“U” / Nici Lăpuște n-a adus victoria

Kyndall Dykes (foto, cu spatele) şi DeAndre Mays (foto, la minge) au crescut împreună în SUA, acum au fost în premieră adversari în Românie / Foto: Dan Bodea

Intrate în luptă cu stări de spirit total opuse, Universitatea Cluj și BC Mureș Târgu Mureș au oferit spectacol în meciul direct din cadrul etapei a XIX-a a Ligii Naționale de Baschet Masculin (LNBM). Cum era de așteptat victoria a revenit echipei vizitatoare care s-a impus fără nicun fel de emoție, scor final 56-104. Mureșenii obțin astfel al optulea succes în actualul campionat, în vreme ce pentru alb-negrii schimbarea antrenorului nu a adus și primul succes stagional.

Privind statistica, primul și ultimul sfert au fost cele mai spectaculoase, jucătorii celor două echipe evoluând fără inhibiții și dornici să presteze un baschet de calitate, cu multe puncte puse pe tabela de marcaj: 19-34, 8-29, 11-20, 18-21. Aceași statistică ne arată că elevii lui Flavius Lăpuște, noul antrenor al Universității, au fost cât de cât în joc doar în ultimul parțial când, nici oaspeții nu au mai forțat, avantajul de pe tabelă fiind mai mult decât liniștitor.

Fostul jucător al echipei U-Mobitelco Cluj, Kyndall Dykes a fost cel mai bun om de pe teren cu 15 puncte marcate, 6 pase decisive și 3 recuperări. Din tabăra clujeană s-a remarcat DeAndre Mays, autor a 21 de puncte, 3 pase decisive și 2 recuperări. Interesant este că cei mai buni jucători din ambele echipe, Dykes și Mays și-au făcut junioratul împreună în SUA, acum fiind adversari în LNBM.

Aflat la prima experienţă ca tehnician, Flavius Lăpuşte a declarat că nu aştepta nimic deosebit de la acest meci, dar că îşi propune să continue munca la echipa universitară. „Din păcate am avut 6 jucători apţi şi acest lucru se reflectă cel mai clar în diferenţa de scor de la finalul jocului. Nu mi-am propus ca în două antrenamente să reuşesc să schimb prea multe pucruri, dar îmi propun să muncesc pentru viitor, să construim ceva la această echipă”, a spus Lăpuşte la finalul partidei.


Publicitate

Postaţi un comentariu