Jazz in the…Pata Rât

Foto: Dan Bodea

Pentru al doilea an consecutiv, o scenă a festivalului „Jazz in the Park” a fost amplasată la Pata Rât. Festivalul și-a propus, astfel, să atragă atenția asupra situației comunității de acolo, dar și să faciliteze o întâlnire a oamenilor din acea zonă cu locuitorii din Cluj și poate cu turiștii.

Prea puțini au fost cei care știau la ce să se aștepte de la acest eveniment, așa că în prima jumătate de oră atmosfera a fost de… acomodare. Toată lumea se uita mirată la toată lumea, dar nu cu privire ostilă, ci cu zâmbete și bucuria cunoșterii. Muzica a rupt apoi barierele, iar pentru câteva ore, zeci de persoane s-au lăsat conduse de ritmurile muzicii jazz, dar și ale muzicii lăutărești, fără a mai ține cont de niciun fel de etichetă. A contat muzica și faptul că toți au mers acolo să se simtă bine.

„Am vrut să vin și anul trecut, dar nu am reușit, am mai fost în Pata Rât cu unele proiecte și mi se pare că pur și simplu e timpul să reușim să integrăm în mentalitatea noastră acest eveniment ca fiind normalitate. Mi se pare incredibil ce se întâmplă aici, deci chiar mă simt super bine și îmi place să mă uit la ei pentru că se bucură mult mai mult decât noi de orice. Mi se pare un moment în care te dezarmezi, ambele părți se dezarmează și e un lucru foarte bun”, a spus Denisa, o clujeancă de 30 de ani care a acceptat să danseze cu toții copiii care au invitat-o.

Pe scenă au urcat Taraful lui Siminic, o trupă din comunitatea de la Pata, JazzyBIT din Timișoara și celebrul țambalist Marius Mihalache cu trupa sa.

Mihai Moldoveanu, basistul trupei JazzyBIT, povestea înainte să urce pe scenă că au primit propunerea cu mare bucurie pentru că știau deja de inițiativa festivalului: „noi știam de anul trecut ce e Pata Rât și că se întâmplă concerte și aici în cadrul Jazz in the Park și am zis „da, wow, hai să facem” și suntem foarte încântați că suntem aici. Mă bucur că se întâmplă ceva pentru ei, deși situația nu e foarte roz. Nu știm cum va reacționa publicul, de trei săptămâni ne tot gândim, am ales piesele cele mai ritmate și mai dansante din muzica noastră și cred că o să ne lăsăm surprinși și noi”.

Tot cu entuziasm a urcat pe scenă și Farid Varga, solistul trupei formată în comunitate: „suntem aici pentru a face un program frumos pentru toată lumea care va veni, bineînțeles cu muzică țigănească. Eu sunt solist, de trei ani m-am pus pe treabă cu muzica, cu formația, mi-am luat cântări. Nu am vrut să mă duc la cântat până nu am știut eu că sunt capabil să pot cânta, așa că azi sunt sigur că oamenii care vin se vor distra pe muzica noastră”.

Muzica nu a ținut cont nici de vârstă, nici de naționalitate, nici de vreme. Toată lumea prezentă și-a lăsat starea de spirit în seama ritmurilor. Doamna Cecilia are 66 de ani și cel mai mult i-a plăcut că pe scenă au fost și artiști din comunitate: „foarte bună inițiativa de a aduce pe scenă artiști din mijlocul lor. Oamenii de aici trebuie să vadă, asta i-am spus și unui copilaș de aici, că dacă încearcă să facă ceva pot să-și depășească condiția asta. E foarte greu, e mult mai ușor să te complaci într-o situație jalnică, dar sunt copii care ajung la școală și ajung mari”.

Cei mai bucuroși de vizita aceasta au fost copiii care și-au făcut cel mai repede prieteni, au dansat, au făcut poze și s-au bucurat să fie în centrul atenției. Tot pentru ei au fost gândite și proiectele finanțate cu o parte din fondul Jazz in the Park de anul trecut. „Am oferit burse sportive pentru copii care făceau performanță în sport, am organizat evenimente educative pentru copii și al treilea proiect, care e încă în lucru, e un teren de sport pe care copiii să se poată juca în siguranță într-un spațiu amenajat pentru ei. Acest al treilea proiect este încă în lucru pentru că e destul de dificilă obținerea unui teren aici astfel încât să-l amenajăm, dar se lucrează. Am găsit o firmă care ne ajută la construcție: ne oferă echipamente la preț redus și ajută cu montajul. Urmează să-l facem imediat după ce terminăm festivalul din acest an”, a declarat Corina Brândușan, PR manager Jazz in the Park.

Fondul Jazz in the Park

În 2015 Jazz in the Park a devenit primul proiect din România care a introdus conceptul de bilet neobligatoriu: accesul la festival este liber, dar cei ce doresc pot cumpăra un bilet neobligatoriu. Banii strânși din aceste bilete intră într-un fond destinat proiectelor culturale și sociale.

Fondul Jazz in the Park este modalitatea prin care participanții la festival se implică în comunitate. În fiecare an este aleasă o cauză în care organizatorii vor să se implice și pe care doresc să o susțină cu ajutorul participanților la festival pentru a produce o schimbare pozitivă. Concertele din Parcul Central și de pe malul Someșului sunt cu intrare liberă, iar oricine poate ajuta cauza prin cumpărarea unuia sau mai multor bilete neobligatorii la Jazz in the Park. În 2015 au strâns 10.000 euro, în 2016 – 15.000 de euro, iar în 2017 – 13.500 de euro.

[stextbox id=’custom’]Jazz in the Park continuă până duminică la Cluj

De joi 28 iunie și până duminică 1 iulie Jazz in the Park are loc în Parcul Central. Printre cele mai așteptate trupe care vor urca pe cele patru scene amenajate în parc se numără Nouvelle Vague, Gallowstreet, The Herbaliser, Forq, Bill Laurance și Fanfare Ciocârlia. De neratat sunt și concertele de la miez de noapte din parc. În fiecare seară de joi și până duminică publicul va trece prin istoria muzicii românești: pianistul Bogdan Vaida îl pune pe compozitorul George Enescu în context european, concertul NOD – Maria Casandra & Sorin Romanescu ne amintesc de doine, Nicolas Simion și Sorin Romanescu Duo îi aduc un tribut marelui jazzman Johnny Răducanu, iar trupa JazzyBIT va aduce publicul în prezent cu jazz contemporan. În plus, la Jazz in the Park au loc multe activități și ateliere creative pentru copii și pentru iubitorii de lectură, jocuri, experiențe audio, de relaxare sau sport. Intrarea la concertele din spațiul public e liberă, cu bilet neobligatoriu pe care îl pot cumpăra cei care doresc să susțină Fondul Jazz in the Park. Din banii strânși vor fi finanțate proiecte artistice și creative inițiate de artiști clujeni. Programul complet e disponibil pe www.jazzinthepark.ro/program.[/stextbox]

02W0A9076 02W0A9080 02W0A9082 02W0A9115 02W0A9154 02W0A9179 02W0A9193 02W0A9203 02W0A9226 02W0A9240 02W0A9259 02W0A9276 02W0A9284 02W0A9295 02W0A9313 02W0A9330 02W0A9333
<
>
Distribuie:

Postaţi un comentariu