Zilele Recoltei. 100% pasiune

La standul Aurorei Gârbovan, clujenii au putut cumpăra dulceaţă de rubarbă, gogonele, sau pişcători / Foto: Dan Bodea

Producători agricoli și meșteșugari din toate colţurile Clujului, dar şi din țară, şi-au dat întâlnire la cea de a treia ediţie a Zilelor Recoltei. Genul acesta de eveniment este ca o sărbătoare a celor care încă mai cred că din agricultură poți trăi decent, sau a celor care se încăpățânează să ducă mai departe tradiții ajunse pe cale de dispariție. Printre zecile de standuri umplute cu verdeaţă, produse artizanale, fructe şi legume, ne-am oprit, pentru început, în faţa unei mese plină de borcane, mici și mari, pline cu dulcețuri, frumos rânduite, în funcţie de produsul din interior. În spatele tarabei, o femeie plină de viaţă ne îmbie să cumpărăm gemuri care mai de care mai „exotice”.

O altfel de cămară a bunicii
Dialogul se leagă ușor. Doamna Aurora este deja o clientă veche a târgurilor și evenimentelor de genul ”Zilele recolte”. E puțin trecută de 50 de ani și spune cu mândrie că e născută în comuna Băişoara, judeţul Cluj şi a venit să vândă dulceţuri de toate soiurile, din fructe de pădure, dar şi dulceţuri din gogonele, sau rubarbă. Spune că sunt făcute chiar de ea, şi nu ne vine greu să o credem când ne explică procesul de „fabricare”. „De unde vin eu e ca-n rai. Aer curat, păduri cât vezi cu ochii și e plin de fructe de pădure care cresc natural. Noi nu trebuie să facem nimic, doar să le culegem și să facem dulcețuri. Împreună cu familia culegem fructele, apoi le curățăm.

După aia, se pun la uscat și abia apoi le fierbem la foc mic. Așa făcea și mama mea, când eram fată. Totul se face manual și durează vreo 4-5 ore până are consistența numai bună de pus în borcane. Noi așa am fost obișnuiți, să mâncăm sănătos, de aia nu punem în dulcețuri și siropuri nici conservanți nici alte produse care să le dea culoare. La noi totul e natural, bio cum le place oamenilor să spună”, ne-a lămurit în linii mari doamna Aurora. La început nu s-a gândit să facă din această pasiune o afacere, dar văzând că cererea e mare s-a gândit să producă aceste bunătăți la scară mai mare, iar la dulcețurile tradiționale a adăugat gemurile din rubarbă, gogonele, sau ”pișcători” (ardei iuți n.a.).

Foto: Dan Bodea

Foto: Dan Bodea

Gogonelele şi ardeii iuţi nu sunt deloc o noutate în ardeal, aşa că ne-am îndreptat atenţia către dulceaţa de rubarbă. De câţiva ani doamna Aurora a trecut la cultivarea rabarbărului, legumă folosită atât în preparatele culinare, cât şi în medicină. ”Nu-i o plantă pretențioasă și din câteva semințe iese ditamai brusturele. Noi o cultivăm pe pământul nostru și am ajuns să avem o cultură bună. Mâncare mai făceam din rubarbă, dar când am văzut că se poate face și dulceață, am zis să încerc și eu. Mai întâi am gustat împreună cu vecinii, am mai vorbit cu oameni din alte zone unde se crește această plantă, am făcut schimb de rețete și am început să fac și eu dulceață de rubarbă, îi foarte bună”, ne explică tanti Aurora. Produsele ei nu sunt ieftine, dar am aflat și de ce. ”Ca să faci 4 borcane de dulceață trebuie să fierbi 6 kilograme de rubarbă și se folosesc doar doar codiţele care leagă frunzele de tulpină”, ne inițiază Aurora.

Deși pune mult suflet, ca să nu mai vorbim de muncă, doamna Aurora spune că nu s-a îmbogățit de pe urma acestei afaceri, și nici nu crede că România este o piață bună pentru produsele bio. ”Oamenii spun că doresc să consume produse ecologice, dar nu prea se înghesuie la standul nostru. Toată lumea vrea să mănânce sănătos dar vin se uită și merg mai departe și cumpără tot din magazine. Acolo e mai ieftin, dar nici nu-s făcute natural așa cum le facem noi. Numa’ vorba-i de noi când vine vorba să mâncăm ce trebuie, nu mai avem dragoste față de muncă și tradiții, de aia nu o ducem mai bine”, își încheie povestea tanti Aurora.

