CSN Meridian militează pentru minerit: „Mineritul va deveni motorul dezvoltării economice în România”

Confederația Sindicală Națională Meridian susține mineritul, spunând că România ar trebui să urmeze modelul finlandez: creștere economic prin minerit.

Presedintele Meridian, Ion Popescu, recent revenit de la Bruxelles de la întâlnirea grupului de experți în domeniul materiilor prime din subordinea Comisiei Europene, declară: „Finlanda este un model pentru Europa. Atât prin modul cum își promovează industria minieră, cât și prin standardele de minerit aurifer pe care le practică. Așa cum lor nu le este teamă să folosească tehnologia cianurației în condiții sigure pentru sănătate și mediu,   tot astfel România trebuie să demareze mineritul aurifer în Munții Apuseni și nu numai”.

Industria extractivă și sectoarele aferente acesteia, inclusiv cercetarea, constituie importante motoare de creștere economică pentru Finlanda, dupa cum se arată în strategie.

„România, prin proiectul minier de la Roșia Montană va fi un exemplu pentru mineritul aurifer din Uniunea Europeană. Proiectul minier va fi un exemplu pentru celelalte mine din România și, de ce nu, pentru Uniunea Europeană. Roșia Montană face cunoscută România pe mapamond prin potențialul de resurse pe care îl are. ”, subliniază președintele Meridian.

Distribuie:

Postaţi un comentariu