul din visele mele. Ador şi iubesc locurile care au o poveste. Iar poveştile acestor frumoase insule îţi ating sufletul. N-am să uit, niciodată, emoţiile pe care le-am trăit acolo, emoţiile cu care descopeream acel tărâm aproape dumnezeiesc de frumos.

Era acel loc pe care mi-l imaginasem, dintotdeauna, că mi-aş dori să trăiesc. Sufletul Chinei, autentic până-n adâncul lui, se dezvăluia în faţa mea, cu totul şi cu totul altfel decât ştiusem până atunci. Un loc plin de istorie, de mister, un loc ce-şi poartă poveştile cu atâta demnitate, încât îmi era teamă ca nu cumva turiștii să-i strice farmecul şi magia. Povestesc mereu despre acele locuri şi îmi este mereu dor de ele. Insulele te atrag şi te fascinează şi datorită arhitecturii caselor, care este în stil mediteraneean.

Sentimentul că eşti, acolo, acasă este pregnant, iar acest lucru face din aceste insule un peisaj şi mai pitoresc. Este locul perfect în care poţi să asculţi sunetele mării şi ale pescăruşilor, să descoperi poveştile care de care mai interesante ale pescarilor, să mergi cu ei la pescuit, să dormi în casele lor, în care te primesc cu atâta căldură, să priveşti răsăritul şi apusul soarelui şi să mănânci peştele şi fructele de mare cele mai gustoase din China.

Am visat de multe ori că trăiesc pe o astfel de insulă paradisiacă, precum în aforismul lui Valeriu Butulescu: „Îmi doresc o insulă pustie, în centrul capitalei”. Da, aşa este. Mai ales că, în această delegație, am avut șansa extraordinară să urc pe Muntele Putuo, unul dintre cei patru munţi sacri ai budismului în China, situat de fapt pe o insuliță de numai 12 kilometri pătrați.

Muntele Putuo, unul din cei patru munți sacri ai Chinei / Foto: arhiva personală

Muntele Putuo, unul din cei patru munți sacri ai Chinei / Foto: arhiva personală

Este o zonă pitorească, un loc special din China, în care muntele, marea şi cultura religioasă se îmbină armonios şi perfect. Insula este plină de peşteri mistice, văi liniştite, stânci proeminente şi plaje aurii. Este un loc care îţi oferă peisaje montane de o frumuseţe rară, unde te poţi plimba liniştit printre relicve istorice şi religioase. În vârful muntelui, sălăşluieşte statuia lui Bodhisattva Avalokitesvara, o zeitate a compasiunii, a milei şi a blândeţii şi protectoarea familiei. Insula adăposteşte trei temple mari – Puji, Fayu şi Huiji, acestea fiind printre cele mai impresionante şi mai elaborate temple din China. Acolo merg, an de an, peste 30 milioane de credincioşi budişti din toată lumea.

Eu am numit acest munte, poezia liniștii. Un alt loc care mi-a adus aminte de zăpezile de acasă, din copilărie, din Maramureșul meu drag, unde am ajuns într-o scurtă excursie, este orașul Harbin din nord-estul Chinei, unde se desfășoară, în fiecare an, Festivalul Gheții și Zăpezii. Artişti din lumea întreagă înalță, acolo, un tărâm fantastic de gheaţă şi o lume de basm. Frumuseţile şi splendorile în gheaţă, muzeul sculpturilor imense de gheaţă şi veritabilul Festival al Gheţii şi Zăpezii, fac din acel loc, unul din care nu mai vrei să pleci. Parcul tigrilor siberieni este o destinaţie care trebuie, obligatoriu, inclusă în excursia făcută în oraşul chinezesc Harbin.

Reporter: Aveţi un personaj preferat (din propriile articole)?

Felicia Gherman: Fiecare personaj îmi este drag. Fiecare personaj mi-a îmbogățit ființa, împărtășindu-mi frânturi din viața sa, din experiența și profesia sa. Albumul cu amintirile mele în China, cu oamenii minunați pe care i-am cunoscut este cuprinzător și îi mulțumesc Cerului, mereu și mereu, pentru că mi-a dat acest privilegiu, că mi-a scos în cale oameni de la care am învățat o sumedenie de lucruri.

Reporter: Vă e dor de TV?

