Meseria de sudor, revigorată la Cluj prin proiectul educațional STAR’T

Ambasada Austriei – Secția Comercială și mai multe companii austriece cu investiții în Cluj vor demara în septembrie 2016, la Liceul Tehnologic „Aurel Vlaicu”, proiectul educațional STAR’T – Școala Tehnică Austriacă din România Transilvania, prin care elevii se vor forma în meseria de sudor. Datorită cererii din ce în ce mai mare a unor companii pentru această meserie, va fi înființată o clasă de învățământ profesional în sistem de tip dual pentru pregătirea temeinică în meseria de sudor.

Ambasada Austriei se implică

 „Atât Ambasada, cât și companiile privesc acest parteneriat public-privat ca pe o investiție în societatea românească, în domeniul prelucrării metalice. Ceea ce face ca proiectul STAR’T să fie o alegere de viitor pentru elevi este faptul că are la bază sistemul dual, o particularitate a învățământului din țări precum Austria și Germania, colaborare strânsă între școală și companii, care pune un accent sporit pe pregătirea practică. Scopul este reindustrializarea României. Pentru a întări industria este nevoie de forță de muncă calificată. Această forță de muncă are nevoie de educație teoretică și practică solidă. Cu poiectul STAR’T vrem să dăm startul la cooperarea între investitorii austrieci și școala profesională din Cluj-Napoca. Acest proiect oferă job-uri / locuri de muncă bune și oportunități grozave pentru carieră”, a declarat Rudolf Lukavsky, Consilier Comercial  în cadrul Ambasadei Austriei la București.

Școala Tehnică Austriacă din România Transilvania presupune pentru început o clasă de învățământ profesional tip dual în cadrul Liceului Tehnologic „Aurel Vlaicu” din Cluj-Napoca, având la bază educația duală – o îmbinare a informațiilor teoretice și practice. Programul are o durată de trei ani și oferă absolvenților de clasa a VIII-a cursuri de formare profesională în meseria sudor.

Pe parcursul anilor de studiu, elevii vor învăța de la cei mai buni profesioniști din companiile implicate în proiect. Componenta practică a programului are o pondere din ce în ce mai crescută de la an la an: anul I (80% teorie, 20% practică), anul II (40% teorie, 60% practică), anul III (28% teorie, 72% practică). De altfel, la finalizarea cursurilor, absolvenții STAR’T vor avea prioritate la angajare in companiile partenere.

Burse pentru viitorii sudori 

În plus, elevii vor putea primi o bursă lunară de până la 400 de lei, în funcție de rezultatele obținute, și vor beneficia de decontarea integrală a costurilor de transport în comun pe toată perioada studiilor. După absolvire, tinerii vor primi un certificat profesional recunoscut pe plan european.

[stextbox id=”custom”]

Înscrierea în program se va desfășura în trei etape, astfel:

  • etapa I – în perioada  13-17 iunie și 21-24 iunie 2016
  • etapa II – în perioada 16- 17 august și 22-23 august 2016
  • etapa III – în perioada 1-2 septembrie 2016

[/stextbox]

Distribuie:

Postaţi un comentariu