300 de copii din județ vor beneficia de programul „Fiecare Copil în Grădiniţă”

La doi ani de la implementarea proiectului „Fiecare Copil în Grădiniţă”, autoritățile județene alături de inițiatorii de la Asociaţia OvidiuRo doresc să extindă acest program în mai multe localități din județ și pentru mai mulți copii.

La întâlnirea de lucru de astăzi, reprezentanții asociației, ai Consiliului Judeţean Cluj, ai Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului şi ai Inspectoratului Şcolar Judeţean au discutat despre mecanismele extinderii acestui proiect.

În cadrul întâlnirii s-au prezentat rezultatele obţinute în cei doi ani de implementare a proiectului și s-au pus în discuţie aspecte cu privire la modul în care, pentru anul şcolar 2015-2016, proiectul ar putea deservi un număr de 300 de copii eligibili faţă de 200 câţi sunt în prezent şi, totodată, ar putea creşte numărul localităţilor beneficiare.

La întâlnire au luat parte şi reprezentanţi ai autorităţilor locale din Apahida, Luna şi Recea Cristur, aceştia manifestându-şi intenţia de a face parte din rândul localităţilor beneficiare ale proiectului.

Proiectul „Fiecare Copil în Grădiniţă” este unul dintre proiectele de succes din sfera socială şi educaţională care se derulează în judeţul Cluj, Consiliul Judeţean Cluj fiind, din acest punct de vedere, primul şi, până în acest moment, singurul for judeţean din România care a decis să finanţeze din fonduri proprii o asemenea iniţiativă care vizează încurajarea educaţiei timpurii în rândul populaţiei defavorizate şi, respectiv, reducerea abandonului şcolar la nivelul comunităţilor şi persoanelor afectate de sărăcia extremă.

În acest scop, suma alocată de către Consiliul Judeţean fiecărei familii eligibile este de 500 de lei/an (50 de lei/lună), ajutorul financiar fiind condiţionat de prezenţa zilnică a copilului la grădiniţă. În primul an de implementare acest proiect s-a adresat unui număr de 100 de beneficiari, copii preşcolari din comunele Săcuieu, Bonţida, Poieni, Călăţele şi Cojocna, cu vârste cuprinse între 3 şi 6 ani, care provin din familii al căror venit maxim este de 150 lei pe lună, per membru de familie.

În urma rezultatelor obținute în primul an de implementare, în anul 2014, forul judeţean a propus continuarea şi extinderea programului în judeţul Cluj prin prelungirea acordului de parteneriat şi finanţarea de către Consiliul Judeţean Cluj a tichetelor sociale condiţionate de prezenţa regulată la grădiniţă pentru 200 de copii săraci de vârstă preşcolară, şi în anul 2015. Astfel, pe lângă comunele selectate în primă fază au mai fost incluse în program şi comunele Moldoveneşti, Căşeiu, Iara, Viişoara, Mihai Viteazu, Tureni şi Frata.

La nivelul judeţului Cluj, succesul proiectului s-a datorat atât finanţării asigurate de Consiliul Judeţean şi care s-a dovedit a avea un rol esenţial cât şi celor care au făcut parte din echipele locale de implementare, respectiv primarilor, asistenţilor sociali şi profesorilor, media de prezenţă pentru acest an şcolar fiind de 70%. Îmbucurător este şi faptul că, raportat la momentul iniţial, când proiectul a vizat în judeţul Cluj cinci comune şi 47 de copii, în prezent beneficiază de facilităţile acestuia 200 de copii proveniţi din 10 comune.

„Sunt extrem de încântat de faptul că acest proiect care, trebuie să recunosc, este pentru mine un proiect de suflet, va fi implementat şi la nivel naţional. Este un proiect la care Consiliul Judeţean Cluj a contribuit direct şi activ, prin implicare financiară şi logistică, în vederea oferirii de şanse egale în ceea ce priveşte accesul la educaţie timpurie.Rezultatele obţinute până în prezent în cadrul proiectului ne determină să ne dorim şi mai mult extinderea acestuia, motiv pentru care ne propunem susţinerea creşterii numărului de comunităţi şi de copii care vor beneficia de avantajele acestui program în anul şcolar viitor. Sunt ferm convins că acest efort e mai mult decât necesar şi util, rezultatele urmând a apărea atât imediat dar mai ales pe termen mediu şi lung, influenţând astfel nivelul de civilizaţie şi bunăstare al întregii comunităţi” a declarat vicepreşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Vakar Istvan.

Distribuie:

Postaţi un comentariu