Felicia Gherman: Îmi este dor de o televiziune a bunului simț, de o televiziune care să promoveze valorile, de o televiziune care să-și ia în serios rolul educativ pe care ar trebui să-l aibă, în primul rând, într-o societate. Mi-e dor de o televiziune în care informațiile să fie reale, să nu mai fie exagerate sau trunchiate sau chiar inventate, să fie bine filtrate. Mi-e dor de o televiziune în care emisiunile să aibă invitați adevărații specialiști și experți, oameni care au într-adevăr ceva de spus. Mi-e dor de o televiziune în care limba română să fie vorbită și rostită corect.

Nu pot să nu amintesc, aici, de atacul lui Umberto Eco la adresa televiziunii, pe care a numit-o un rău cu care se confruntă societatea. „Televiziunea a promovat idiotul satului, față de care spectatorul se simțea superior”, a spus Eco. Cred că aceasta este drama televiziunii de azi, a saiturilor de socializare, a Internetului, pentru că „l-a promovat pe idiotul satului ca purtător de adevăr”, citându-l pe Umberto Eco.

Reporter: Ce v-a impresionat cel mai mult în China?

Felicia Gherman: Dezvoltarea vijelioasă a acestei țări. La ora actuală, poporul chinez cred că trăieşte cel puţin la nivelul popoarelor dezvoltate din Europa, contrar percepţiei puţin deformate şi distorsionate despre China și poporul chinez şi în România şi în Europa.

M-a impresionat apoi infrastructura Chinei, autostrăzile, trenurile de mare viteză, metroul, toate la un nivel şi la o calitate deosebite. M-au impresionat spaţiile verzi și parcurile uriașe, care sunt îngrijite cu foarte multă atenție. De asemenea, m-a impresionat foarte mult modul în care peste tot în China, vechiul trăiește cu noul. Este o îmbinare reușită. Păstrarea în arhitectonica actuală, mai ales la acoperişuri, a unor detalii din arhitectura veche, îmi place foarte mult. Este impresionantă apoi grija faţă de obiectivele turistice, modul în care acestea sunt promovate și care pun în valoare cultura bogată, profundă, plină de originalitate a acestei țări. De altfel, China este un izvor nesecat de cultură și de civilizație.

O experiență inedită în China. O nuntă chinezească / Foto: arhiva personală

O experiență inedită în China. O nuntă chinezească / Foto: arhiva personală

Reporter: Cum sunt oamenii? Se spune despre asiatici că nu sunt la fel de stresaţi ca noi europenii şi că adoptă o atitudine mult mai degajată. E adevărat?

Felicia Gherman: Disciplina şi mobilizarea exemplară a acestui popor sunt doar două elemente definitorii ale caracterului său. Chinezii sunt crescuți cu credința că societatea, comunitatea este pe primul loc, bunăstarea acesteia fiind mai importantă decât fericirea individuală. Principiile taoismului şi confucianismului sunt considerate fundamentale de chinezi pentru cultura lor. Aceste valori tradiționale sunt preţuite și astăzi, de aici modul detașat și degajat în care se comportă, în care privesc lumea, în care relaționează cu ceilalți.

În vizită la Universitatea Peking din capitala Chinei/ Foto: arhiva personală

În vizită la Universitatea Peking din capitala Chinei/ Foto: arhiva personală

Cel mai important lucru pentru un chinez este să-și păstreze demnitatea, onoarea şi reputația. Pierderea acestor principii fundamentale este o tragedie pentru un chinez. Potrivit principiilor lor tradiționale, chinezii urăsc să se manifeste și apreciază modestia şi amabilitatea. Chinezii sunt foarte mândri de națiunea și cultura lor. Respectul pentru tradiţie este foarte important pentru ei. De asemenea, chinezii sunt conştienţi de importanta lor contribuţie adusă dezvoltării civilizaţiei mondiale.

Reporter: Cum este mâncarea chinezească de acolo faţă de mâncarea chinezească din România? Revista Puntea are inclusiv o rubrică dedicată mâncării.

