Naşterea Domnului – Crăciunul

Marele praznic al Naşterii Domnului este sărbătorit în Biserica Ortodoxă la 25 decembrie (după calendarul gregorian) sau 7 ianuarie (după calendarul iulian), în fiecare an.

Naşterea Domnului (adică întruparea Fiului lui Dumnezeu) face parte din cele 12 sărbători domneşti (sau praznice împărăteşti) ale Bisericii Ortodoxe, a treia mare sărbătoare după cea de Paşti şi de Rusalii.

Sărbătoarea anuală a naşterii cu trup a Domnului Iisus Hristos este cel dintâi praznic împărătesc cu dată fixă, în ordinea cronologica a vieţii Mântuitorului.

În Bethleem (aram – casa pâinii) s-a săvârşit marea taină a dreptei credinţe: “Dumnezeu S-a arătat în trup, S-a îndreptat în Duhul, a fost văzut de îngeri, S-a propovăduit între neamuri, a fost crezut în lume, S-a înălţat întru slavă” (I Tim. III, 16).

Toate praznicele dumnezeieşti rânduit a se prăznui de Biserică în cursul anului ascund în ele taine şi fapte importante din viaţa Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Dintre toate însă, praznicul Naşterii Domnului este “taina din veac ascunsă şi necunoscută îngerilor şi oamenilor”, citează părintele Ilie Cleopa pe Sfântul Dionisie Areopagitul (vol. “Predici la praznice împărăteşti şi la sfinţii de peste an”).

Eveniment unic în istoria omenirii, petrecut pe vremea regelui Irod cel Mare, domnea peste Galileea (Nazaretul) şi Iudeea (unde era Bethleemul), amândouă regiunile făceau parte din Imperiului Roman şi erau guvernate de către un procurator. Imperiul era condus de Octavian Augustus (27 î.Hr-14 d.Hr), reorganizator al administraţiei şi armatei romane.

În acea perioadă a fost dispusă de autorităţi organizarea unui un recensământ, fiecare trebuind să meargă în cetatea lui de origine pentru a se declara. Printr-un astfel de procedeu se stabilea o bază de date pentru impozitarea populaţiei şi a terenurilor.

Potrivit Sfintei Scripturi şi Sfintei Tradiţii, mergând cu Iosif de la Nazaret la Bethleem, spre a împlini porunca autorităţilor, Sfânta Fecioară Maria a născut pe Iisus într-un staul de animale de la marginea cetăţii.

Naşterea Domnului, numită şi Crăciunul, pare a fi cea dintâi sărbătoare specific creştină, dintre cele ale Mântuitorului, dar nu este tot atât de veche ca Paştile sau Pogorârea Sfântului Duh sau (Cincizecimea sau Rusaliile).

Despre vechimea sărbătoririi Naşterii Domnului, Sfântul Ioan Gură de Aur, spune că în vremea sa (în cea de-a doua jumătate a secolului al IV-lea), sărbătoarea era cunoscută numai de câţiva ani, dar ea strălucea prin cinstirea care i se dădea.

Dar, potrivit acestui mare părinte al Bisericii, putea fi numită cu dreptate sărbătoare nouă şi veche. Nouă, pentru că ea se făcuse cunoscută de puţin timp; veche, pentru că era trăită cu aceiaşi intensitate ca sărbătorile mai vechi (Paştile sau Rusaliile).

Pentru a întări spusele sale, Sfântul Ioan Gură de Aur citează din Faptele Sfinţilor Apostoli cuvântul învăţătorului de Lege iudaică, Gamaliel, conducător al unei celebre şcoli rabinice, adresat sinedriului (instituţie evreiască care avea funcţie de conducere religioasă şi politică), prin care cerea să nu mai fie urmăriţi şi prigoniţi apostolii lui Hristos.

“Şi acum zic vouă: Feriţi-vă de oamenii aceştia şi lăsaţi-i, căci dacă această hotărâre sau lucrul acesta este de la oameni, se va nimici; Iar dacă este de la Dumnezeu, nu veţi putea să-i nimiciţi, ca nu cumva să vă aflaţi şi luptători împotriva lui Dumnezeu”, spunea cărturarul evreu. (Fapte 5; 38-39)

Tot la fel se va întâmpla şi cu praznicul Naşterii Domnului, spune aproape profetic marele părinte al Bisericii, când va fi mai mult cunoscut, se va bucura de o cinste mult mai mare.