Nicolae Maniu, cel mai bine vândut pictor român: Trăiesc în Paris din banii pe care îi fac vânzând tablouri la Cluj

În anul 1983 s-a stabilit la Köln în Germania, iar din 1993 trăieşte la Paris. Spune că a plecat din România pentru că îşi dorea ca noaptea să aibă libertatea de a-şi cumpăra un pachet de ţigări pentru confortul existenţial. Are o fiică în vârstă de 34 de ani, medic în Elveţia, căreia niciodată nu i-a recomandat să îmbrăţişeze viaţa de artist. Mărturiseşte că nu cunoaşte boema artistică din Paris şi că francezii sunt destul de distanţi. La aproape două decenii de la prima sa expoziţie personală organizată la Muzeul de Artă Cluj-Napoca (1996), publicul va putea admira o selecţie de 92 de tablouri din colecţia muzeului, a artistului şi din 15 colecţii particulare din Germania şi România, semnificative pentru toate etapele sale de creaţie, inclusiv cea recentă, precum şi cinci sculpturi în bronz din anii de debut. Expoziţia va putea fi admirată în perioada 12 aprilie-25 mai, la Muzeul de Artă din Cluj.

Nicolae Maniu, s-a născut în Turda şi a absolvit în 1969 Institutul de Arte Plastice „Ion Andreescu” Cluj, secţia sculptură. A început să practice însă pictura, ajungând în scurtă vreme la o concepţie artistică proprie a spaţiului pictural pe care o va păstra pe întreg parcursul carierei sale. Începând cu 1971, a participat cu lucrări de pictură la multe expoziţii de grup regionale şi naţionale, şi mai apoi internaţionale.

Printre lucrările din expoziţie se regăsesc primul tablou în ulei al pictorului – o copie după Nicolae Grigorescu realizată de Nicolae Maniu la 15 ani, cel mai recent, creat în octombrie 2013 şi intitulat „Ultima cruciadă”, precum şi impresionantele „Poarta Purgatoriului”, „Sub semnul Vărsătorului”, „Vise interferente”, „Tentaţia convertirii” sau ”Capcana de îngeri”. La vernisajul expoziţiei sale, Nicolae Maniu aşteaptă sute de persoane. „Va fi un mare colaps”, a mărturisit artistul cu o zi înainte de evenimentul care marchează „Jubileul – Nicolae Maniu”.

„Dacă este cineva interesat din Bucureşti să vadă expoziţia, îl invit la Cluj”, Nicolae Maniu

La Muzeul de Artă din Cluj sunt reunite 92 de picturi şi cinci sculpturi, într-o expoziţie de amploare organizată în premieră în România. Tablourile provin atât din colecţia personală a artistului, cât şi din colecţii particulare din România sau Germania. „Aveam o responsabilitate morală faţă de clujeni care vorbeau de mine, dar care nu m-au văzut în original, nu în carne şi oase ci în pânză şi ulei”, a declarat artistul în cadrul unei conferinţe de presă. „Mă întreb ce proiecte să mai fac după expoziţie pentru că nu ştiu ce m-ar putea împlini mai mult. Mi-am împlinit cumva orgoliul dar şi satisfacţia că lumea în sfârşit îmi vede tablourile pe care nici eu nu le-am mai văzut de zeci de ani”, a mărturisit Nicolae Maniu.

Expoziţia de la Muzeul de Artă este o mini retrospectivă a picturilor artistului. Numărul aproximativ al lucrărilor sale ar fi de peste 600. „Tablourile mele care sunt expuse la Cluj sunt singurele pe care le am, altele nu mai am la Paris. Toate mi-s împrăştiate în lume, în galerii”, a explicat pictorul, spunând că la începtul carierei sale a detestat pictura. În timpul studenţiei a realizat câteva lucrări de sculptură pe care a reuşit să le păstreze şi pe care le-a turnat în bronz. În 1971, artistul a început să picteze. Despre însemnătatea apariţiei artistului în peisjaul picturii româneşti s-a vorbit destul de puţin în România ultimilor ani, fiind evidenţiat în schimb statutul său de „cel mai bine vândut pictor român”. „Se întâmplă nu numai în România, ci şi în Rusia, India, China, să existe categorii de oameni care după ce au maşini, avioane, vile, femei frumoase, să îşi dorească să pună ceva şi pe pereţi. Acest fenomen a izbucnit în lume după 2005. În Cluj există multe astfel de persoane care îmi cumpără lucrările”, a precizat artistul. Tablourile de dimensiuni mari ale lui Nicolae Maniu, vândute prin intermediul galeriilor au ajuns la preţul de 95.000-110.000 de dolari. Din acest preţ artistului îi revine de obicei 30%.

„Sunt târât în viaţă de propria mea operă”, Nicolae Maniu

Artistul Nicolae Maniu a răspuns câtorva întrebări adresate de Transilvania Reporter la puţine minute după încheierea conferinţei de presă:

Reporter: Cum vă inspiră Parisul din punct de vedere artistic?

Nicolae Maniu: Parisul are ceva în aer, are un magnetism. Am privilegiul acesta de a fi „refugiat” într-un oraş cu vibraţie. Am fost şi deprimat multă vreme, dar una este să fii deprimat în Paris şi alta să fii deprimat în Feteşti, să zicem. Locuiesc pe Rue Lafayette, dar poziţia mea este ca şi când aş sta la Continental, la etajul patru şi am in faţă nu Piaţa Unirii, ci o altă piaţă cu altă biserică. Eu pictez întodeauna în salon, pe persian, pictez ca un chirurg. Detest artiştii care spun că merg la atelier. De ce nu merg la fabrică să picteze? Trebuie să stai în casă pentru a-ţi vedea tot timpul tabloul. Eu de obicei pictez noaptea. Pe la 4-5 mă opresc, îmi beau sticla de vin zilnic. Foarte rar ies în localuri deoarece au devenit neobrăzat de scumpe şi nu poţi fuma.  Adun lumea la mine, de obicei.

Îţi trebuie bani ca să trăieşti cât de cât confortabil în Paris., cel puţin 4000-5000 de euro pe lună, din care să îţi achiţi chiria şi alte impozite.  Ca să faci asta dintr-o meserie ca a mea îţi trebuie curaj şi un pic de geniu. Sunt peste 27.000 de artişti în Paris înscrişi la Maison des Artistes, care majoritatea trăiesc exclusiv din arta lor.

R: Cum aţi răspunde propunerii de a deschide o galerie de artă în Cluj-Napoca?

N.M. A deschide o galerie în Cluj este foarte uşor, însă a o întreţine este mai greu. Nu există public pentru a ţine o galerie pentru că cine vrea să cumpere o lucrare merge direct la artist. În plus, mulţi românii cumpără de la licitaţiile Artmark. Totuşi, e fenomenal că la Cluj nu există o galerie de artă unde artiştii să poată expună.

R: V-aţi gândit vreodată să înfiinţaţi o şcoală de pictură fie în Paris, fie la Cluj?

N.M.: Am fost solicitat să predau, să fac o şcoală de pictură şi undeva este păcat că nu transmit ceea ce am învăţat eu prin experienţă. Poate dacă mă repatriez, pentru că am de ceva vreme acest gând, voi face ceva în sensul acesta. Am consumat Parisul, am o vârstă şi dacă mi se întâmplă ceva acolo nu am pe nimeni care să îmi bată la uşă să vadă dacă trăiesc, de aceea mă gândesc tot mai serios să mă întorc în România.