Călin Mureșan, actor la Teatrul „Puck”: „În meseria aceasta, satisfacții materiale nu prea sunt, astfel că rămân cele interioare”

Călin Mureșan / Foto: Amalia Cărăuș

Călin Mureșan este actor la Teatrul de Păpuși „Puck” de 21 de ani. A venit din Jibou la Cluj, cu gândul de a studia Facultatea de Construcții de Mașini și de a deveni inginer. Lucrurile s-au schimbat pe parcurs: printr-o întâmplare a ajuns să facă ceea ce face și astăzi, să aducă bucurie în lumea copiilor.

După trei ani de politehnică, și-a dat seama că ingineria nu-i va aduce satisfacția interioară de care are nevoie și a renuțat. A dat un concurs la Teatrul de Păpuși pentru postul de actor și a fost acceptat, iar de atunci totul s-a schimbat. Familia și prietenii l-au susținut, știau că actoria este mult mai aproape de felul lui de a fi și că aici va fi în elementul lui. Călin nu regretă deloc decizia luată pentru că ea l-a ținut departe de rutină și de plictiseala cotidiană.

„Există rutină în toate meseriile, la fel și în cea de actor. Doar că aici nu e atât de  ‹‹rutinată››. Trebuie să vii la spectacol la o oră stabilită, să îți pregătești păpușile, să te îmbraci de spectacol, să te pregătești. Dar lucrurile se mai schimbă: ai alte obiecte, joci alt spectacol, sunt alte condiții, altcumva te simți tu și altfel reacționează publicul. Nu prea se repetă exact același scenariu ca în ziua anterioară și asta pentru că publicul este de fiecare dată altul” spune Călin.

Un actor de teatru de păpuși nu este un simplu interpret, el trebuie să se exprime prin intermediul unor obiecte, trebuie să le însuflețească pentru a transmite stări și povești. Publicul, format în principiu din copii, este unul mai dificil, tocmai pentru că simte deschiderea sau, din contră, ezitarea actorului și se exprimă liber față de ceea ce a văzut.

„Am o satisfacție mai mare jucând pentru un public format din copii, pentru că îmi sunt foarte dragi, sunt speciali față de adulți. Noi suntem mai snobi, dacă mergem la teatru, desigur, nu ne ridicăm din scaun până se termină spectacolul sau nu vorbim cu vecinii, pentru că astea sunt regulile. Ei bine, un copil nu face lucrul ăsta. Dacă nu-i place, se ridică sau comentează, vorbește cu ceilalți. Copilul e foarte sincer, adultul în schimb se ferește. De asta e dificil, într-un fel, pentru că ei simt foarte repede sinceritatea și trăirea ta. Dacă nu l-ai convins, n-o să se prefacă, nu va râde doar pentu că râd ceilalți. Dar dacă le place, reacționează și intră în jocul tău, îți răspund sau te întreabă, deja vor un dialog cu tine, lucruri care nu prea se întâmplă în lumea adulților. Copiii decid pe moment dacă e ok sau nu, din reacțiile lor poți să-ți dai seama dacă ți-ai făcut bine treaba și i-ai prins în jocul tău.” povestește actorul.

Unul dintre avantajele meseriei de actor este faptul că mereu călătorești, mergi în turnee, experimentezi culturi diferite și interacționezi cu diverși oameni. Dacă în cazul adulților poveștile sunt percepute mai greu, din cauza experiențelor personale, a culturii sau a problemelor care nu le permit să evadeze într-o lume a imaginarului, copiii sunt pregătiți oricând să învețe și să simtă ceva nou. Astfel de spectacole reprezintă câștiguri atât pentru actori, cât și pentru spectatori.

„Am avut privilegiul să văd multe țări și multe festivaluri, am fost, de exemplu, în America, Spania, Italia, Ungaria, Austria. Am amintiri frumoase de acolo pentru că vezi ce se întâmplă pe viu și în alte țări, iar pentru un actor e benefic, te motivează. Pentru că altfel, rămânem noi în sătucul nostru și credem că e minunat ce facem, că suntem cei mai buni. E diferit, dar frumos. Îmi amintesc că am jucat Cenușăreasa în Madrid, în limba română, dar am introdus și expresii și cuvinte în spaniolă. A existat bariera de limbaj, dar dacă povestea este universală, ea va fi înțeleasă. Copiii sunt copii, sunt universali. Dacă ai reușit să îi faci să înțeleagă ce exprimi tu, sunt acolo, sunt prezenți, reacționează” mai spune Călin.

Joacă pentru copiii din sate

În afară de turneele și festivalurile care au loc în alte țări, actorii Teatrului de Păpuși „Puck” joacă regulat și în sate în care copiii nu au des parte de spectacole de acest gen. Astfel, ei vor să ofere cât mai multor copii posibilitatea de a vedea o poveste vie, care se desfășoară chiar atunci în fața lor, să experimenteze niște trăiri deosebite față de rutina zilnică și să trăiască într-o altă lume timp de aproape o oră.