Sculpturile din sticlă
Nu departe de tanti Aurora, un alt stand ne reține privirile. Doi bărbați, cu capul acoperit de clopuri maramureșene, își așteaptă neclintiți clienții. Ei nu vând nici legume, nici brânzeturi. În fața lor se întinde o veritabilă expoziție de sticle, în interiorul cărora putem admira mici opere de artă. Unul dintre bărbați observă la un moment dat prezența noastră în fața standului și, parcă puțin stânjenit că ne-a făcut să așteptăm, se ridică în picioare, ne întinde mâna și se prezintă simplu: ”Opriș Gheorghe mă cheamă”. Ne strânge mâna și așteaptă să facem noi primul pas. ”Ce-s astea?”, întrebăm arătând spre sticlele expuse. 12042007_930593783680140_344263802_n

”Sticle de horincă”, vine răspunsul omului, apoi nu mai trebuie să întrebăm nimic. Nea Gheorghe s-a obișnuit deja cu jurnaliștii, așa că trece direct la prezentarea mărfii. ”Era o vreme când găseai în sticlele de horincă pere, sau prune întregi. Dau un gust mai bun. Și atunci eu m-am gândit să bag în sticle sculpturi. În Maramureș, de unde-s eu, îi o tradiție să lucrezi în lemn. Prima dată am făcut sticle numa’ pentru mine. Apoi am dat și la neamuri şi prieteni da’ o început să le placă și io’ mereu rămâneam fără. Cine venea la mine în casă şi vedea sticla din care le dau de băut mi-o luau.

Acuma, să lucrezi la nivelul ăsta așa de mic, îi umpicuț mai greu, că nu dai numa’ cu dalta și cu cuțitu’. Ca să faci așa ceva îți trebuiesc pensete  și alte scule mai mici, să poți să potrivești bucățelele în sticlă. Io’ folosesc numai lemn de dud, de prun, paltin și plop. Dă un gust mai bun la horincă și îi dă și culoare”, spune nenea Gheorghe. Nu-i singurul meșter popular care face așa ceva, dar nici nu se mai înghesuie prea mulți tineri să învețe meșteșugul. ”Io’ le-am zis la toți feciorii din sat, cine vrea să înveţe meserie, poate veni oricând la mine.

Un nepot deja o deprins meșteșugul ăsta, și acuma-s împăcat cineva din familie mai face sticle așa ca mine. La târgurile astea nu vindem foarte mult, dar acasă în Sârbi, județeul Maramureș, vin străinii și cumpără, și le cumpără pline și cu 40-50 de lei”, glumește artistul popular, făcând aluzie la gustul horincii atât de apreciat de turiștii străini.

Tradiție specifică ardelenilor
Sculpturile în sticle sunt o tradiţie seculară în Maramureş, şi în general în Transilvania. Așa se face că la ediția din acest an a Zilelor Recoltei, de la Cluj, a fost prezent și Ghiță Deac, și el meșter popular maramureșean, din localitatea Cavnic. De la el am mai aflat că aceste sticle, care „găzduiesc” în interiorul lor operele miniaturale, sunt folosite pentru păstrarea băuturilor spirtoase, cu predilecţie horincă, pălincă sau ţuică, depinde cum este denumită popular. Sculpturile din interiorul sticlelor sunt realizate din lemn de prun, dud, paltin, fag sau de cireş, iar toate băuturile interacţionează cu lemnul, căpătând un gust şi o culoare aparte. deac dorel ghita

Odată ansamblată „lucrarea ornamentală”, sticla se umple cu pălincă sau băutura dorită, de preferinţă băuturi transparente, pentru a se putea vedea în continuare ornamentul. Ghiță Deac ne-a mai dezvăluit un secret. Dacă se păstrează pălinca într-o astfel de sticlă timp de 3-4 săptămâni într-un loc umbros sau întunecat, se poate obţine un efect de îngălbenire uşoară a horinincii, lucru extrem de apreciat de cunoscători. „Practic se îmbunătăţeşte horinca, dar dacă vrei să iei o horincă de calitate, apoi din Maramureş îi cel mai indicat să cumperi, daca vrei o ţuică bună, indiferent că-i de prune, de mere sau de pere”, explică Ghiţă Deac.

 


Publicitate

Postaţi un comentariu