Ce facem cu romii, în așteptarea titlului de Capitală Europeană?

Foto: Dan Bodea

Au în spate peste 1.000 de ani de istorie. Au venit din India de Nord, traversând teritoriul actual al Iranului, Armeniei și Turciei. În prezent, în toată Europa trăiesc până la 12 milioane de persoane de etnie romă. Unii sunt încă nomazi, dar cei mai mulți trăiesc în comunități stabile. Majoritatea în România, Bulgaria, Ungaria și Slovacia. Numărul acestotra reprezintă până la 10% din populația țărilor „gazdă”. Numărul total al romilor din Europa este mai mare decât cel al populației din 20 de State Membre ale UE, dar cu toate acestea, romii au o voce politică redusă sau absentă. Au trăit mereu la periferie, s-au confruntat de când lumea cu discriminarea, fiind mai bine de cinci decenii, sclavi.

Pe teritoriul României, comunitățile de romi există aproape peste tot. Numai în județul Cluj sunt 70 de comunități, care includ aproximativ 30.000 de persoane, în mod real și puțin peste 22.500, în mod oficial. Localitatea cu cel mai mare număr de romi este Turda, unde după recensământul din 2011 trăiesc 2.603 de romi declarați. În mod real, însă, aici trăiesc 5.000. Cei mai puțini romi trăiesc în Ciucea, Cojocna și Vad, aici fiind declarați în mod oficial doar șase cetățeni români de etnie romă pentru fiecare comună. Există de asemenea 11 localități în care nu locuiesc persoane de etnie romă declarate oficial: Aluniș, Beliș, Izvoru Crişului, Jichişu de Jos, Măguri Răcătău, Mărgău, Mărișel, Râşca, Sâncraiu, Valea Ierii. Dincolo de cifre, sunt realitățile cu care ne confruntăm zi de zi. Cu toate că sunt la periferia localităților, aceste comunități există, iar neintregrarea lor aduce României în fiecare an pagube imense la buget, asta dacă ar fi să gândim doar în termeni economici. Cine e de vină pentru că aceste realități există în continuare în secolul XXI? Înainte de a ne grăbi să arătăm cu degetul spre periferiile orașelor, să ne întrebăm ce a făcut până acum statul pentru ca aceste comunități să reușească să scoată capul din mizeria în care trăiesc și unde anume s-a acționat greșit.

Clujul dorește să devină în 2021 Capitală Culturală Europeană. Ei bine, Europa nu s-a sfiit să arate cu degetul spre candidatura orașului când a venit vorba de integrarea socială și culturală a romilor de la Pata Rât. „Aveți acolo o pată neagră! Cum o rezolvați?” Poate că semnalul primit din această direcție ne va face să luăm atitudine în adevăratul sens al cuvântului.

Problemele comunităților sunt vaste. Cu toate acestea, nu sunt două comunități la fel. Nu există o rețetă clară pe care să o aplicăm, după care să fim siguri că lucrurile s-au rezolvat. Pentru a ne forma o imagine cât mai clară despre realitățile periferice, dar și despre ce aveam de făcut, am discutat cu Florin Moisă, președintele executiv al Centrului de Resurse pentru Comunitățile de Romi, centru care se ocupă de mai bine de 16 ani de comunitățile de romi din România, nu doar din Cluj. Florin consideră că orașul are șanse să devină Capitală Culturală Europeană în 2020 dacă sunt rezolvate în mod real, cu ajutorul unor programe serioase, problemele legate de locuire, educație, ocupare și nu în ultimul rând, de sănătate.

Centrul și-a început activitatea în 2000. La început a avut „în spate” Fundația Soros România, Fundația pentru o Societate Deschisă, cum se numea pe atunci. „În 1989 mai multe programe ale Fundației Soros s-au transformat în organizații independente. Acesta este și cazul nostru. Noi gestionam la Cluj programele pentru comunitățile de romi și a devenit natural să gestionăm în continuare aceste programe. Până în 2005am mai primit finanțare din partea Fundației Soros, un fel de finanțare condiționată prin care noi primeam o parte din bani și trebuia să atragem sume și din alte surse. Finanțarea s scăzut treptat. Încă suntem aici, în 2016, ceea ce înseamnă că am reușit să supraviețuim”, spune Florin.

