Biosenzorii optici care fermentează vinul

Valoarea proiectului este de aproximativ 325.000 de euro

Universitatea din Oradea a desfăşurat împreună cu Institutul de Biotehnologie Bay Zoltán din Szeged, Ungaria, un proiect ce are ca obiectiv dezvoltarea unei noi metode şi a unui sistem inovativ. Este vorba despre un sistem ce utilizează biosenzori optici, pentru monitorizarea în timp real a reacţiei de hidroliză a glucidelor și de fermentare etanolică în timpul producției de bioetanol și a vinului.

Proiectul a început anul trecut şi este considerat de către specialiştii universităţii din Oradea un mare succes.

“Am reuşit să adunăm în cadrul acestui proiect zeci de profesori, de la mai multe facultăţi din cadrul Universităţii din Oradea, astfel încât centrul de cercetare are cel mai mare punctaj din universitate”, a afirmat Sanda Filip, decanul Facultăţii de Ştiinţe din cadrul Univerităţii din Oradea.

Valoarea proiectului este de aproximativ 325.000 de euro, contribuţia Uniunii Europene fiind de aproximativ 277.000 de euro.

Proiect transfrontalier

„A new method and system for real time fermentation process monitoring” este proiectul depus în cadrul Programului de Cooperare Transfrontalieră Ungaria – România 2007-2013,   de către Universitatea din Oradea în calitate de lider de proiect, şi care are ca partener de proiect Institutul de Biotehnologie Bay Zoltán din Szeged, Ungaria. Acest proiect a fost utilizat pentru determinarea în timp real a proceselor fermentative din industria vinului şi a biotenolului.

O parte din experimente s-au realizat la Institutul de Biotehnologie Bay Zoltán din Szeged, Ungaria, care s-a ocupat de partea de microbiologie şi partea fermentativă, iar la Universitatea din Oradea s-au realizat biosenzorii si sistemul informatic necesar, astfel încât să se poată monitoriza în permanenţă şi calitatea produselor care se obţin în cadrul procesului industrial.

 “Obiectul principal al proiectului este de a dezvolta o nouă metodă şi un sistem inovativ ce utilizează biosenzorii optici pentru monitorizarea în timp real a reacţiei de hidroliză a glucidelor şi de fermentare etanolică în timpul producerii de bioetanol şi a vinului în scopul îmbunătăţirii şi eficienţei producţiei de bioetanol şi calităţii vinurilor. Este un proiect transfrontalier comun în care Universitatea din Oradea are ca obiect de dezvoltare noi metode de monitorizare şi creare a biosenzorilor optci, iar partea maghiară  are ca obiect testarea şi validarea metodei propuse prin măsurători şi realizarea unor cercetări”, a afirmat conferențiarul universitar dr. Alina Cărăban, managerul proiectului.

Brevet de invenţie

Aplicaţiile din cadrul proiectului nu se rezumă doar la industria fermentatitivă. Ele pot fi utilizate  şi în medicină, biochimie sau chiar agricultură, având o arie de aplicabilitate foarte largă.

“Avem brevet de invenţie pe această ideea de la salonul internaţional de la Cluj.  Lucrăm în echipe mixte cu colegii de la Robotică, de la Medicină şi cu colegii din cadrul Facultății de Ştiinţe. Noi am construit aceşti senzori pe fibră optică, i-am creat, i-am testat, şi îivalidăm ca metodă. În România nu se mai face aşa ceva, în lume, însă, se fac cercetări pe senzori pe fibrică optică”, a mai precizat managerul de proiect.

Redescoperirea în ultimii ani a bioetanolului ca un combustibil este determinată de necesitatea de a găsi surse alternative la energie şi pentru a asigura o dezvoltare durabilă şi garantarea unui combustibil cu o contribuţie semnificativă la reducerea emisiilor de dioxid de carbon. Bioetanolul este folosit ca alternativă la benzină sau amestecat cu aceasta. Eficacitatea producerii de bioetanol depinde de eficacitatea reacţiei de hidroliză  a glucidelor, de compoziţia microbilogică  din timpul fermentaţiei şi de conducerea reacţiei de fermentare.

Distribuie:

Postaţi un comentariu