Felicia Gherman: Gustul mâncării chinezești este, aici, la el acasă. Nu se poate compara cu cel din România. Bucătăria chinezească este sofisticată și foarte diversă. Mâncarea variază de la o regiune la alta. Există opt şcoli ale bucătăriei chineze – Bucătăria Shandong  caracterizată prin gustul accentuat, folosirea în abundenţă a prazului şi a usturoiului, întrebuinţarea frecventă ca materii prime a fructelor de mare şi a organelor interne ale animalelor; Bucătoria Sichuan, caracterizată printr-un gust intensificat şi multiplu; Bucătăria Jiangsu, caracterizată prin prepararea alimentelor la aburi, în căzănel cu capac, la foc domol, păstrându-se, astfel, gustul original şi o savoare deosebită; Bucătăria Zhejiang, caracterizată prin alimente proaspete, fragede, gust intens; Bucătăria Guangdong, cu preparatele sale cunoscute, Adunarea şarpe-dragon-tigru-fenix, Purcei la cuptor, Pepene de iarnă şi Felii prăjite de carne cu sos dulce-acrişor; Bucătăria Hunan, caracterizată prin gustul condimentat şi piperat; Bucătăria Fujian, caracterizată prin folosirea fructelor de mare ca materii prime, gust multiplu de dulce, acrişor, sărat şi miros plăcut, culoare şi formă frumoasă și Bucătăria Anhui, caracterizată prin folosirea minuţioasă a focului, cu preparate precum Raţă Hulu, Pui la cuptor.

Am specificat aceste bucătării ca să înțelegeți mai bine că nicăieri în lume, mâncarea chinezească nu va avea aceeași savoare ca la ea acasă. Da, în fiecare ediție a revistei Puntea, colega mea Yang Ying (pe numele românesc Ileana), pasionată de arta culinară, prezintă pentru cititorii români câte o rețetă din bucătăria chinezească și să știți că are mare trecere.

La Forumul de Cooperare în Arte China-ECE 2016 / Foto: arhiva personală

La Forumul de Cooperare în Arte China-ECE 2016 / Foto: arhiva personală

Reporter: Una dintre pasiunile dumneavoastră este aceea de a călători. China este extrem de ofertantă în locuri inedite. Unde aţi călătorit şi ce v-a impresionat cel mai mult?

Felicia Gherman: Am văzut multe locuri frumoase și interesante în China, fie trimisă de radio în delegații, fie în excursii private. Prima mea ieșire din Beijing a fost, în cadrul unui proiect pentru experții străini, în satul Huaxi, din estul Chinei, ce amintea de Evul Mediu acum 50 de ani, și care s-a transformat, pas cu pas, într-un simbol al miracolului chinezesc, cum îl numesc analiştii, devenind cel mai bogat sat din China.

Am fost în Mongolia Interioară de două ori, în stepă, unde am dormit în yurtă și apoi am ajuns în deșert, am fost în Xi’an, unde am văzut impresionanta Armată de teracotă, am fost în Harbin, orașul zăpezii și al gheții și în insulele Zhoushan, cum vă spuneam mai devreme. Am vizitat și satul antic Cuandixia, unde am rămas peste noapte și am dormit în hutong, denumirea caselor tradiționale chinezești și unde mâncarea este gătită după rețete vechi de sute de ani.

Am vizitat provinciile Hebei și Shandong, apoi Shanghai, Hong Kong și Macao. Recent, am fost în orașul Qingdao, oraș portuar situat pe malul estic al Golfului Jiaozhou, al cărui nume, în traducere înseamnă Insula Verde-Albastră, datorită bogățiilor naturale de aici și unde se află renumita fabrică de bere a Chinei, Tsingtao. Și în multe alte locuri, unde peste tot am fost impresionată de măreția și splendoarea Chinei.

În delegație, în insulele Zhoushan din Marea Chinei de Est/ Foto: arhiva personală

În delegație, în insulele Zhoushan din Marea Chinei de Est/ Foto: arhiva personală

Reporter: Ce i-aţi recomanda unui turist care ajunge pentru prima oară la Beijing să viziteze?

Felicia Gherman: Să înceapă periplul său în Beijing din Piața Tiananmen, care este inima acestui oraș, unde să viziteze Orașul Interzis, Strada Qianmen şi Marele Teatru Naţional, o realizare arhitectonică de excepţie, cu un amplasament în formă de ou care plutește pe apă. I-aș recomanda, apoi, să ajungă la Templul Lama și la Academia Confucius, unde o să fie plăcut surprins să vadă că ideea acestei academii pentru funcţionarul public s-a păstrat nealterată şi astăzi. I-aș recomanda, apoi, să viziteze Templul Cerului sau Altarul cerului, un complex de clădiri taoiste în sudul Beijingului. Acesta era vizitat de către împărații dinastiilor Ming și Qing pentru ceremonii anuale de rugăciune către Cer pentru o recoltă bună.