Acesta a lucrat din 1998 la Fundația Soros drept coordonator de programe, preluând printre altele și programele pentru romi. „Dacă în primii cinci ani de activitate aveam acel grant, finanțarea de la Fundația Soros, programele erau practic preluate din ceea ce făcea fundația. Ulterior, am dezvoltat rețeaua proprie, ne-am atras proprii finanțatori și dacă la început aveam programe de granturi, care mergeau către organizațiile nonguvernamentale ale romilor, în programele culturale, pentru publicare de carte, burse pentru studenți, ulterior acesta granturi au scăzut până la zero pentru că nu mai putea să dăm din ceea ce nu aveam. În compensare am fost aleși, contractați ca și asistență tehnică pentru programele de tip Phare, programele de pre-acces a României la Uniunea Europeană. Ținta noastră a fost să investim în comunitatea de romi, în tânăra generația, în organizațiile nonguvernamentale ale romilor, să investim în profesorii de limba romani. Am încercat ca în toate proiectele noastre să îi implicăm pe ei. Am încercat să gestionăm cumva totul de aici din punct de vedere managerial, dar pe teren să avem tineri, profesori, mentori, mediatori, consultanți de etnie romă. Ne-a ieșit”, a spus acesta.

Florin Moisă,   președinte executiv al Centrului de Resurse pentru Comunitățile de Romi / Foto: Dan Bodea

Florin Moisă, președinte executiv al Centrului de Resurse pentru Comunitățile de Romi / Foto: Dan Bodea

Posibile soluții

Ce sunt atât de complicate lucrurile în comunitatea din Pata-Rât? „Acolo s-a investit mult, dar Pata Rât-ul este un sac fără fund. Pata Rât-ul e o rușine a Clujului, din păcate. Ce se întâmplă acolo e rezultatul unor decizii greșite. Avem acum trei Pata-Rât-uri. Vechea comunitate unde lucrează o fundație olandeză care asigură supraviețuirea, comunitatea din deal, cei strămutați din strada Coastei care stau în așa zisele locuințe de urgență și comunitatea Cantonului, care a fost inițial generată de romii evacuați de pe Avram Iancu din Casa Călăului, acum zece ani. Trebuie să vedem întâi ce înseamnă să se rezolve ceva și cum anume vrem „să rezolvăm”. Dacă vrem să se rezolve, adică să dispară, putem. În două săptămâni au dispărut, dar asta schimbă cu ceva datele problemei? Ce ar însemna o rezolvare în mod real? Condiții normale de locuit. Prin programul Pata Cluj se vor construi 36 de locuințe anul acesta, pentru 36 de familii. Asta nu înseamnă că se rezolvă ceva. Lucrurile trebuie spuse pe nume. Acele comunități au existat sau s-au dezvoltat pentru că autoritatea locală a luat măsurile greșite la anumite momente. Acum, tot autoritatea locală trebuie să facă ceva. De exemplu, avem rampe ecologice. De ce nu angajez eu, ca autoritate, 50 de romi, câte unul din fiecare familie? Fac o societate comercială de reciclare a materialelor refolosibile și doar cei 50 au dreptul să intre pe rampă și să facă o sortare inițială, rapidă. Ar însemna un loc de muncă, taxe și impozite plătite la bugetul local, pensie la finalul carierei, acces la pachetul de sănătate complet, nu doar pachetul de urgență. Aș putea să construiesc niște locuințe din materiale ecologice, astfel încât copiii lor să meargă la școală. Dacă nu ai unde să își faci lecțiile, ce așteptări avem? Dacă nu dai ceva, nu primești. Trebuie date locuri de muncă, chiar dacă inițial va fi pe minus firma respectivă. 36 de familii vor putea fi duse în casele respective, probabil va fi o selecție. Deja sunt 80 de familii. Acesta e un exemplu, dar se pot face și alte lucruri”, este de părere Florin.

