Absurdul introdus prin lege: organisme modificate genetic în arii protejate

Proiectul privind aprobarea cultivării organismelor modificate genetic în ariile protejate de interes comunitar, sit Natura 2000, a devenit lege. Este vorba de legea numărul 226/2013 publicată în Monitorul Oficial. Astfel, Articolul I punctul 15, alineatul (4) al articolului 52 s-a modificat şi are următorul cuprins: „(4) În ariile naturale protejate, de interes comunitar, national şi internaţional este interzisă cultivarea plantelor superioare modificate genetic. Excepţie fac ariile naturale protejate de interes comunitar, sit Natura 2000, în baza avizului emis de Academia Română.”

Transilvania Reporter a publicat un amplu reportaj-anchetă despre cum va influenţa acest lucru agricultura romanescă şi potenţialul ecologic al României.
Spuneam atunci că votarea unui astfel de act legislativ vine pe fondul unui vid de informare privind beneficiile siturilor Natura 2000 şi pe nemulţumirea unor primari care s-au văzut în imposibilitatea de a folosi terenurile protejate în scopul unor construcţii. Deputaţii au adoptat legea fără să stea pe gânduri, iar preşedintele a promulgat-o deşi organizaţiile ecologiste din toată ţara au formulat un protest colectiv în acest sens.

Reţeaua Natura 2000 este o reţea europeană de zone naturale protejate care cuprinde un eşantion reprezentativ de specii sălbatice şi habitate naturale de interes comunitar. A fost constituită nu doar pentru protejarea naturii, ci şi pentru menţinerea acestor bogaţii naturale pe termen lung, pentru a asigura resursele necesare dezvoltării socio-economice.
La definirea acestor situri nu s-a plecat de la ideea unei protecţii stricte, care să interzică activitatea umană. Dimpotrivă, se considera că în foarte multe situaţii activităţile umane de gospodărire a resurselor naturale pot continua.

Suprafaţa totală a propunerilor de situri Natura 2000 (pSCI + SPA) reprezintă 17, 84% din suprafaţa României. O bună parte din aceste situri se suprapun peste ariile naturale protejate de interes naţional (parcuri naţionale, parcuri naturale şi rezervaţii).

„Noi am făcut tot posibilul să împiedicăm legea, dar zarurile erau aruncate. Acum vom da o dimensiune europeană protestului nostru, chiar am publicat un text în presa de acolo. Facem un apel la toate organizaţiile de mediu din UE să ne ajute, să ne susţină şi să caute soluţii. Este vorba de o ţară europeană, nici măcar aici nu se poate face orice! Dar de obicei ce se întâmplă în Est este mai puţin cunoscut cancelariilor europene şi publicului de acolo”, Attila Szocs, preşedinte Eco Ruralis.

Fragment de articol apărut în publicaţii UE

„Este inacceptabil faptul că politicienii români au aprobat această propunere lege, prin care OMG ar putea fi cultivate în zonele protejate definite de directivele europene”, declară Alexandru Riza de Greenpeace România care face referire la act și îl cataloghează drept „complet iresponsabil”.

Interesul fermierilor români față de OMG-uri este în scădere an de an. În 2013, au existat doar două companii care au practicat cultivarea porumbului modificat genetic în țară. Guvernul are, de asemenea, sentimente amestecate cu privire la acestea. Deși Ministerul Agriculturii a susținut OMG-urilor la dezbaterile anterioare în Comitete, Ministerul Mediului s-a opus.
Având în vedere că legea nu a fost dezbătută suficient cu ONG-urile de mediu și alte organizații interesate nu şi-au putut expune punctul de vedere, au făcut recurs la Președinția română pentru a solicita retrimiterea legii în Parlament.
Daniel Constantin, ministrul român al Agriculturii și Dezvoltării Rurale, a declarat pentru Green Report: „Nu știu nimic despre modificarea recent votată în Camera Deputaților prin care cultivarea OMG-urilor pot fi aprobate în arii protejate Natura 2000. Este important de aflat, în ce condiții a fost votată și ceea ce implică aprobarea ei”.

 


Publicitate

Postaţi un comentariu