Campionii tenisului românesc. În rolul principal: Simona Halep

Simona Halep, după câștigarea Openului de la Doha, ocazia cu care la acea vreme românca primea cel mai mare premiu din cariera ei.

Sunt destul de puține momentele în care inimile românilor bat la unison, în care toți se unesc și respiră la fel, în care susțin aceleași idei. Sau ideal. Iar acele momente sunt, fără excepție, atunci când un român reușește să se ridice, prin forțe proprii, deasupra tuturor, să se remarce în afara țării și să ne insufle un sentiment de mândrie. Au fost momentele când Naționala de fotbal juca excepțional în campionate mondiale, sau când se intona imnul României pentru niște fetițe cu mâini albe de talc, ce ocupau tot podiumul după câte un concurs de gimnastică.

De data aceasta, a fost puțin diferit – nu a fost nici fotbal, nici gimnastică, ci tenis, un sport unde românii nu au mai avut surprize, speranțe și campioni, de câteva decenii.

Un campion la patru decenii

Simona Halep este numele care i-a adus pe români din nou în fața ecranelor, cu sufletul la gură, după atâția ani. Au urmărit-o pasionații tenisului, dar și oameni care știu puține despre acest sport. La urma urmei, cât de des am avut un reprezentant într-o asemenea finală, o finală a unui turneu de mare anvergură, precum Roland Garros? Răspunsul este: unul la aproximativ patru decenii. Simona e abia a doua minune a tenisului românesc, după ce Virginia Ruzici (care este și impresarul lui Halep, din 2008) a obţinut un titlu la Roland Garros în 1978.

În anii 70 – 80, vedete erau Ilie Năstase și Ion Țiriac, un cuplu care făcea senzație în meciurile de Cupă Davis. Din păcate, însă, în ciuda popularității și a faptului că s-au calificat în trei finale, în anii 1969, 1971 şi 1972, nu au reușit să câștige niciuna. Totuși, perechea a câştigat trei titluri de Mare Şlem în Franţa, Anglia, SUA – şi a pierdut două finale. La dublu mixt, Ilie Năstase a obţinut 2 titluri la Wimbledon alături de Rosemary Casals.

Individual, Ilie Năstase a fost numărul 1 mondial, fiind și singurul român care se poate lăuda cu o asemenea performanță. În 1972, Năstase a obţinut marele titlu la U.S. Open, iar un an mai târziu, pe cel de la Roland Garros. A ajuns și în finală la Wimbledon şi, din nou, la Roland Garros, tot prin anii `70.

Epoca fetelor

În afară de Năstase și Țiriac, puțini tenismeni români s-au mai remarcat, și au făcut-o meteoric, adică au punctat câte o victorie și cam atât. Victor Hănescu a ajuns până în sferturile de finală ale Roland Garros-ului din 2005, cea mai bună performanţa realizată până de curând, dar a pierdut  în faţa lui Roger Federer.

Andrei Pavel este un alt jucător care a adus speranțe românilor, după ce i-a dat ceva emoții lui Andre Aggasi în meciul din primul tur al U.S. Open-ului din 2006. Aggasi a câștigat până la urmă, dar numai după patru seturi, dintre care trei la tie-break. Totuși, nici Pavel nu a avut apoi victorii notabile.

Apoi, părea că o generație nouă și talentată din România vine puternic spre a cuceri lumea tenisului. A tenisului feminin, mai exact. La începutul lui 2012, România avea şapte tenismene în primele 100 ale lumii, dintre care patru în Top 50, doar Rusia şi SUA având mai multe.

Explicația dată de specialiști pentru această situație este că, în tenisul feminin, ascensiunea e mai uşoară, concurenţa nu e la fel de mare, iar fetele se retrag mai devreme.

 

Româncele în tenisul mondial

Din 2008 încoace, româncele au cucerit tot mai mult teren, făcându-și loc în clasamentul WTA. Sorana Cîrstea a spart gheața în 2008, luând un titlu la Tașkent – chiar dacă a rămas singurul din cariera sa; Sorana, numărul 26 mondial, a jucat finale în 2007 la Budapesta și în 2013 la Toronto și are în palmares patru titluri la dublu, precum și alte patru finale jucate.

Apoi a apărut Alexandra Dulgheru (133 WTA), care a reușit o dublă victorie la Varșovia, în 2009 și 2010, dar are și două finale de dublu. Tot în 2009, Raluca Olaru (66 WTA la dublu) s-a calificat în finală la Bad Gastein (Austria), dar a pierdut-o; se poate lăuda, însă, cu trei titluri la dublu și alte trei finale jucate.

Monica Niculescu (76 WTA) a câștigat în 2013, la Florianopolis (Brazilia), și a jucat două finale la Luxemburg (2011, 2012). Monica Niculescu s-a remarcat mai ales la dublu, unde a câștigat patru titluri și are alte nouă finale jucate.

