Masacrul inocenților

Cei 14.000 de prunci uciși din porunca lui Irod sunt declarați sfinți și cinstiți de Biserica Ortodoxă pe 29 decembrie, iar Biserica Catolică îi sărbătorește pe 28 decembrie fără să precizeze numărul lor.

Din Scripturi știm că magii, când au ajuns în Ierusalim, nu au mai văzut steaua care îi călăuzise până atunci. Așa că au început să întrebe din om în om și din casă în casă unde l-ar putea afla pe cel ce va fi Regele Iudeilor.

Termenul mag provine dintr-o transliterație latină a unui termen grecesc, care la rândul lui vine din limba persană veche. Herodot și istoricii contemporani contemporani cu el consemnează că, magii erau o castă religioasă persană (meză) sau un trib persan cu atribuții sacerdotale. În timp, această castă avusese adeseori și atribuții politice în Persia. Este posibil ca magii care au venit să se închine Pruncului să fi fost nobili importanți în țara lor, și de aceea ar fi fost lipsit de curtoazie ca ei să circule prin Iudeea fără să treacă mai întâi pe la Ierusalim să-l onoreze pe regele Irod cel Mare. La rândul lui, regele Irod i-a primit în această calitate de oameni cu putere în țara lor. Cu toate că erau păgâni, deci disprețuiți din punct de vedere religios, obiectul vizitei magilor l-a interesat pe regele Irod, care în ultima parte a domniei era din ce în ce mai bizar (după ce și-a ucis mai mulți copii și membri ai familiei de frica unor posibile comploturi). Prezența și mai ales motivul vizitei magilor a produs efervescență în tot Ierusalimul, mai ales că lumea aștepta sfârșitul dictaturii crude a lui Irod, care dura de 40 de ani. De altfel calitate nobiliară a magilor veniți să se închine Pruncului este și unul din motivele pentru care au fost numiți uneori „regi” sau „prinți”. Tradiția creștină îi considera magi niște înțelepți. Irod fusese  proclamat rege de stapânitorii romani, împotriva voinței poporului evreu. Vestea pe care i-au dat-o magii, că s-a nascut un nou rege l-a tulburat. A convocat pe arhierei si carturari pentru a interpreta profetiile legate de nașterea lui Mesia. Irod a crezut că noul născut îi va lua stăpânirea, așa că va cauta să-l ucidă. Încearcă să afle de la magi când s-a aratat pe cer steaua care i-a calauzit, pentru a identifica vârsta Pruncului, îi va trimite la Betleem și îi roagă pe magi să-i dea și lui de veste despre prunc spre a merge la el să i se închine. Magii ajung la Betleem, și se închină Pruncului. Dupa adorarea Pruncului, magii nu se mai întorc la Irod, întorcându-se pe o altă cale în tara lor. Un înger îi atenționează pe Iosif să ia Pruncul si mama Lui și să plece în Egipt, pentru a-L feri de uciderea pe care avea sa o aduca porunca lui Irod.

Irod, înșelat de magi, poruncește să fie ucisi toti pruncii mai mici de doi ani din Betleem și din jurul acestui oras. Irod credea că prin crima sa va avea parte de o domnie netulburata, iar Biserica creştină consideră că sunt martiri acei copii nevinovaţi pe care bănuitorul şi sângerosul Irod i-a smuls din braţele mamelor, la vârsta cea mai fragedă; fără ca ei să-şi dea seama, ei au scris cu sângele lor prima pagină din cartea martirilor creştini. Uciderea pruncilor nevinovaţi este istorisită în Evanghelia lui Matei. Evanghelistul Matei este cel care se adresa, în primul rând, cititorilor evrei şi, prin aceasta, căuta să demonstreze mesianitatea lui Isus, deoarece în El se împlineau profeţiile de demult: „Când se văzu înşelat de magi, Irod se înfurie cumplit şi trimise să fie ucişi toţi copiii de la doi ani în jos, la Bethleem şi în toate împrejurimile lui, potrivit cu timpul ce-l aflase de la magi. Atunci s-a împlinit cuvântul rostit de profetul Ieremia: «Un strigăt s-a auzit la Rama, plânset şi mare tânguire; Rahela îşi plânge pruncii şi nu vrea să fie mângâiată, căci nu mai sunt»” (Matei II, 16-18). Rahela a fost soţia Patriarhului Iacob şi mama copiilor lui, din care s-au format cele douăsprezece triburi ale poporului israelit.

