Percheziții la clinica Lukmed, care aparține medicului Mihai Lucan

Foto: presalocala.com

Procurorii DIICOT au făcut miercuri percheziții la clinica privată Lukmed, care îi aparține medicului Urolog Mihai Lucan. Potrivit unor surse apropiate anchetei, DIICOT a ridicat documente și computere și de la domiciliul acestuia, dar și de la Intitutul de Urologie și Transplant Renal Cluj. 

Procurorul şef al DIICOT Cluj, Florin Mornăilă, a declarat, pentru AGERPRES, că nu poate să spună nimic deocamdată şi că va face un comunicat, dacă va fi cazul.

“Nu vă pot spune nimic. În măsura în care o să fie cazul, o să facem un comunicat de presă. Nu vă pot spune absolut nimic. La momentul acesta nu pot să vă dau nici un fel de informaţie”, a spus Florin Mornăilă.

Ancheta ar viza activitatea medicului Mihai Lucan, care în trecut a fost implicat în mai multe scandaluri în care a fost acuzat de faptul că trimite pacienți de la Institut la clinica sa privată.

Deputatul USR Emanuel Ungureanu a declarat miercuri, pentru AGERPRES, că speră ca percheziţiile procurorilor la clinica de urologie Lukmed să vizeze relaţia pe care aceasta o are cu Institutul de urologie şi transplant renal Cluj.

“Dacă aceste zvonuri se confirmă, că procurorii au început percheziţii la Lukmed, şi sper ca şi la Institutul de Transplant, sper să fie verificări legate de suspiciunile pe care le-am ridicat chiar eu într-o interpelare la adresa ministrului Sănătăţii cu privire la posibila căpuşare a Institutului de Transplant de către Lukmed. Există suspiciuni că acolo s-au produs nereguli grave şi a existat, într-adevăr, un contract între Lukmed şi Institut şi pacienţii, se ştie, erau internaţi la stat, operaţi la privat şi duşi înapoi. Deci, sper că percheziţiile sunt pe tema aceasta”, a spus Emanuel Ungureanu.

Ministerul Sănătăţii arată, într-un comunicat de presă transmis, miercuri, AGERPRES, că Institutul Clinic de Urologie şi Transplant Renal (ICUTR) Cluj-Napoca a fost acreditat din 15 noiembrie 2013, iar de atunci au fost realizate 14 intervenţii chirurgicale specifice.

“Referitor la declaraţiile apărute recent în spaţiul public cu privire la efectuarea transplantului renal şi de pancreas în cadrul Institutului Clinic de Urologie şi Transplant Renal din Cluj-Napoca, facem următoarele precizări: Situaţia transplantului de pancreas de la Institutul Clinic de Urologie şi Transplant Renal Cluj-Napoca a fost identificată într-o acţiune de control a Corpului de Control al ministrului Sănătăţii efectuată în perioada 19 – 23 septembrie 2016. Institutul Clinic de Urologie şi Transplant Renal Cluj-Napoca a fost acreditat în vederea activităţii de prelevare şi transplant pancreatic pentru o perioadă de 5 ani, prin Ordinul ministrului Sănătăţii nr. 1384 din data de 15 noiembrie 2013”, se arată în comunicat.

Potrivit comunicatului, la unitatea medicală respectivă au fost efectuate mai multe transplanturi.

“Conform datelor furnizate de conducerea institutului, după acreditare, în perioada 2014 – 2016 a fost realizat un număr de 14 intervenţii chirurgicale care au inclus transplantul de pancreas, după cum urmează: În anul 2014 au fost efectuate 10 transplanturi combinate de rinichi şi pancreas şi 2 transplanturi solitare de pancreas; În anii 2015 şi 2016 a fost efectuat câte 1 transplant combinat de rinichi şi pancreas’, se mai arată în comunicatul Ministerului Sănătăţii.

Distribuie:

Postaţi un comentariu