Acesta are un proiect de suflet, un proiect de adopție a unei familii de romi, în zonele rurale. Programul nu a fost încă implementat. Cum ar funcționa? Iei o familie, o duci într-un sat, îi dai o casă, o bucată de pământ, discuți cu întreaga comunitate despre familia respectivă, după care îi lași să interacționeze. Oamenii ar munci cu ziua, ar face agricultură și s-ar integra în comunitate.

Florin consideră că modelul românesc de a da ceva fără a cere nimic în schimb, eșuează aproape de fiecare dată. „Cheia este ca atunci când lucrezi cu o comunitate, să îi implici. Niciodată nu ne-am dus cu bani, nu am vorbit niciodată despre bani. Am vorbit despre problemele lor, despre soluții și despre ce pot să rezolve ei. Schimbarea se produce când încep ei să își rezolve problemele. Noi la Pata Rât am lucrat la începutul anilor 2000, timp în care Pata Rât-ul nu era așa de mare. Pentru că acolo au lucrat multe organizații, noi nu am avut un profil așa de vizibil. Ceea ce am făcut a fost să facem facilitare comunitară până în 2003. Până în 2005, am plătit pe cineva din comunitate să ducă copiii la școală. Copiii trebuiau să treacă calea ferată pentru a ajunge la școală, iar cu autobuzul era complicat. Nu s-a întâmplat niciodată nimic rău, dar noi am avut o persoană plătită să facă asta: strângea copiii care plecau dimineața., îi ducea la școală și îi aducea înapoi în siguranță”, își amintește Florin.

În momentul de față Pata Rât nu este o țintă pentru Centrul de Resurse pentru Comunitățile de Romi. „Acolo lucrează și autoritatea locală printr-un program de două milioane de euro, Pata Cluj și sunt și alte inițiative. Ținta noastră nu este neapărat Clujul. Ținta noastră a fost mai largă. Anul trecut am lucrat în toată țara de la Iași la Timișoara. Fiecare organizație își stabilește un profil, o misiune, o direcție pentru a știi exact ce poți să face și cu ce resurse. Noi nu ne vom implica niciodată în proiecte strict sociale. Nu vom împărți ajutoare, nu vom oferi asistență socială, pentru asta există serviciile publice pe care le plătim din taxe și impozite, nu putem să le înlocuim noi. Noi lucrăm cu comunitățile, încercăm să le dezvoltăm, lucrăm individual cu oamenii pentru a-i ajuta să își găsească loc de muncă, lucrăm cu anumite structuri pentru a fi mai puțin discriminatorii. Ajutăm elevii, studenții să își depășească condiția și să crească. Am intrat cu această abordare în zonele în care am știut că se poate face ceva”, spune Florin.

