“U” și Viitorul, șah etern la Rege

Megolo a reușit un gol superb la Voluntari, insuficient însă ca U Cluj să iasă din zona fierbinte a clasamentului / Foto: Dan Bodea

Două goluri în ploaie, un simplu foc de paie. Cam așa s-a rezuma meciul de la Voluntari, disputat pe o ploaie mocănească. “U” Cluj a obținut un punct mic de tot (bun și acela până la urmă) la Viitorul Voluntari, după un joc mult sub nivelul a ceea ce trebuie să fie un meci de Liga 1. Practic, meciul s-a decis în două minute, timp în care s-au marcat cele două goluri. Scorul  a fost deschis de “U” Cluj, prin Mengolo (’67) care a reluat superb, cu stângul (după un stop pe piept), o respingere greșită de balon a fundașului golgheter, Bogdan Mitrea. Bucuria studenților nu a ținut decât două minute, gazdele egalând prin decarul Florin Tănase, care a sărit mai bine decât Andrei Lungu, reprofilat fundaș central în acest meci și a reluat cu capul în plasă, surprinzându-l pe Veselovsky.

Se părea că jocul va fi mai animat urmare a celor două goluri marcate, dar din păcate a fost doar o iluzie, cele două echipe revenind la jocul anost din prima repriză, și “U” și Viitorul preferând să joace la mica ciupeală, așteptând greșeala adversarului. Și totuși, oaspeții au fost foarte aproape să dea lovitura în prelungirile meciului, numai că centrarea șutată a lui Vlad Morar a trecut  razant de capul lui Castillion, olandezul fiind foarte aproape de o reluare în plasa porții apărate de Albuț.

De remarcat în acest meci, prestația micuței galerii a celor de la “U”  Cluj, care au cântat tot meciul fără întrerupere, făcându-se auziți pe un stadion, e drept, aproape gol, al unei echipe, Viitorul, cu cea mai mică medie de spectatori la meciurile disputate pe teren propriu.

“Universitarii” obțin, astfel, un punct cu care se mențin pe locul 13, primul retrogradabil, dar duminică, 3 mai, e neapărat să câștige meciul de șase puncte cu Gaz Metan Mediaș, una dintre contracandidatele la lupta pentru salvarea  de la retrogradare.

[stextbox id=”custom”]

Viitorul Voluntari – “U” Cluj 1-1(0-0)

Au marcat : Florin Tănase ’69 / Mengolo ‘67

Viitorul : Albuţ – Hodorogea, Ţîru, Mamele, Mitrea – Nikolov (‘59 R. Marin), Daminuţă, S. Pană (‘75 Nedelcu) – Nicoliţă, Henrique (‘62 Gavra), Fl. Tănase. Antrenor: Gheorghe Hagi

“U” Cluj : Veselovsky – Ciupe (‘30 P. Jovanovic), Skvorc, Cr. Munteanu, Bambara – R. Costin, Lungu – Viveiros (‘85 Cepelini), Cristocea, Mengolo (‘76 Vl. Morar) – Castillion. Antrenor: Adrian Falub

Cartonașe galbene : Daminuță; Arbitru: Adrian Cojocaru (Galați); Asistenți: Ovidiu Artene (Vaslui), Radu Iulian (București).

[/stextbox]

Distribuie:

Postaţi un comentariu