Aeroportul Internațional Cluj, în discuții pentru curse noi spre Germania și Croația

Foto: Dan Bodea

David Ciceo, directorul Aeroportului Internațional Cluj a anunțat că workshop-ul privind implementarea Regulamentului European va reprezenta și un prilej de a demara discuții pentru introducerea unor noi curse. În acest sens sunt vizate o destinație spre Germania și una spre Croația.

Traficul pe Aeroportul Internațional Cluj va ajunge anul viitor la 1,6 milioane de pasageri, speră directorul David Ciceo. Pentru a stimula dezvoltarea aeroportului, reprezentanții instituției spun că se încearcă aducerea a încă două destinații internațioanale la Cluj, spre Kassel (Germania) și Zagreb (Croația).

„Suntem în discuții cu companii aeriene noi și credem că vom avea anul acesta peste 1,4 milioane de pasageri. Anul viitor vom depăși 1,6 milioane. Încercăm să discutăm cu directorul aeroportului Kassel din Germania pentru un potențial zbor dar și cu directorul aeroportului din Zagreb”, a explicat David Ciceo.

Recent, Aeroportul Internațional „Avram Iancu” Cluj împreună cu compania Wizz Air au anunțat o nouă rută care va conecta Transilvania de Germania. Începând cu 28 martie 2016, cea mai mare companie aeriană low-cost din Europa Centrală și de Est, Wizz Air, va opera de la Cluj două zboruri pe săptămână, luni și vineri, către Aeroportul Memmingen (München Vest).

În prezent, Aeroportul Internațional Cluj oferă peste 23 destinații regulate, spre 11 țări de destinație, din Europa și Orientul Mijlociu, operate de către companiile aeriene Tarom, Lufthansa, Wizz Air și Vueling.

Citește și:


Publicitate

Postaţi un comentariu