Consilierul Ioan Bîldea propune implementarea unui sistem online de gestionare a locurilor de parcare cu abonament

Consilierul PNL Ioan Bîldea cere primăriei să ia în considerare implementarea unui sistem informatic de vizualizare și gestionare online a locurilor de parcare aflate pe domeniul public care se închiriază cu abonament lunar sau anual.

Beneficiile unui asemenea sistem sunt evidente, consideră consilierul. „Orice locuitor al orașului ar putea consulta în timp real ce locuri de parcare sunt libere în zona lui de interes, ar putea solicita unul sau și-ar putea prelungi abonamentul, completând un formular standardizat și atașând documentele necesare. Toate acestea se pot face în câteva minute, tot în câteva minute s-ar putea plăti și taxa pentru rezervarea locului respectiv. Nu ar mai fi nevoie de nici un drum pe la ghișeele Primăriei, iar aparatul executiv al Primăriei nu ar mai trebui să gestioneze fizic zeci de mii de dosare anual. Toată lumea ar avea de câștigat, iar un oraș precum Clujul și-ar putea permite oricând un astfel de sistem. Clujenii folosesc deja pe scară largă mediul online pentru diverse operațiuni”, susţine liberalul.

Totuşi pentru ca acest sistem să poată fi implementat Serviciului de administrare a parcărilor trebuie să rezolve două probleme pe care le-ar putea ridica depunerea online a documentelor. Şi anume trebuie ca funcţionarii primăriei să poată verifica după datele personale dacă solicitantul mai are domiciliul la adresa respectivă şi totodată din datele copiei certificatului de înmatriculare să se poată verifica valabilitatea inspecției tehnice periodice și să se poată verifica faptul că mașina nu este înstrăinată la momentul solicitării.

„Sunt convins că aspectele menționate mai sus s-ar putea rezolva ușor iar între timp, controalele inspectorilor Primăriei ar elimina rapid orice tentativă de fraudă prin falsificarea documentelor sau folosirea unora mai vechi”, adaugă Ioan Bîldea.


Publicitate

Postaţi un comentariu