„Când în fiecare zi e joi”: Noua carte a scriitoarei Hanna Bota, romanciera lumilor „la limită”

„Mă cheamă Daria. Am murit într-o joi”, cu aceste cuvinte ale personajului principal începe noul roman al scriitoarei Hanna Bota.

După jurnalul de antropolog, „Ultimul canibal” și după alte romane („Tabla de șah”, „Maria din Magdala” sau „Dansând pe Gange”) și cărți de poezie, Hanna Bota îi invită pe cititori într-o altfel de călătorie, nu la capătul lumii, ci într-o comunitate aflată chiar lângă noi. „Plonjarea” în realitatea paralelă a bolnavilor cu insuficiență renală cronică au determinat-o pe scriitoarea Hanna Bota să scrie o carte despre trăirile unui grup de bolnavi pentru care viața, în imediata apropiere a morții, capătă un sens neștiut de noi, „ceilalți”.  „Am intrat în comunitatea lor, m-am împrietenit cu ei și le-am spus că voi scrie o carte despre ei. Cu personajul principal din roman am legat o relație foarte apropiată. Daria nu era o plângăcioasă, îmi povestea suferințele ei cu ironie, deși pentru noi, cei din exterior, erau lucruri catastrofale. Știa că era aproape de moarte. Toată cartea este cuprinsă în acest fel de a vedea viața, prin prisma morții, dar cu micile bucurii ale momentului prezent. Abia în umbra morții vezi ce importanță are viața. Când am cunoscut-o pe Daria, avea 28 de ani. Începuse să facă și facultatea de arhitectură, dar nu a terminat-o din cauza bolii. Era o tânără simplă într-ale vieții și lua lucrurile așa cum sunt. Tatăl ei o îngrijea non-stop, o aducea la dializă și la tratament, iar mama ei era plecată în Germania pentru a întreține familia. Povestea acestei tinere mi s-a părut fantastică și din prisma relației dintre fiică și tată pentru că a ajuns de o intimitate foarte profundă și psihic și fizic”, povestește scriitoarea Hanna Bota.

Când a început să scrie cartea, în urmă cu trei ani, personajul principal din roman trăia. Este vorba despre o tânără care s-a îmbolnăvit de insuficiență renală cronică și care, la 13 ani, a fost primul copil din România supus unui transplant renal. În trei ani însă a trebuit intre din nou la dialize. A fost pe listele de transplant, dar boala a distrus-o treptat până la a avea peste 20 de operații. Deși fizic s-a degradat încet, gândirea ei era extrem de pozitivă și asta a ținut-o în viață timp de mai mulți ani.

Scriitoarea Hanna Bota/Foto: Dan Bodea

Scriitoarea Hanna Bota/Foto: Dan Bodea


Intrarea scriitoarei Hanna Bota în lumea bolnavilor de insuficiență renală a avut loc în momentul în care, terminând liceul sanitar, a lucrat timp de șapte ani în Secția Clinică de Nefrologie din Cluj. Pe atunci, însă, nu avea acces în grupul de copii bolnavi despre care avea să afle mulți ani mai târziu că aveau propria lor „gașcă” pentru a se susține reciproc psihic și emoțional. „E un grup închis a celor care trec prin aceleași experiențe pe care noi, cei din afară, nu le cunoaștem pentru că nu le trăim. Noi, restul, suntem priviți ca o societate unde ei nu vor ajunge niciodată, dar acolo, în grupul lor, au parte de tot felul de trăiri emoționale”, precizează Hanna Bota.

Romanul „Când în fiecare zi e joi” reunește foarte multe din poveștile grupului de bolnavi exprimate prin ochii și cuvintele Dariei, tânăra a cărei existență a încetat înainte să poată citi cartea. „Îmi doream să public cartea cât personajul principal era încă în viață. Nu a vrut să citească nimic înainte de publicare pentru că avea încredere în mine. Din păcate, nu a mai reușită să vadă cartea publicată. Prin paginile cărții, Daria își scrie, de fapt, jurnalul. Nu este un jurnal doar factologic, nici unul doar de introspecție și nu este cronologic. Am încercat să construiesc un personaj cât mai veridic și astfel să scrie în mod colocvial pentru a nu părea că face literatură. Am vrut ca această carte să fie suficient de emoțională pentru că, până la urmă, este vorba despre o trăire dramatică, dar și o carte suficient de detașată ca să o poată citi oricine”, precizează Hanna Bota.

