”U” / Speranța moare ultima, dar se duce și ea

Ceppelini nu a reușit să marcheze nici de la punctul cu var și Universitatea Cluj a mai făcut un pas spre Liga a II-a / foto: Dan Bodea

Universitatea Cluj a mai făcut un pas spre eșalonul secund, după meciul cu FC Botoșani din cadrul etapei a XXII-a a Ligii 1, încheiat la egalitate scor 0-0. Nimic nu a funcționat în sistemul de joc gândit de Adrian Falub. Ocaziile nu au lipsit nici de această dată, dar blocajul mental al fotbaliștilor a fost evident în exprimarea din teren.

Antrenorul ”Șepcilor roșii” nu a mai așteptat pauza ca să efectueze prima schimbare. Fotbalistul văzut de presa din Olanda drept urmașul lui Patrick Kluivert, Castillion, a fost departe de a juca măcar decent în partida cu FC Botoșani, iar Falub l-a aruncat în luptă pe golgheterul de serviciu, Vali Lemnaru. Nici el nu a depășit nivelul mediocru al partidei de pe Cluj Arena.

În minutul 13 Neag și Lungu s-au încurcat reciproc la o fază la care ar fi trebuit să colaboreze pentru a deschide scorul. În replică, Vașvari l-a pus la încercare pe Panagopoulos, dar portarul Universității și-a salvat echipa. Din nou Lungu, apoi Ceppelini și Martins au încercat și ei fără succes să pună în pericol poarta lui Curileac, dar scorul a rămas același de la începutul partidei.

Punctul culminant al neputinței ardelenilor a fost atins în minutul 53. Mengolo a pătruns în careu și a obținut lovitura de pedeapsă. N-a mai tras Lemnaru ca în Gruia, a fost Ceppelini, dar nici uruguaianul nu a găsit cadrul porții, mingea trecând peste poarta lui Curileac.

A mai încercat și Lemnaru un șut din întoarcere ca în vremurile bune, dar fără vlagă, așa cum a fost tot jocul clujenilor. Partida s-a încheiat nedecis, scor 0-0, și devine tot mai evident că viitorul Universității se va derula din sezonul viitor în Liga a II-a.

Distribuie:

Postaţi un comentariu