Festivalul filmului documentar românesc revine la Cluj

Pentru al doilea an consecutiv, Festivalul filmului documentar românesc revine la Cluj, de data aceasta la Cinema Dacia din cartierul Mănăștur, în perioada 8-10 decembrie. Astfel, cinefilii sunt invitați la Cinema Dacia să cunoască mai multe despre cinematografia românească, sub forma unor documentare semnate de studenți, dar și de regizori profesioniști. Parte din proiecții vor fi urmate de sesiuni de întrebări și răspunsuri cu realizatorii acestora. Intrarea este liberă pe parcursul tuturor proiecțiilor.

Pe parcursul a trei zile vor fi prezentate filme românești, dar și co-producții cu Marea Britanie, Serbia, Azerbaidjan, Germania sau Republica Moldova.

Joi, prima zi a festivalului, începe cu o serie de scurtmetraje de la ora 17:30. End of Summer (R. Alina Manolache), câștigător al premiului pentru cea mai bună regie în secțiunea studențească București Docuart Fest, deschide seara de proiecții. Perfection is Forever (R. Mara Trifu), documentar experimental premiat pentru cea mai bună imagine, continuă lista, alături de We Fly Again (R. Alexandru Vlad) și Proiecționistul (R. Norbert Fodor). Primul lungmetraj al serii este o co-producție Azerbaidjan, Germania și Qatar și surprinde o poveste specială dintr-un colț de lume în Holy Cow (R. Imam Hasanov). În încheierea primei zile de festival se conturează povestea fiului nerecunoscut al lui Constantin Brâncuși, (plecat dintre noi acum o lună), în regia lui Ionuț Teianu – În căutarea tatălui pierdut.

Ziua de vineri debutează cu documentarul premiat pentru cea mai bună regie, o poveste neașteptată de dragoste, Angela (R. Botond Pusok) și continuă cu Parisul lui Matei, documentar de televiziune regizat de Andreea Știliuc. Filmul cu cea mai bună imagine în secțiunea principală, Ultimul căldărar (R. Cosmin Bumbuț, Elena Stancu) se proiectează de la 19:10, iar în final, de la 20:15, se dă play pentru Un film mai puțin vesel, mai mult trist, poetic și sfătos, în regia Cornel Mihalache.

Sâmbătă, de la 15:15, la Cluj Docuart Fest vor fi proiectate documentare studențești în regia: Alex Pintică – Farid Fairuz versus Mihai Mihalcea, Iasmina Iabloncic – Dobre, Rista Enxhi – Capoeira, dansul libertății și Ioana Grigore – 10:34 to Belgrade (premiu pentru cel mai bun montaj). De la 18:15 începe un drum în muzica românească de azi care se folosește de elemente tradiționale în 100 de movile (R. Max Ciorbă). Ultimele două filme ale festivalului sunt Imagini din vis, de Sorin Luca, câștigător al trofeului București Docuart Fest și Doar o răsuflare, premiat pentru cea mai bună regie, al Monicăi Lăzurean-Gorgan.

Festivalul este co-finanțat de Departamentul pentru Relații Interetnice (DRI) și organizat de Docuart, având ca partener principal Primăria Municipiului Cluj-Napoca. Proiectul are ca scop promovarea și încurajarea producției acestui gen cinematografic și a regizorilor, în special celor aflați la început de drum.

 

Distribuie:

Postaţi un comentariu