Irina Begu (89 WTA) are un singur titlu WTA câștigat în 2012, la Tașkent, dar a jucat și două finale, la Marbella și Budapesta, ambele în 2011. Ea are în palmares și trei titluri la dublu, pierzând alte două finale. Alexandra Cadanțu (81 WTA) s-a calificat în două finale pe care le-a jucat, una la simplu (Monterrey, 2012) și alta la dublu.

Ascensiunea Simonei Halep

Simona Halep (3 WTA) a început cu trei finale pierdute, la Fes (2010, 2011) și Bruxelles (2012), după care au venit cele șapte victorii la rând (Nurnberg, ‘s-Hertogenbosch, Budapesta, New Haven, Moscova și Sofia în 2013, Doha în 2014), iar luna trecută a jucat finala de la Madrid, pierdută chiar în fața Mariei Șarapova, adversara care a învins-o și în finala de la Roland Garros.

2013 a fost cel mai bun an al carierei Simonei, căci a câștigat șase turnee și a urcat 36 de poziţii în clasamentul mondial feminin, de pe 47 pe 11. Pe lângă toate acestea, pe lângă faima dobândită, pe lângă trofeele şi banii câştigaţi (peste 1, 2 milioane dolari), pentru ea, 2013 a fost anul în care a redescoperit plăcerea de a juca şi bucuria pe care i-o aduce tenisul – un aspect pe care îl punctează în fiecare interviu și care, cel mai probabil, stă la baza succesului său amețitor din ultimele luni.

Punctul culminant al carierei sale (de până acum) a fost finala jucată la Roland Garros împotriva Mariei Sharapova, locul 8 WTA şi cap de serie numărul 7. Simona Halep a fost învinsă cu scorul de 6-4, 6-7 (5), 6-4, în meciul despre care presa a scris că a fost cea mai echilibrată şi cea mai spectaculoasă finală din ultimii 13 ani. A fost pentru prima oară, din 2001, când finala feminină a French Open s-a disputat în trei seturi. În fața tenisului extraordinar jucat de cele două sportive, cei aproape 15.000 de spectatori – mulţi dintre ei români – din tribunele arenei Philippe Chatrier au aplaudat de multe ori în picioare. La final, numele Halep a fost scandat la scenă deschisă și a fost pe buzele tuturor, jurnaliști și spectatori ori telespectatori. Pe lângă acestea, Halep primește 1300 de puncte WTA și un cec în valoare de 825.000 de euro, în urma finalei.

 

Premisele nașterii unui campion

După ce în ultimul an am văzut un parcurs fantastic al tinerei din Constanța, parcă ne-am obișnuit tot mai mult cu succesele ei și așteptăm tot mai mult. Prea puțin am citit despre cum a ajuns ea la aceste performanțe, despre sacrificiile făcute, despre copilăria fără păpuși, despre adolescența petrecută în săli de antrenament și pe terenul de tenis.

Performanțele se obțin numai atunci când sunt îndeplinite o serie de condiții, care țin în primul rând de sportiv, dar și de oamenii de lângă el. Talentul este necesar, însă și disciplina, ambiția, disponibilitatea de a munci, condiția fizică, forța mentală, pentru a face față presiunii. Din ceea ce povestesc primii antrenori ai Simonei și chiar tatăl ei, aceasta a fost mereu foarte emotivă, plângea înaintea meciurilor de multe ori, astfel că a avut mult de lucrat și pe acest aspect, nu numai pe calitățile fizice. Nu în ultimul rând, tenisul fiind unul dintre cele mai scumpe sporturi, este nevoie și de o mică avere pentru a susține, timp de câțiva ani, un viitor campion. Iată că, din toate aceste puncte de vedere, Simona Halep a fost și norocoasă, pentru că a putut să își valorifice talentul.

Suport moral și material

Tatăl Simonei Halep a fost cel care și-a îndreptat copiii spre sport. El însuși a fost fotbalist, însă nu a reușit să treacă mai departe de divizia D. Primul a fost dus la tenis fiul cel mare, însă nu s-a arătat foarte pasionat și a renunțat, la 11 ani. Între timp, însă, Simona asista la antrenamentele fratelui și alerga după minge, atrăgând atenția antrenorilor. Aceștia i-au pus racheta în mână la 5 ani, când era doar un pic mai mare decât respectivul obiect. La şapte ani, reușea toate loviturile, iar de la opt au început primele concursuri, primele finale jucate şi primele turnee câştigate.

La 15 ani, Simona a început să primească și sprijin financiar, de la Corneliu Idu, un afacerist care în 2002 a înfiinţat o şcoală de tenis în Constanţa, Tenis Club Idu. Așadar, cu suport moral și material, Halep a putut să participe la turneele de Grand Slam, iar în iunie 2008, când nici nu împlinise 17 ani, a punctat prima performanță majoră: titlul la Roland Garros şi locul 1 mondial. Atunci i-a atras atenţia şi Virginiei Ruzici, care a văzut în ea potenţial de Top 10 mondial și a luat-o sub aripa ei.

