BUSINESS DAYS aduce la Cluj, în premieră, evenimentele 1NSPIRING și Muzeul Antreprenoriatului pentru comunitatea locală de business

Cel mai important eveniment de business din Transilvania, Business Days, se întoarce, între 4 și 5 iulie, la Cluj, la Hotel Platinia, cu evenimente în premieră pentru antreprenori, manageri și directori de departamente, dar și cu conținut premium livrat de peste 100 de speakeri din țară și din străinătate pe parcursul a două zile în care se vorbește business la Cluj.

Sondajele realizate la nivelul audienței arată că un eveniment Business Days generează un impact de peste 25 de milioane de euro în economia regională. Prin urmare, în 4 și 5 iulie, cei peste 700 de participanți așteptați la conferințe au ocazia să afle de la experți în diferite domenii de business cum să-și dezvolte afacerile eficient, cu ajutorul sfaturilor și a instrumentelor de business puse la dispoziție și cum să-și crească rețeaua de conexiuni, prin sesiuni de peste 12 ore de business networking cumulate. Zilele de conferințe se deschid și se încheie cu seminarii de dezvoltare personală, astfel încât cei prezenți vor afla cum să-și canalizeze productiv eforturile, să fie mai echilibrați, mai atenți, mai implicați, dar și cum să-și gestioneze finanțele și să devină mai buni comunicatori.

”Ne întoarcem la Cluj cu mare emoție, pentru a 34 a ediție Business Days, însă cu același obiectiv: susținerea antreprenoriatului românesc prin livrarea celor mai noi și mai inovative soluții de business, astfel încât comunitatea de afaceri să fie mereu actualizată cu tendințele și să primească instrumentele necesare pentru a contribui, mai departe, la construcția unei comunități puternice și vocale. Pentru noi e important ca fiecare participant la Business Days să plece din sală cu idei, modele și instrumente de business pe care să le implementeze de  a doua zi și cu contacte la care pot apela oricând pentru sfaturi sau colaborări” – Laszlo Pacso

Conferințele Business Days aduc în cel mai dinamic oraș din România antreprenori, manageri și profesioniști cu peste 18 ani de expertiză acumulată în leadership, strategie, vânzări, resurse umane, online marketing, comunicare integrată și PR, finanțarea afacerii, internationalizare care vor ține conferințe și seminarii în 60 de manifestări cu conținut relevant pentru toate industriile de business. Astfel, participanții vor avea ocazia unică de a interacționa cu experți ca Marius Ghenea, Dragoș Anastasiu, Florentin Banu, Marcelus Suciu, Voicu Oprean, Ion Sturza, Bogdan Putinică, Cristian Logofătu, Wargha Enayati, Silviu Hotăran, Dan Isai, Marius Bicu, Dragoș Anastasiu Demis Ghindeanu, Daniel Metz, Vasile Godâncă-Herlea, Alexandru Cernățescu, Razvan Ziemba, Dan Pitic, Erik Barna, Ovidiu Toader, Sebastian Văduva, Adrian Ionel, Petre Nicolae, Dan Mocanu, Adrian Cioroianu, Claudiu Popovici, Eusediu Margasoiu, Dan Berinde, Mihaela Muresan, Mihaela Stroe, Sorin Faur, Catalin Stancu, Daniela Sima, Elena Badea, Eusebiu Burcaș, dar și o serie de specialiști de talie mondială ca Natanael Costea (Australia), Gerry Chandran, Bart Jenezon (Olanda), Wouter Reijers, Richard Reese și multi alții. În plus, Business Days vine la Cluj și cu o serie de premiere:

 

Conferințele 1NSPIRING DAY

1NSPIRING Day, una dintre cele mai apreciate serii de seminarii de business din Europa, se va ține pentru prima oară la Cluj în cadrul conferințelor Business Days.

1NSPIRING Day vine cu un model nou de business, structurat pe patru workshop-uri intensive, susținute de Bart Jenezon (care a condus companii precum WeQu, Business Academy, NuGuRu, NF.TV Lab, Newformation) și Richard Reese (antreprenor în serie, a dezvoltat companii precum Human Invest, Blanchard Consulting, Imparta, Amazing Events, coach de antreprenoriat și mentor la Startup Weekends). Seminariile provoacă antreprenorii să-și analizeze ideile și afacerile dintr-o perspectivă nouă, astfel încât să poată determina cu exactitate influențele contextului de business în propriul plan de afaceri. Învață cum să demareze proiectele, cum să depășească barierele de creștere și cum să capitalizeze momentele de cumpănă, iar la finalul zilei vor avea o imagine clară asupra direcției în care ar trebui să se îndrepte, vor primi sfaturi și soluții aplicate. Evenimentul e dedicat deopotrivă   startup-urilor  și antreprenorilor concentrați scale-up, dar si celor  cu o dezvoltare, accelerare.