Templul Cerului este grupul de construcţii cel mai bine păstrate şi de cea mai mare amploare pentru ceremonii de rugăciune din antichitatea Chinei. Apoi, neapărat, trebuie să viziteze Marele Zid Chinezesc, o capodoperă a arhitecturii medievale, care fascineaza zeci de milioane de oameni din întreaga lume anual. Zidul se întinde prin deșert, munți, văi și păduri, sfidând cu mândrie forța naturii de câteva sute de ani.

Privit de la înălţime, Marele Zid domină teritoriul chinez, iar măiestria meşterilor săi sfidează parcă imaginaţia oricărui contemporan. Spătaru Milescu, primul scriitor care a scris despre China, nu o carte, ci trei, după ce a ajuns aici, descrie cred cel mai plastic și mai concentrat realizarea acestuia – „Atunci când Zidul Chinezesc s-a terminat, marea nu mai avea apă, munţii nu mai aveau pietre, deşertul nu mai avea nisip, iar pădurile nu mai aveau copaci”.

Reporter: Cât de des va întoarceţi în România? De ce anume vă e cel mai dor? Dar din Cluj?

Felicia Gherman: Mă întorc o dată pe an, în vacanță, câte trei săptămâni, când prefer să stau cu familia minunată, cu care m-a binecuvântat Dumnezeu și de care, aici, îmi este mereu dor. Mi-e dor de puținii prieteni dragi pe care îi am în România și cu care împărtășeam și bunele și relele. Mi-e dor de pâinea de casă și de brânza noastră, care aici nu există și care este greu de înlocuit. Mi-e dor, de multe ori, de cerul înstelat și albastru, de aerul proaspăt și de serile lungi și armonioase în care stăteam la povești cu părinții, cu surorile, cu nepoții mei sau cu prietenii. Aici, în această viață internațională pe care o trăiesc, cu oameni din culturi atât de diferite, se încheagă greu astfel de momente, însă are și aceasta farmecul ei.

În provincia Shandong, la demararea filmărilor pentru un film documentar realizat de Radio China Internațional și intitulat „Sătenii mei"/ Foto: arhiva personală

În provincia Shandong, la demararea filmărilor pentru un film documentar realizat de Radio China Internațional și intitulat „Sătenii mei”/ Foto: arhiva personală

Reporter: Sunteţi fericită?

Felicia Gherman: Dacă sunt fericită? Cred că această stare mentală de bine ține de noi, până la urmă. Încerc să duc o viață echilibrată, să trăiesc zilnic emoții pozitive sau plăcute, de la mulțumire la bucurie intensă. Învăț, în fiecare zi, să iubesc și să dăruiesc iubire necondiționat. Lucrez cu mine pentru a fi o persoană pozitivă, care alege în mod conștient gândurile, emoțiile și atitudinile pozitive, pentru a-mi îmbunătăți starea de sănătate atât emoțională, cât și fizică.

Reporter: Cum anume s-a schimbat (dacă s-a schimbat) în personalitatea dumneavoastră de când aţi ajuns acolo?

Felicia Gherman: Adeseori, când am timpul şi dispoziţia necesare, mă pun sub o lupă și descopăr că de fapt China, cultura ei, m-a influenţat şi m-a îmbogăţit foarte mult, chiar m-a schimbat. Am învățat să privesc spre mine, în interiorul meu, să-mi ascult gândurile, vocea interioară, chiar să mă accept și să mă iubesc mai mult, lucruri pe care, deși le știam, nu am avut timp să le fac niciodată în România. Aici am avut timp suficient să stau de vorbă cu mine însumi, am conștientizat că doar eu însumi mă pot ajuta să ajung la un echilibru și o armonie cu mine, mult mai repede decât orice altă tehnică de dezvoltare personală sau spirituală. „Să-ţi laşi inima uşoară, pentru ca extraodinarul să apară”, așa cum scrie la Templul Lama.

La Forumul de Cooperare în Arte China-ECE 2016 / Foto: arhiva personală

La Forumul de Cooperare în Arte China-ECE 2016 / Foto: arhiva personală

Să știți că aceste cuvinte au avut un efect incredibil asupra mea. Extraordinarul a apărut în viața mea. Și tot în China. O poveste de dragoste, frumoasă și neașteptată, o iubire care este pentru mine precum un izvor de energie, care-mi dă putere și forță. Cred că destinul meu este legat de această țară, dar încă nu reușesc să pătrund profunzimea și taina acestor daruri care mi se fac pe tărâm chinezesc și să le deslușesc. Nădăjduiesc, însă, că voi ajunge să le înțeleg, la un moment dat.


Publicitate

Postaţi un comentariu