Opt familii care locuiau în barăci improvizate în zona Pata Rât, evacuate în urma unui incendiu

Pompierii clujeni intervin vineri seara pentru a stinge un incendiu izbucnit în jurul orei 20 la mai multe barăci de pe strada Cantonului, din zona gropii de gunoi Pata Rât. Aici locuiesc zeci de oameni și, potrivit primelor date, mai mult de 10 construcții impovizate au fost cuprinse de un incendiu.

La fața locului intervin autospeciale ale ISU Cluj și, potrivit purtătorului de cuvânt al instituției, Andrei Biriș, din informațiile existente până la această oră nu există victime.

UPDATE 21:20

Incendiul a fost pus sub control și doar câteva focare au mai rămas, acestea urmând să fie lichidate în orele următoare. Potrivit datelor ISU, la incendiul de pe strada Cantonului s-a intervenit cu șase autospeciale pe care au lucrat 20 de pompieri. Opt familii au fost evacuate din zonă după ce barăcile în care locuiau au fost mistuite de flăcări. Potrivit autorităților nu au fost înregistrate victime, iar o anchetă declanșată deja va stabili cauzele incidentului.

UPDATE 21:05

 


Publicitate

Postaţi un comentariu