„Implicarea emoțională a copiilor din sate este mult mai profundă, sunt un pic mai puri, se bucură din tot sufletul, participarea lor este altcumva. Poate sunt puși pentru prima dată în situația de a se afla în mijlocul unei povești, nemaitrăind experiența asta. Au fost momente când bunicuțe de 70 de ani au venit cu nepoții și au stat la spectacol pentru că nu au văzut niciodată un teatru de păpuși. Și alta e satisfacția ta când joci în fața celor care n-au mai văzut așa ceva, e o bucurie mult mai mare, eu așa o simt. E greu să vorbești despre acea sclipire din ochii unui copil care n-a mai văzut niciodată un spectacol de teatru de păpuși, sunt sentimente pe care nu poți decât să le vezi și să le simți. Totdeauna îmi aduc aminte de un spectacol, Capra cu trei iezi, care se juca la paravan. Copiii stăteau în față și nu ne vedeau pe noi, actorii. La sfârșit, am ieșit la aplauze cu păpușile pe mână. Nu pot să vă descriu starea lor, erau uimiți, nedumeriți, aplaudaseră până atunci, iar când am apărut în  față s-au oprit din bătaie și se uitau la noi, apoi la păpuși. Ne-am dat seama atunci că ei chiar credeau că păpușile sunt vii. Și acum am senzația că i-am dezamăgit, parcă, se vedea în ochii lor” mai povestește actorul.

Deși auzim tot mai des că generațiile s-au schimbat, iar copiii din ziua de azi nu mai sunt interesați de altceva decât de internet și televizor, la Teatrul de Păpuși spectacolele încă se joacă cu sala plină. Copiii simt toți la fel, au aceeași bucurie de a descoperi lucruri noi, chiar dacă acum sunt mai dinamici, se plictisesc mai repede, iar acest comportament poate reprezenta o provocare pentru cei care construiesc un spectacol. Acele 50 de minute în care puștii intră fascinați într-o lumea a poveștilor sunt rezultatul unui volum mare de muncă. Pentru a ajunge de la o idee până la spectacolul în sine, sunt necesare două-trei luni de pregătiri, atât în ateliere, pentru confecționarea păpușilor și a decorurilor, cât și la scenă, unde repetă actorii, regizorii sau sunetiștii.

„În meseria asta, satisfacții materiale nu prea sunt, astfel că rămân cele interioare: aplauzele, zâmbetele copiilor, fericirea adulților. Asta e rana care te duce mai departe și de asta vrei să mai joci și mâine, și poimâine, să te apuci de un lucru și mai greu, să fii și mai bun. Mi s-a întâmplat să văd și adulți mai fericiți decât copiii la spectacole, care nu au avut ocazia să se bucure de acest lucru la vremea lor. E minunat când reușești să faci și un om matur să iasă din starea lui. Nu e niciodată prea târziu. Spun tuturor să experimenteze trăirile astea efemere, de multe ori îți accesezi în suflet o stare deosebită față de ce se întâmplă în cotidian. Prin asta, trezim în sufletele adulților ușițe care nu au mai fost deschise de mult și scârțâie. În asta constă frumusețea teatrului: să acceseze ușițe la care nu prea umbli sau sentimente noi, stări diverse, pe care uităm să le acceptăm” declară Călin.

Actorul trăiește în efemeritate. Joacă o poveste pe care o exprimă altfel de fiecare dată, iar atunci când vede fericirea în ochii spectatorilor simte satisfacția și efectul muncii sale. Rezultatul acesta este dat doar de pasiunea pentru povești și oameni, ea nefiind pătată de interesul material. Iar singura reacție care contează este cea a publicului.

„Premiile sunt o recunoaștere, am fost mândru când le-am luat, dar atât, sunt o confirmare că am făcut un lucru bun. Asta nu înseamnă că am realizat ceva extraordinar, nemaiîntâlnit. După, trebuie să îmi iau munca de la capăt, cu alte roluri mai mici sau mai mari. În schimb, aplauzele sunt premii mai importante pentru mine. Dacă vezi un copil că zâmbește, vine lângă tine și îți spune numele, contează mai mult. Celelalte sunt deja lucruri materiale, subiective, care nu-mi plac, deși voi părea ipocrit în ochii unora. Dar eu nu mi-am dedicat munca juriului, criticilor, ci copiilor, nimic înaintea copiilor și a sentimentelor lor. Teatrul nu e o competiție. Privim de multe ori ca adulți din ochii adulților și uităm să privim din ochii copiilor” recunoaște actorul.

Un om cald, deschis, modest și sincer, care se prezintă scurt: „Sunt Călin și sunt actor la Teatrul de Păpuși”. Un om care ajută zi de zi oamenii să se vindece și să se elibereze prin povești, să nu uite să-și hrănească și sufletul.

Text: Amalia Cărăuș

Citiți și: Gabriel Apostol, „îmblânzitorul” de păpuși


Publicitate

1 Comentariu

  1. Lia Mladin spune:

    Suntem mandri, Caline, ca inca un jibouan face ce ii place cu adevarat si aduce bucurie in inimile tinere! Felicitari si multe realizari in continuare!

Postaţi un comentariu