Proiectele țintite pe comunitățile de romi, pot să pară majorității discriminatorii. Lumea spune deseori:„Iarăși pentru romi?” „Aceasta e percepția celor mai puțin informați care nu observă discrepanțele. Când pui cap la cap părerile a mii de oameni care nu au decât o perspectivă limitată rezultă stereotipul, prejudecata și discriminarea. Statul este cel care trebuie să vină și să vadă că este o deficiență școlară în comunitățile de romi. Ce se întâmplă pe termen lung cu acești copii? Le vor da ajutor social? Nu ar trebui să îi fac cumva să meargă la școală, la liceu și apoi să își găsească ceva de lucru pentru a plăti ulterior taxe? Problema este că nici statul nu este o entitate abstractă care gândește corect. E făcută tot din oameni, care vin tot cu prejudecățile lor. Proiectele pentru romi și pentru neromi ar trebui să meargă mână în mână, iar acolo unde este un decalaj, statul ar trebui să intervină. Noi am încercat ca programele noastre, deși sunt direcționate către comunitățile de romi să includă restul comunității. Mergem pe abordarea de dezvoltare comunitară prin procesul de facilitare comunitară, un proces clasic în care te duci în comunitate, în care vorbești cu toată lumea, afli de la toți care sunt problemele și ce ar trebui să se schimbe și încet, încet, prin cei mai importanți oameni creezi grupuri de inițiativă, iar oamenii încep să lucreze împreună. Grupul de inițiativă este cel care propune și ia decizii cu comunitatea, decizi care se pun apoi în practică. Soluția a fost să îi pui împreună pe romi cu neromi, să se cunoască și să lucreze împreună. În momentul în care lucrezi cu cineva, începi să îl cunoști. Nu îți mai e frică de ceea ce cunoști. Așa încet, pas cu pas, lucrurile se ajustează. Dacă ne uităm la statisticile naționale în ceea ce privește discriminarea în România, vedem că oamenii sunt de acord ca romii să aibă cetățenie română, să locuiască în același oraș cu ei. Pe măsură ce se apropie întrebarea de tine, cu atât crește respingerea. Nimeni nu vrea să fie coleg de muncă cu un țigan, cu un rom. Când ajunge întrebarea la familie, acolo se vede realitatea. 90% nu ar fi de acord să intre o persoană de etnie romă în familie. Aceasta e realitatea”, spune Florin.

De unde vine discriminarea?

Istoric, avem această discriminare pronunțată pentru că vorbim de 160 de ani de la dezrobire și încă 500 de ani de robie. „Sunt 660 de ani. Când s-au dezrobit romii au primit compensații cei care i-au deținut. Acestea sunt realități pe care lumea nu le cunoaște, care nu au fost predate la școală. Eu constat o realitate urâtă. Autoritățile gândesc din patru în patru ani. Ce se întâmplă în rest, nu interesează pe nimeni. Banca Mondială a făcut un studiu prin care s-a ajuns la concluzia că România pierde 860 de milioane de euro anual din PIB, prin neincluziunea romilor. Atât nu ajunge în bugetul României pentru neintegrarea acestui grup. Dacă statul tot pierde 860 de milioane de euro pe an, oare nu ar trebui să investească măcar 20 pe an în educație? ONG-urilor sunt câinele de pază al acestor comunități. Unele acționează și sancționează toate neregulile, altele mai puțin”, spune clujeanul.

Foto: Dan Bodea

Foto: Dan Bodea

O comunitate exemplu

Florin consideră cu nu există comunități care pot fi date ca exemplu, pentru că în fiecare comunitate vom găsi și pădure și uscături. Și totuși… „Noi am lucrat în urmă cu zece ani în diferite sate, după un model american, cu facilitare. Am lucrat trei ani într-o localitate din Sibiu. Nemșa. E un sat cu rămășițe săsești. Romii s-au adaptat destul de bine la viața nemțească. Și-au făcut cu sprijinul nostru o asociație locală. Cristi Hetea care este acum la Agenția Națională pentru Romi pe regiunea Cluj a fost facilitator. La Nemșa am lucrat trei ani noi. După aceea, am devenit parteneri cu organizația Heifer. Ei au un program de dezvoltare economică cu ajutorul animalelor”, spune Florin.