”Recital în tenis”

Simona Halep a devenit cunoscută în 2013, când atenţia presei a început să se îndrepte tot mai mult către ea, la turneul Internazionali BNL d’Italia de la Roma, unde a avut un parcurs neaşteptat: din calificări, a ajuns până în semifinale, unde-a fost oprită de Serena Williams, câştigătoare a 17 turnee de Grand Slam la simplu şi 13 la dublu. Pe drumul spre semifinale a trecut de trei jucătoare de Top 20, printre care şi de poloneza Agnieszka Radwanska, una dintre cele mai temute din circuit şi a patra jucătoare a lumii.

„Acolo a fost declicul. După ce am bătut-o pe Radwanska, ceea ce mi se părea imposibil. De atunci am crezut că pot mai mult”, spunea Simona, într-un interviu ulterior. Într-adevăr, după acel moment, tânăra din Constanța a fost de neoprit. Presa nu contenește să îi laude jocul frumos, inteligent, solid, spectaculos şi complex, tehnica, loviturile curate.

Iar tatăl său, Stere Halep, concluzionează cu mândrie: „Când o să joace degajat, ca la antrenamente, o să dea recital în tenis, cum făcea Nadia la aparate”. Stăm cu ochii, așadar, pe Simona Halep.

 

Î

Campioanele românce de la Roland Garros
n timp ce toată România stătea cu sufletul la gură și cu ochii pe Simona Halep, alte două românce înregistrau un succes, cu doar câteva ore înainte de finala Halep – Sharapova: tenismenele Ioana Ducu şi Ioana Roşca au câştigat finala Roland Garros la dublu, la junioare, în fața perechii formate din Catherine Bellis (SUA) şi Marketa Vondrousova (Cehia). Ioana Ducu are 18 ani, iar Ioana Roşca, 17 ani. Așadar, speranțe încă există.

 

 

”Românca a câștigat inimile publicului”

Victoria Simonei Halep a avut efecte secundare neașteptate: cel mai vehement tabloid britanic împotriva românilor nu a mai contenit cu laudele și chiar a acuzat-o pe Sharapova de ”tactici dubioase”, iar pe arbitru de neprofesionalism, pentru că nu a penalizat-o pe aceasta când trăgea de timp în mod vizibil.

„Maria Sharapova a câştigat cel de-al doilea Grand Şlem francez sâmbătă, dar românca Simona Halep a fost cea care a câştigat inimile publicului de la Roland Garros, după ce a împins-o pe rusoaica de 27 de ani pe marginea înfrângerii”, scriu jurnaliştii britanici. „ Sharapova a fost nevoită să folosească toată experienţa şi abilităţile de luptă – plus câteva tactici dubioase de a trage de timp – pentru a obţine victoria într-un meci care s-a întins pe mai bine de trei ore într-o după-amiază toridă. Deşi i-a lipsit varietatea, meciul a fost unul bun, pătat doar de arbitrajul slab al francezului Kader Nouni, care nu a reuşit să pună capăt felului în care Sharapova trăgea de timp, forţând-o astfel pe româncă să-şi ajusteze ritmul de joc”, continuă „Daily Mail”. „ Sharapova, care a avut nevoie de opt minute pentru a-şi schimba rochia după ce a pierdut al doilea set, a continuat aşa timp de două ore şi 24 de minute înainte ca Nouni s-o avertizeze într-un final că trage de timp între puncte”, scriu jurnaliştii britanici.

 

 

Operația controversată

Succesele și talentul româncei le-a deturnat tuturor atenția și de la acel amănunt ”senzațional” pe care obișnuiau să îl scoată în față, faptul că Halep a trecut printr-o operație de micșorare a sânilor. În 2009, când nici nu împlinise 18 ani, Simona avea deja probleme cu spatele, iar medicii au fost de acord cu ea: procedura era necesară, chiar dacă nu ar fi fost sportivă, căci greutatea în plus îi întârzia viteza de reacţie şi îi îngreuna deplasarea pe teren, cauzându-i şi probleme la coloană. Decizia de a se opera nu a fost, așadar, una luată pe considerente estetice, ci medicale. A trecut printr-o operație de opt ore, nu foarte simplă, însă Halep spune că a meritat. Dacă este întrebată în conferinţe şi interviuri, răspunde mereu că a fost o decizie bună pentru cariera ei, dar și-ar dori ca presa să nu mai discute atât de mult despre acest aspect. În ultima vreme, jurnaliștii au alte lucruri de scris despre românca Simona Halep, deci subiectul ar putea să dispară, în sfârșit.

 

 


Publicitate

Postaţi un comentariu