Ediția a treia a programului „Descoperă-ți pasiunea în IT” se lansează miercuri

Foto: Vlad Cupșa

Cea de-a treia ediție a programului de mentorat și educație practică „Descoperă-ţi pasiunea în IT” se lansează miercuri, 5 aprilie 2017, începând cu ora 16.00, la Impact HUB Cluj-Napoca (Liberty Technology Park, corp D, str. Gării nr. 21).

Programul se desfasoară în perioada aprilie – septembrie 2017, timp în care cei peste 100 de elevi selectați, vor intra în contact direct cu mediul de lucru dintr-o companie IT și, sub îndrumarea developerilor cu rol de mentori din firmele partenere, vor învăța să muncească în echipă la dezvoltarea unor proiecte reale. Adițional, elevii pot opta să participe la cursuri și workshop-uri tehnice și de soft-skills.

La finalul programului, aplicatiile realizate vor fi jurizate și prezentate publicului la expoziția de proiecte DpIT, cele mai bune dintre ele fiind premiate în cadrul evenimentului de încheiere.

Partenerii educaționali ai acestei ediții sunt Universitatea „Babeș-Bolyai” / Facultatea de Matematică – Informatică și Inspectoratul Școlar Județean Cluj.

[stextbox id=”custom”]Elevii participanți au fost selectați din liceele partenere:
– Liceul Teoretic “Avram Iancu”, Cluj-Napoca,
– Colegiul Național “Emil Racoviță”, Cluj-Napoca,
– Liceul de Informatică “Tiberiu Popoviciu”, Cluj-Napoca,
– Liceul Teoretic “Nicolae Bălcescu”, Cluj-Napoca,
– Colegiul Național “Mihai Viteazul”, Turda,
– Colegiul Național “Andrei Mureșanu”, Dej,
– Colegiul Național “George Coșbuc”, Cluj-Napoca,
– Liceul Unitarian “Janos Zsigmond”, Cluj-Napoca,
– Transylvania College, Cluj-Napoca.[/stextbox]

Descoperă-ți pasiunea în IT

Programul de mentorat şi educaţie practică „Descoperă-ţi pasiunea în IT” este cel mai mare program de acest fel dedicat liceenilor, atât din punct de vedere al resurselor umane implicate (101 elevi absolvenţi, 20 de mentori, 18 traineri, 6 membri ai comisiei de evaluare), al complexităţii activităţilor (practică, mentorat, cursuri, concursuri) şi al perioadei de desfăşurare (7 luni), cât şi al colaborării dintre cei 15 parteneri şi sponsori din mediile de business IT, academic, invatamant preuniversitar si comunitate.

Citiți și: 

Distribuie:

Postaţi un comentariu