USL continuă la Cluj

Horea Uioreanu şi Remus Lăpuşan ar vrea să continue colaborarea în plan local
Horea Uioreanu şi Remus Lăpuşan ar vrea să continue colaborarea în plan local

PSD şi PNL ar putea colabora în continuare la nivelul Consiliului Judeţean Cluj şi la cel al Consiliului Local Cluj-Napoca şi ar putea fi păstraţi în funcţii şi şefii liberali de deconcentrate, afirmă liderii filialelor celor două partide, precizând că nu vor să facă schimbări.
Preşedintele PSD Cluj, Remus Lăpuşan, care este şi liderul grupului de consilieri PSD din Consiliul Judeţean Cluj, a declarat, miercuri, pentru Mediafax, că îşi doreşte păstrarea majorităţii în deliberativul judeţean formată cu PNL.
„Nu dorim să schimbăm majoritatea de la CJ Cluj. Am câştigat împreună cu PNL, avem un program de îndeplinit la nivelul judeţului Cluj, dorim să continuăm. Am discutat cu liberalii să continuăm proiectele începute la nivel judeţean şi să păstrăm majorităţile şi alianţele în consiliile locale din judeţ. În ceea ce priveşte şefii serviciilor deconcentrate, nu am avut nicio problemă în colaborarea cu colegii liberali şi nu susţin neapărat o schimbare a acestora, fiecare să îşi facă treaba mai departe”, a spus Lăpuşan.
La rândul său, preşedintele interimar al PNL Cluj, Horea Uioreanu, a declarat că va avea o întâlnire în zilele următoare cu conducerea PSD Cluj, pentru a discuta despre continuarea colaborării la nivelul CJ Cluj, unde el ocupă funcţia de preşedinte.
„Voi avea o întâlnire cu cei din PSD. În principiu, dorim să continuăm colaborarea PSD şi PNL la nivelul CJ Cluj, unde formăm o majoritate. Avem proiecte pe care le-am început împreună şi trebuie să le continuăm. În cadrul discuţiilor, vom include şi problema şefilor de servicii deconcentrate liberali, pe care noi dorim să îi păstrăm în funcţii la nivelul judeţului, pentru bunul mers al activităţii administraţiei locale”, a spus Uioreanu.
Potrivit reprezentanţilor PNL Cluj, liberalii au doar „cinci-şase şefi de direcţii deconcentrate”, la instituţii precum Inspectoratul Teritorial de Muncă, Agenţia Judeţeană de Plăţi şi Inspecţie Socială, Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri, Direcţia Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, Direcţia Silvică, Comisariatul Regional al Gărzii de Mediu sau Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor, la care se adaugă şi o serie de directori adjuncţi.
În CJ Cluj, din cei 36 de consilieri, PSD şi PNL au câte 8 şi asigură majoritatea de 24 de voturi împreună cu UDMR (5 aleşi) şi PPDD (3 consilieri). În cadrul CJ Cluj, PSD şi UDMR au câte un post de vicepreşedinte, ocupate de Ioan Oleleu, respectiv Vakar Istvan. Opoziţia din CJ Cluj este asigurată de PDL, care are 12 consilieri.
Şi la Consiliul Local Cluj-Napoca, PSD şi PNL ar putea menţine colaborarea.
Liderul PNL Cluj-Napoca, Ioan Petran, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, că la nivel municipal „PSD şi PNL trebuie să continue împreună lupta, să rămână în opoziţie şi să schimbe puterea portocalie reprezentată de primarul Emil Boc  şi PDL”.
În Consiliul Local Cluj-Napoca sunt 27 de consilieri, iar PDL şi UDMR deţin majoritatea cu 14 voturi, opoziţia fiind reprezentată de PSD şi PNL, care au 5, respectiv 6 consilieri locali, la care se adaugă câte unul de la PC şi PPDD. Cei doi viceprimari reprezintă PDL şi UDMR.
PNL ar putea să îl piardă pe subprefectul Mihnea Iuoraş, în cazul în care Guvernul va decide şi înlocuirea prefecţilor şi subprefecţilor susţinuţi de liberali, după demisia miniştrilor şi secretarilor de stat membri ai PNL. Dacă va schimbat, Iuoraş se va întoarce în avocatură.


Publicitate

Postaţi un comentariu