“U” Cluj / Stoica şi Munteanu nu mai vin la Universitatea

După perioada de reacomodare la efort fotbaliştii de la Universitatea Cluj vor efectua un stagiu de pregătire în Turcia / Foto: Dan Bodea

Universitatea Cluj a plecat, joi, spre Turcia via Bucureşti, pentru cantonamentul de iarnă fără foştii internaţionali Alin Stoica şi Cătălin Munteanu. Cei doi au anunţat conducerea grupării ardelene că nu vor da curs ofertei de a evolua în alb şi negru.

Stoica în Belgia, Munteanu la Dinamo
Cei doi fotbalişti au fost doriţi insistent atât de antrenorul Mihai Teja cât şi de admi nistratorul special al Universităţii, Vlad Munteanu, acesta din urmă sperând până în ultima clipă că îi va putea legitima la “U”. În cele din urmă Stoica şi-a găsit un angajament în Belgia, iar Munteanu a preferat să rămână la Dinamo, alături de care a şi plecat deja în cantonament.

“Alin Stoica a preferat să-şi încerce şansa în Belgia, un campionat pe care el îl cunoaşte foarte bine, a avut evoluţii apreciate acolo, a avut şi rezultate foarte bune, l-am înțeles. De la Cătălin Munteanu nu am primit niciun răspuns, ştiu că a plecat în cantonament cu Dinamo, deci este un capitol încheiat pentru noi”, a declarat şeful “şepcilor roşii”, Vald Munteanu.

În Turcia este aşteptat să se alăture echipei clujene şi un preparator fizic din Franţa, iar din staful tehnic nu va mai face parte Gheorghe Barbu, fostul secund al lui Mihai Teja, el fiind desemnat să coordoneze grupa de juniori mari a Universităţii. Barbu a fost de asemenea secund al lui Ionel Ganea şi chiar antrenor principal interimar, vreme de două etape, până la numirea lui Teja.

Distribuie:

Postaţi un comentariu