Kerald_(Meister_des_Codex_Egberti)_001

Copiii iau biserica în stăpânire

Sărbătoarea Pruncilor Nevinovaţi este foarte veche; ea apare într-un calendar cartaginez încă din secolul al IV-lea, şi peste o sută de ani se află însemnată în Sacramentarium Leonianum. Spre deosebire de caracterul trist pe care îl primea înainte această comemorăre, după reforma calendarului, ei i se atribuie un caracter sărbătoresc, solemn. În Evul Mediu, de ziua Pruncilor Nevinovaţi, se aducea un omagiu copilăriei, inocenței implicit. În unele biserici avea loc un ceremonial pitoresc. La slujba din ajun, când se ajungea la cuvintele: „I-a dat jos de pe tron pe cei puternici” din Magnificat, copiii care serveau în biserică se îndreptau spre stalurile celor mari şi-i invitau să coboare, apoi luau ei loc, sub conducerea unui copil care prelua cârja pastorală. Toate slujbele din ziua sărbătorii, precum şi programul de viaţă erau dirijate de copii, până la oficiul de seară, când, la aceleaşi cuvinte: „I-a dat jos de pe tron pe cei puternici”, toţi canonicii de o zi coborau, iar episcopul improvizat preda cârja pastorală.

Uciderea pruncilor – capodopera de la Sibiu

Masacrul inocenților sau uciderea pruncilor este o temă preluată în iconografia ortodoxă, dar și în picturile Apusului. La Sibiu, la Muzeul Bruckental, se găsește o capodoperă a artei care se numește Uciderea pruncilor realizată de însuși Pieter Brueghel I, zis cel Bătrân. Lucrarea este mai mult decât cunoscută și a fost realizată în jurul anului 1567, este un ulei pe lemn și are dimensiunile 114 X 163 cm. Uciderea pruncilor, capodopera de la SibiuPieter Brueghel I, zis Cel Bătrân

Reprezentant de seamă al Renaşterii flamande, Pieter Bruegel a fost supranumit „Ţăranul”, date fiind temele alese și plăcerea de a picta peisaje populate de ţărani. Artistul nu era deloc vreun peizan, el de fapt ucenicise în atelierele profesioniste din țara sa și călătorise în Italia că să se specializeze. Uciderea pruncilor este un pretext pentru descrierea campaniei armate de pedepsire a unei localităţi liniştite din Brabant Întrucât scena prezintă evenimente sângeroase, a fost aşezată în relaţie cu rolul jucat de ducele de Alba în atrocităţile săvârşite de spanioli asupra zonei de sud a Ţărilor de Jos, personajul cu vestimentaţie neagră, aflat în mijlocul grupului de războinici, fiind asociat acestei personalităţi istorice, în anul 1567, trupele spaniole au atacat Antwerpul timp de trei zile, comiţând omoruri, jafuri şi incendieri. Pictat în armură neagră, Fernando Alvarez de Tores este cel care fusese trimis în Țările de Jos pentru a potoli revolta protestană. Tabloul este o compoziție cu un pronunțat caracter narativ, cu desfăşurare dinspre stânga registrului superior spre registrul inferior dreapta, prin care se alătură o sumă de scene individuale. Este înfățișată de fapt o campanie militară locală, care lasă în urmă cumplitele tragedii personale ale atâtor destine frânte.

În antiteză cu agitaţia disperată a oamenilor este figurarea grupului de soldaţi, împietriți în centrul compoziţie, cu armuri își protejează conducătorul.

Cromatica rece, iazul și cerul îngheţat sunt de fapt reprezentări fidele ale peisajului hibernal din Țările de Jos din preajma Crăciunului.

Iar voi maicilor nu plângeţi, / Iar voi maicilor nu plângeţi. / Inimile nu le-nfrângeţi, /Inimile nu le-nfrângeţi. // Pruncii voştri n-au murit, / Pruncii voştri n-au murit / Căci Iisus i-a preamărit, /

Căci Iisus i-a preamărit. // Iar a lor mici sufleţele, / S-or preface-n mândre stele / Şi vor lumina frumos / Calea Sfântă a Lui Hristos. (fragment dintr-o colindă românească)


Publicitate

Postaţi un comentariu