„Când în fiecare zi e joi”, prezintă și o imagine reală asupra sistemului medical românesc, așa cum este el experimentat în fiecare zi de bolnavi. Astfel, despre acest sistem, autoarea a scris din perspectiva personajului. A scris despre experiențele Dariei cu clinica, a descris felul în care se dă mită pentru a ți se face un transplant sau un tratament, a redat câteva dintre poveștile bolnavilor despre doctori, apoi nedumerirea pacienților atunci când un doctor NU ia mită, a descris și competența medicilor, vizavi de necompetența unora dintre ei, a vorbit și despre migrația medicilor, despre faptul că nu se dau destui bani pentru sănătate, dar și despre dezvoltarea clinicilor private. Toate acestea le descrie atât din perspectiva Dariei, cât și din punctul de vedere al lui Matei, acesta fiind personajul care organizează grupul de bolnavi.

În ceea ce privește mesajul cărții și ceea ce și-ar dori autoarea romanului să găsească cititorii în ea, Hanna Bota precizează că una dintre tematicile importante ale volumului este modul în care personajele se raportează la problematica existenței prin încercarea de a găsi propriile răspunsuri la mari întrebări precum: de ce nu vorbim mai mult despre moarte?. „Victor Cubleșan scrie în prefață că este o carte tristă. Moartea însă face parte din viață deși, de cele mai multe ori, refuzăm să vorbim despre ea. În existența noastră biologică nu putem spune că suntem eterni și, știind asta, atunci ar merita gândită viața ca atare. Mi-am dorit să scriu o carte de introspecție cu un mesaj simplu: trăiește-ți viața și bucură-te de lucrurile simple. Mi-aș mai dori ca cititorii să vadă că în jurul lor oamenii trăiesc tot felul de drame. Nu vom putea schimba toate aceste drame citind o carte, dar putem să îi privim pe cei din jur cu mai puțină centrare pe sine. Mi-ar plăcea ca oamenii să își pună problema propriei existențe. Marile întrebări te fac mai uman”, declară Hanna Bota. „Cartea se numește «Când în fiecare zi e joi», pentru că atunci când am cunoscut-o prima dată pe Daria era într-o joi, cu doi ani înainte de a muri. Ea îmi spunea atunci că nu își face proiecte pentru viitor, nu trăiește cu regrete din trecut și cât poate trăiește prezentul cu bucurie. Atunci, am suspendat prezentul într-o joi. Nu știam când va muri, dar cartea am început-o cu aceste prime cuvinte: «Mă cheamă Daria. Am murit într-o joi». Asta scriam cu doi ani înainte ca tânăra să dispară dintre noi. Peste doi ani, în octombrie, Daria a murit”, mărturisește Hanna Bota. „Dariei nu îi era frică de moarte pentru că înțelegea că moartea este doar o transformare spre altceva. Nu era o persoană religioasă în sens dogmatic. Era însă o credincioasă a unei alte realități. Este foarte greu să îi spui unui copil de ce este el bolnav. Să îi spui că face parte din selecția naturală, pentru el, sufletește, nu e răspuns. Cel mai important este să îți găsești propriul răspuns pentru a supraviețui, chiar dacă adevărul tău nu este întotdeauna și adevărul celorlalți”, mai spune autoarea volumului.

Romanul , , Când in fiecare zi e joi”, publicat la Editura Școala Ardeleană, cu un număr de 180 de pagini, va fi lansat joi, 21 ianuarie, de la ora 16.00 la Centrul de Cultură Urbană Casino. Alături de autoare, invitați speciali vor fi criticii literari: Irina Petraș și Victor Cubleșan. Evenimentul este organizat prin Platforma Culturală TiMAF.

IMG_8898Hanna Bota s-a născut pe 7 iulie 1968, la Cluj-Napoca. Este licențiată în teologie (1999) și în filologie (2003), absolventă a unui master în etnologie și folclor (2004) la Universitatea din București și doctorand în antropologie culturală la Universitatea de Vest din Timișoara. În prezent este cercetător științific la Institutul de Istorie Orală, Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca. Poetă și prozatoare, colaboreaza la diverse reviste din țară și din străinătate. A publicat mai multe volume de poezie – Candidați pentru ploaia târzie (1994 ), Dincolo de sine (1997), Ultimele poeme închipuite ale lui VV în transcriere imaginară de… (2003), Elogiul pietrei (2004), Jurnalul unui nabi (2007), Don’t play with the snakes (2008, antologie de poezie tradusa în engleză), Poeme pentru Yerutonga (2010) – și proză – Tabla de șah (2006), Maria din Magdala (2007), Cronicile memoriei (2010). În 2010 a apărut traducerea în italiană a romanului Maria di Magdala (Edizioni Moderna, Ravenna). În 2011, autoarea a publicat jurnalul de antropolog Ultimul canibal, în 2013 a publicat, la editura Limes, volumul de „Poeme hindice”, serie scrisă în „perioada indiană” a vieţii sale, iar în 2014 i-a apărut romanul Dansând pe Gange. Este membră a Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Cluj.


Publicitate

Postaţi un comentariu