Feng Shaozhong, directorul Institutului Confucius:Următorii doi ani pe care îi petrec în Cluj sunt decizia mea

Institutul Confucius sărbătoreşte joi 64 de ani de la stabilirea relaţiilor diplomatice dintre România şi Republica Populară Chineză/Foto: Cristina Beligăr

În data de 10 octombrie Institutul Confucius îi invită pe clujeni de la ora 18:00 în Auditorium Maximum să ia parte la Ceremonia de celebrare a 64 de ani de la stabilirea relaţiilor diplomatice dintre România şi Republica Populară Chineză. Cu această ocazie, două delegaţii din China au fost invitate la Cluj pentru realiza un spectacol de arta tradiţională orientală, muzică, dans, şi wushu.

Acesta este doar unul dintre evenimentele pe care Institutul le organizează în această toamnă pentru toţi cei interesaţi să intre în contact cu tradiţia şi cultural chineză. “Suntem prezenţi aici în Cluj de aproape patru ani şi la fel ca anul trecut scopul nostru este ca tot mai mulţi români să viziteze Institutul, să cunoască mult mai multe despre civilizaţia orientală, despre tradiţia şi cultura chineză. Dacă vor să aprofundeze ceea ce învaţă teoretic la noi, oamenii au ocazia să o facă vizitând China prin programele de burse sau prin taberele de vară pe care le organizăm anual”, a precizat Feng Shaozhong, directorul Institutului Confucius din Cluj-Napoca. Dacă în anul 2009, la înfiinţarea lui în Cluj, Institutul Confucius a prezentat interes pentru aproximativ 160 de persoane, care doreau să se înscrie la cursuri, în anul academic 2012-2013 au existat 1300 de persoane interesate de limba şi cultura chineză care s-au înscris la Institut şi la Facultăţile din UBB sau centrele pentru elevi unde se studiază limba chineză.

Feng Shaozhong este director al Institutului Confucius din Cluj-Napoca de la deschiderea lui în anul 2009/Foto: Cristina Beligăr

Feng Shaozhong este director al Institutului Confucius din Cluj-Napoca de la deschiderea lui în anul 2009/Foto: Cristina Beligăr

Oraşul oamenilor educaţi

Feng Shaozhong este director al Institutului Confucius din Cluj-Napoca de la deschiderea lui în anul 2009 şi, de curând, şi-a manifestat dorinţa de a rămâne în continuare în următorii doi ani la conducerea Institutului. “Nu ştiam foarte multe despre această ţară înainte să vin aici, cunoşteam anumite detalii despre UBB şi auzisem despre gimnaştii şi muzicienii care proveneau din România. Cu toate acestea, îmi place Cluj-Napoca şi locuiesc deja de patru ani în acest oraş. Am cunoscut persoane foarte amabile şi nu am avut probleme de comunicare. De asemenea, am încredere în oamenii de aici şi Clujul mi se pare un oraş foarte sigur. Spre exemplu, merg destul de des în Bucureşti, însă mi s-a întâmplat să fiu înşelată de şoferii de taxi, ceea ce în Cluj nu am păţit vreodată. Am observat că oamenii aici sunt mult mai educaţi”, consideră Feng Shaozhong. În România directoarei Institutului Confucius îi displace birocraţia. „În China înainte de anumite reforme era tot aşa şi de aceea ştiu că astfel de schimbări necesită timp. Am încredere în viitorul României şi de aceea mi-am prelungit contractul. Următorii doi ani pe care îi petrec în Cluj sunt decizia mea”, afirmă Feng Shaozhong. La plecarea din Cluj-Napoca, Feng Shaozhong va continua să profeseze la Univeristatea de Ştiinţă şi Tehnologie din Zhejiang. În fiecare an aceasta merge de trei ori în China, însă tot de atâtea ori îi este dor să se întoarcă în România. Anul trecut, directorul Institutului Confucius a început să înveţe şi limba română, însă admite că încă îi este destul de dificil să vorbească româna cursiv.

Exerciţiu psihologic

Institutul Confucius din cadrul Universității Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca oferă publicului clujean în primul semestru al anului academic 2013-2014 o serie de cursuri de limbă chineză, caligrafie şi pictură chinezească şi Taichi, iar anul viitor va fi organizată o expoziţie cu toate lucrările de caligrafie şi pictură ale studenţilor înscrişi la Institut. „A învăţa caligrafia chineză nu înseamnă doar exerciţiu practic, ci şi psihologic. Te educă să fii răbdător şi îţi educă atât mintea cât şi corpul. Exersând caligrafia chineză înveţi să apreciezi această artă. La început aveam foarte mulţi studenţi înregistraţi, însă la mijlocul cursurilor dintr-un motiv sau altul abandonau. Cu toate acestea, la sfârşitul unui semestru avem câte un grup de 10-13 studenţi care continuă pregătirea. Mai sunt şi cazuri când unii revin din al doilea semestru pentru a lua parte la cursuri”, povesteşte Feng Shaozhong.

Vizitând China

Institutul pe care aceasta îl conduce a primit o Medalie de Excelenţă la nivel mondial, care îi confirmă performanţele între alte 900 de institute şi centre Confucius din 108 ţări. În ultimii patru ani Institutul Confucius din Cluj a trimis în tabere de vară studenţi, elevi şi profesori pentru a petrece două săptămâni în China. În total au fost trimise aproape 100 de persoane în China înscrise la Institut, precum şi o parte din studenţii UBB. Toţi cei care se întorc povestesc experienţele deosebite dintr-o ţară mult diferită faţă de cultura vestică. „Oamenii au ocazia să vadă cu ochii lor dezvoltarea ţării, după reforma din anii ’80. Există o mare diferenţă astăzi faţă de acea perioadă. Standardul de viaţă s-a îmbunătăţit semnificativ, la fel şi infrastructura. Unii oameni care vizitează oraşul Shanghai, îl compară adeseori cu Manhattan. Din păcate, există oraşe foarte dezvoltate şi unele mai puţin dezvoltate şi de aceea Guvernul nostru insistă dezvoltarea în regiunea vestică a ţării”, explică Feng Shaozhong.

Distribuie:

Postaţi un comentariu