Muzeul Antreprenoriatului

Expoziția Muzeul antreprenoriatului: 100 de ani de antreprenoriat în România ilustrează, în trei perioade istorice din ultimii 100 de ani, 30 de povești antreprenoriale: 10 antreprenori din perioada 1918 – 1945 (secțiunea Fondatori), 10 povești românești de succes de după ’89 (secțiunea Contemporani) și alți 10 antreprenori care au regândit regulile jocului (secțiunea Noua generație).

Proiectul a fost inițiat de CITR Group, pentru a sublinia importanța antreprenoriatului românesc pentru economia României, în contextul Centenarului. Inițiativa a apărut în urma studiilor realizate în rândul antreprenorilor în dificultate, care au arătat că doar 4% dintre companiile locale sunt companii de impact asupra economiei (aprox. 23.000 de companii au active de peste un milion de euro), iar, din acestea, și așa foarte puține, 50% sunt în stare de dificultate.

Evenimentele Business Days ajută antreprenorii implicați activ în business să-și dezvolte un model de business activ și funcțional și să înțeleagă piața, concurența, trendurile și oportunitățile viitorului, dar și să-și configureze optim produsul și să-și seteze prețul corect. Managerii și factorii de decizie din companii vor putea să-și diversifice abilitățile de vânzare, cu accent pe mediul online, să-și construiască o echipă și un brand de angajator puternice și să ia decizii eficiente în situații dificile. Antreprenorii cu afaceri mature și echipele preocupate de planificare strategică și bugetare vor afla mai multe despre dezvoltarea afacerilor prin remodelare și inovație, prognozarea vânzărilor și construirea unei strategii fezabile și vor avea acces la șase masterclass-uri cu conținut premium despre crearea mecanismelor viabile pentru atingerea obiectivelor în întreaga organizație.

Temele evenimentului au fost alese în baza unei cercetări de piață efectuate pe un eșantion de 253 de manageri și antreprenori din mediul de afaceri regional (Cluj, Alba, Sălaj, Bistrița-Năsăud, Maramureș, Satu Mare, Bihor și Mureș), în urma căruia s-au evidențiat nevoile de dezvoltare profesională, principalele provocări cu care se confruntă aceștia și modul în care dinamica economico-socială le afectează afacerile și planurile de business.

Cercetarea relevă că managerii și a antreprenorii din regiune investesc cel mai mult efort în atragerea, motivarea, managementul și retenția angajaților potriviți. Pe plan secund se situează nevoia oamenilor de afaceri de a-și securiza afacerile prin creșterea vânzărilor, înțelegerea și loializarea clienților. Modernizarea și optimizarea afacerilor, astfel încât să facă parte din companii flexibile, inovative, dinamice și ușor de adaptat schimbărilor sunt pe locul trei pe lista priorităților oamenilor de afaceri din Transilvania.

 

 Programul evenimentului poate fi consultat aici https://www.businessdays.ro/evenimente/cluj-business-days-2018/homepage.

Înscrierile se fac până 3 iulie pe site-ul Business Days. https://www.businessdays.ro/evenimente/cluj-business-days-2018/tipuri-de-acces

 

[stextbox id=’custom’]

Despre Platforma Business Days 

Business Days e cea mai complexă platformă de  afaceri, dezvoltare profesionala si persoanala din Romania  pentru antreprenori și manageri din toate domeniile de activitate

Platforma Business Days cuprinde peste 60 de evenimente organizate  servicii online de promovare inteligenta cu lead capturing, servicii de generare de leaduri, evenimente corporate, Business Days TV un canal vide de educare si informare,  studii de piata.

Evenimentele Business Days sunt singurele  evenimente din Romania care efectueaza  inainte de fiecare eveniment  studii de piață pentru a afla nevoile problemele si provocarile cu care se confrunta antreprenorii si managerii locali pentru a adapta  temele si actiunile evenimentului  sa raspunda  nevoilor  actuale ale participantilor,  e singurul eveniment  care isi alege speakerii, profesionistii si expertii in baza unei evaluari data de comisii de validare a speakerilor care vorbesc la evenimentele Business Days.  Evenimentele Business Days sunt cele mai mari si de impact  evenimente  de business din Romania,, ,iar in 2018 se vor organiza in 8  orașe  Timisoara, Cluj , Bucuresti, Brasov, Constanta, Iasi, si Sibiu.

 

[/stextbox]

 

 

Distribuie:

Postaţi un comentariu