Reprezentație dublă cu spectacolul ”Frumoasa din pădurea adormită” de Moș Nicolae la Teatrul Puck

Duminică, 6 decembrie, Teatrul de Păpuşi „Puck” a pregătit o surpriză pentru cei mici tocmai de Moș Nicolae. De la orele 11:00 şi 12:30, va avea loc premiera spectacolului „Frumoasa din pădurea adormită”.
Frumoasa din pădurea adormită, povestea prințesei Aurora  și a regatului vrăjit, ne vorbeşte despre o ursitoare rea, care doreşte să se răzbune pentru că nu a fost invitată la petrecerea dată în cinstea prinţesei. Aurorei  îi este ursit ca, în ziua în care va împlini şaisprezece ani, să se înţepe într-un fus şi să moară. Blestemul aruncat asupra micuţei prinţese este îndulcit de o ursitoare bună și aceasta nu va muri, ci va cădea într-un somn adânc împreună cu întregul regat. Prinţul sortit va dezlega vraja, iar sărutul lui o va trezi la viaţă pe frumoasa Aurora și pe toți ai ei.
Spectacolul de pe scena Teatrului Puck, în viziunea regizorală a lui Gabriel Apostol – actor al Teatrului Țăndărică din București și cadru didactic al Universității Naționale de Artă Teatrală și Cinematografică I.L. Caragiale – aduce  în atenția spectatorilor de toate vârstele o feerie, un basm îndrăgit al literaturii clasice universale, operă a lui Charles Perrault, o poveste despre bine și rău, despre destin, prietenie și iubire. Scenografia este semnată de Andra Ștefan și ilustrația muzicală de Dan Bălan. În distribuție:  Petre Băcioiu, Andra Ştefan, Călin Mureşan, Ionuţ Constantinescu, Frunzina Anghel, Angelica Pamfilie, Ramona Atănăsoaie, Andreea Bolovan, Adina Ungur.
 

Publicitate

Postaţi un comentariu