Cum funcționează proiectul? O familie săracă primește o vacă, are grijă de ea. Când vaca va avea primul vițel, îl va da altei familii sărace. „De când li s-a prezentat proiectul, oamenii din Nemșa au gândit în perspectivă. Oamenii au fost foarte serioși, au lucrat. Ne-am dus în comunitatea respectivă cu capre. De ce capre și nu vaci? Caprele sunt mult mai independente și necesită mai puțină îngrijire. Dacă în primul an s-au dus 80 de capre, care s-au împărțit, nu s-a dat una singura la familie, acum efectivul de capre ajunge la 2.000, după ani de zile. Oamenii au punct de colectare și o relație bună cu firmele care vin și cumpără laptele. Dar întregul proces a durat ani de zile. În primul an toată lumea era încântată, până când a venit momentul adevărului crud: nimeni nu dorea să cumpere lapte de la romi. Oamenii au învins prejudecățile continuând să muncească. Acesta poate fi considerat un exemplu de succes, dar a durat. Am lucrat noi trei ani pe dezvoltarea comunității rome și nerome. Comunitatea a decis cine a luat caprele, nu noi. Comunitatea a stat cu ochii pe ei. Dezvoltarea economică a venit în timp. Tot procesul a durat 10 ani. Noi nu mai lucrăm acolo, nu mai trebuie”, povestește Florin.

În ultimii patru ani, centrul a lucrat și pe fonduri structurale: a făcut facilitare comunitară, cursuri  de dezvoltare anteprenorială, i-a ajutat pe oameni să își facă un PFA, pe alții să își certifice calitățile de formare.

„A spune că cineva nu vrea să muncească este o prostie, a spune că cineva nu vrea să își vadă copilul bine, e o prostie. Pe de altă parte dacă într-o familie nu există educație, cultură, șansa de a fi împins către educație sunt reduse. Am văzut programul anti-sărăcie. Așteptăm să vedem ce se va pune în practică. S-ar putea să fie o schimbare de paradigmă bună. Cum putem schimba percepția asupra romilor? Doar schimbăm realitatea. Presa, media, reflectă ceea ce vede. Omul vorbește despre ceea ce vede. Avem o percepție inspirată de o realitate. Eu nu pot să spun că acest copil e curat, când îl văd că e murdar. Nu pot să zic că omul acesta vrea să muncească dacă nu are o slujbă. Nu pot să spun că romii sunt cei mai cinstiți oameni din lume când văd la televizor că fură din buzunare. Am o realitate pe care o percep și ea e reflectată într-un anumit mod. Nu am cum să schimb asta, dacă nu schimb realitatea”, consideră Florin.

La Jucu, toți romii lucrează

În județul Cluj există o comună în care toată lumea muncește, o comună fără niciun asistat social care să facă muncă în folosul comunității. Cum s-au integrat romii din Jucu pe piața muncii? „Totul a venit de la sine, prin crearea locurilor de muncă. Nu avem probleme cu romii aici. Avem într-adevăr zece familii, dar sunt înregistrați în mod oficial ca români. Lucrează, s-au integrat. Două familii lucrează la Ecolor, iar alte trei persoane la Bosch, la curățenie. Restul lucrează în alte domenii. Nu avem deloc probleme cu romii la Jucu. Nu am avut nici un program special dedicat acestora, totul a venit de la sine”, a declarat pentru Transilvania Reporter, Dorel Pojar, primarul comunei Jucu. Comuna s-a dezvoltat în ultimii ani într-un ritm extrem de alert datorită firmelor care au ales să se „instaleze” aici, în parcul Tetatom 3, după plecarea Nokia.

Citiți și: Comuna fără niciun asistat social


Publicitate

1 Comentariu

  1. V.M. spune:

    Cat inca traim intr-o tara in care legionarismul a facut furori in perioada Romaniei Monarhiste, iar astazi unii fanatici inca mai pomenesc numele acelui dement de “capitan” (fireste, fara studii inalte militare), dar mai ales numele altor fiare demente care au pasit pe pamant, inseamna ca orice teorie care ar incerca “integrarea” grupului tinta in societatea “neprihanita” a tarii noastre, este sortita esecului. Romanii sunt, la fel ca majoritatea europenilor, rasisti, extremisti si cu o viziune “larga” cat gaura acului. De la primul rustic si pana la cel mai inalt ‘telectual, toti sunt rasisti si te condamna aspru pentru simpatia fata de romi. Nu putem schimba o mentalitate colectiva, impamantenita intr-o societate defecta, bolnava si plina de refulati.

Postaţi un comentariu