Încă o victorie muncită pentru CFR (1-0) cu Petrolul Ploiești și clujenii s-au impus în duelul echipelor depunctate din Liga 1. Vișinii nu doar că au obținut cele trei puncte puse în joc, dar sunt și ”lideri” ai campionatului, dacă este să luăm în considerare faptul că atât ei, cât și prahovenii își vor recupera penalitatea sportivă, la începutul lunii decembrie, atunci când va fi judecat apelul făcut de cele două cluburi la Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausane.…
Citeste mai departe ›Articol care contine urmatoarele taguri: "petrolul"
”U” / Vali Lemnaru a semnat cu Petrolul
Fostul golgheter al Universității Cluj, Valentin Lemnaru, a semnat cu Petrolul Ploiești. Contractul este în vigoare până la sfârșitul actualului campionat, cu opțiune de prelungire pentru încă un sezon. În vârstă de 31 de ani, Lemnaru a început pregătirea de vară alături de ”U”, deși la finalul sezonului trecut îi expirase înțelegerea cu gruparea ”Șepcilor roșii”.…
Citeste mai departe ›ASA / Fostul căpitan al lui ”U” va juca la Petrolul
Dan Bucşă şi-a reziliat contractul cu vicecampioana României, ASA Târgu Mureș, și va evolua până la sfârșitul actualului campionat la Petrolul Ploiești. Oficialii grupării târgumureșene au anunțat că cele două părți au ajuns la un acrod privind rezilierea angajamentului parafat în urmă cu doar o lună de zile.…
Citeste mai departe ›CFR / Încă un eşec pentru CFR
CFR Cluj a pierdut, duminică seară, cu scorul de 0-1 meciul disputat pe teren propriu în compania Petrolului Ploieşti, în cadrul etapei a XXIII-a a Ligii 1. Ardelenii rămân, astfel, fără victorie în 2015, iar antrenorul Eugen Trică şi-a încălcat promisiunea făcută public, înaintea confruntării cu „Lupii” prahoveni.…
Citeste mai departe ›Fotbal / Clujul va avea o echipă în finala Cupei
Miercuri, la sediul Federaţiei Române de Fotbal a avut loc tragerea la soţi a semifinalelor Cupei României. Prima echipă extrasă din urna A, unde au fost repartizate Steaua, CFR şi Petrolul, a fost echipa feroviară, CFR, care conform regulamentului competiţiei a fost încrucişată cu singura echipă din urna B, ”U” Cluj.…
Citeste mai departe ›Cupa Ligii / “U” Cluj – Dinamo, capul de afiş al Cupei Ligii
Marţi, la sediul Ligii Profesioniste de Fotbal s-a efectuat tragerea la sorţi a sferturilor de finală din Cupa Ligii. Conform regulilor stabilite de organizatori prima echipă extrasă din urnă va fi şi gazda întâlnirii.…
Citeste mai departe ›“U” Cluj / “Micul Ajax” e mic, mic de tot
Duelul dintre tinereţea antrenorului George Ogărau (“U” Cluj) şi experienţa “Bătrânului lup”, Gheorghe Mulţescu a fost câştigat de ultimul. Petrolul Ploieşti a obţinut o nouă victorie categorică în acest sezon, scor 3-0, pe Cluj Arena, în înfruntarea cu “Micul Ajax” pe care Ogăraru încearcă să-l creeze pe malul Someşului.…
Citeste mai departe ›CFR / Au plecat la Botoșani
Lotul echipei de fotbal CFR Cluj a plecat, vineri, spre Botoșani, pentru meciul cu echipa din localitate, programat, sâmbătă, de la ora 18.00, în cadrul etapei a IV-a din Liga I.…
Citeste mai departe ›Cupa României / N-au rezistat în faţa “haitei”
Surpriza actualei ediţii a Cupei României la fotbal, Unirea Jucu, şi-a trăit frumos visul în competiţia surprizelor. Clujenii au fost eliminaţi de Petrolul Ploieşti, care s-a impus fără probleme cu scorul de 3-0 însă, fotbaliştii pregătiţi de fostul fundaş al Universităţii Cluj, Meszaros Alpar, au avut un start bun de joc şi chiar au fost periculoşi în primele 5 minute de joc reuşind să-şi creeze două mari ocazii de gol.…
Citeste mai departe ›Cupa României / Unirea Jucu nu vrea la TV
Miercuri, 24 septembrie, Unirea Jucu va evolua pentru prima oară în istoria clubului în primul tur al Cupei României, faza 16-imilor de finală. Adversarul, Petrolul Ploieşti, a stârnit o bucurie imensă în rândul jucătorilor, a antrenorilor şi a locuitorilor micuţei localităţi clujene însă, decizia organizatorilor de a televiza acest meci a stârnit nemulţumirea celor din Jucu.…
Citeste mai departe ›Cupa României / CFR Cluj joacă prima în Cupa României
Joi, s-a stabilit programul de desfăşurare a meciurilor din primul tur al Cupei României la fotbal, faza 16-imilor de finală. Dintre cele trei echipe clujene calificate în această etapă, CFR „deschide balul”, miercuri 24 septembrie, de la ora 16.00.…
Citeste mai departe ›CFR / I-au „sfârtecat” ca pe oi
CFR Cluj s-a impus cu 2-1 pe terenul liderului Ligii I, Petrolul Ploieşti, într-un meci din cadrul etapei a VI-a a campionatului. Neînvins ca antrenor, în întâlnirile directe cu „lupii” prahoveni, Vasile Miriuţă a găsit încă o dată varianta câştigătoare în faţa lui Răzvan Lucescu.…
Citeste mai departe ›